Curatelă. Hotărâre din 28-03-2013, Judecătoria BISTRIŢA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 2383/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEIRE CIVILĂ Nr. 2545/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 28 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. M. A.

GREFIER P. S. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe petent S. C.-E., împotriva și pe intimat S. F.-G., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamantul a depus în data de 12.03.2013 înscris în care-și precizează codul numeric personal cât și al pârâtului și încă un exemplar de pe înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul.

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând constată că,

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2013 sub nr. de mai sus, reclamantul ȘIMON C. E. a chemat în judecată pe pârâtul ȘIMON F. G., pentru instituire curatelă.

Verificând cererea introductivă, conform dispozițiilor art.200 din Codul procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a comunicat reclamantului, prin adresa emisă în data de 01 martie 2013 să efectueze modificările sau completările necesare, după cum urmează: va indica codul numeric personal al petentului și intimatului ;va arăta motivele de drept pe care își sprijină cererea;va arăta dovezile pe care își sprijină cererea;va mai depune un exemplar de pe cerere și înscrisuri pentru a fi comunicate cu intimatul;va propune o persoană pentru a fi numită curator;

Legiuitorul a stabilit un regim derogator cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, față de nulitatea actelor de procedură.

Astfel, nulitatea actelor de procedură este prevăzută de art. 174-179 cod procedură civilă, texte legale ce definesc patru tipuri de nulități, respectiv absolută, relativă, condiționată și necondiționată. Totodată se prevăd reguli cu privire la invocarea și efectele nulității actelor de procedură.

Nulitatea cererii de chemare în judecată este prevăzută de art. 196 cod de procedură civilă, ce prevăd că cererea de chemare în judecată ce nu cuprinde: numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Distinct față de nulitatea cererii de chemare în judecată, legiuitorul a reglementat și anularea cererii de judecată, prin art. 200, alin. 3 cod procedură civilă.

Domeniul aplicabil anulării cererii, cuprinde celelalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată, în afară de cele ce conduc la nulitatea cererii, enumerate de art. 196 cod procedură civilă, dintre elementele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, pe care trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată.

Legiuitorul prevede la art. 200, alin. 2 cod procedură civilă,ca etapă anterioară anulării cererii, etapa comunicării lipsurilor cererii către reclamant și oferirea unui termen pentru a complini aceste lipsuri în termen de 10 zile de la comunicarea cererii de complinire .

Acest text preia dispozițiile art. 177 din cod procedură civilă, articol referitor la îndreptarea actelor de procedură, articol ce prevede că dacă este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.

Astfel, vătămarea provocată de lipsa elementelor cererii de chemare în judecată, ar putea fi înlăturată dacă reclamantul în termenul de 10 zile oferit, dace completările sau solicitările cerute de instanță.

Textele legale anterior menționate ,nu prevăd în afară de constatarea unor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, din cele prevăzute la art. 194-197, necompletarea sau nemodificarea acestora în termenul de 10 zile de la comunicare, alte condiții pentru dispunerea anulării cererii și nici nu prevăd o altă soluție ce o poate adopta instanța de judecată în situația analizată, în afară de anularea cererii.

În cauză cererea de chemare în judecată nu conține elementele prevăzute de art. 194, litera d cod procedură civilă de drept pe care se întemeiază cererea, de art. 194, litera e cod procedură civilă-dovezile pe care se sprijină cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, respectiv până la data de 18.03.2013 conform dovezii atașate la dosar, în aplicarea prevederilor art.200 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ȘIMON C. E..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea introductivă, având ca obiect curatelă, formulată de reclamantul ȘIMON C. E., cu domiciliul în ., nr. 42, în contradictoriu cu pârâtul ȘIMON F. G., cu domiciliul în ., nr. 42.

Cu drept pentru reclamant de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publica azi.28.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. M. ARINPOP S. C.

Red/dact BMA 3 EX 15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Hotărâre din 28-03-2013, Judecătoria BISTRIŢA