Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3169/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3169/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 11404/190/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 11._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3169/2013
Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul B. F., având ca obiect partaj bunuri comune.
Cauza s-a judecat pe fond la data de 29.03.2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la data de 05.04.2013, iar ulterior pentru data de 12.04.2013, încheierile de ședință respective făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta B. G., a chemat în judecată pârâtul B. F., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună partajarea datoriei comune de 50.000 euro, reprezentând sumă împrumutată de reclamantă și pârât în baza contractului de împrumut încheiat cu MKB Romexterra Bank SA. sub nr. 61/21.10.2008, prin obligarea pârâtului să achite cota de 1/2 părți din valoarea creditului mai sus arătat; să se dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilelor teren și construcții înscrise în C.F. 53.031 și C.F. 53.031-CI-UI-U4- Bistrița, provenite din conversia pe hârtie a C.F._ Bistrița, proprietatea pârâtului; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, este căsătorită cu pârâtul din anul 2004, iar prin acțiunea ce formează obiectul dosarului Judecătoriei Bistrița nr._, cu termen la 26.01.2011, a solicitat pronunțarea divorțului fie prin acordul părților, fie din vina ambelor părți. În timpul conviețuirii cu pârâtul, reclamanta lucrând în străinătate, a realizat venituri deosebite și din banii trimiși în țară a realizat două case de locuit în municipiul Bistrița pe un teren cumpărat în timpul căsătoriei.
Reclamanta mai arată că, prin anii 2007-2008, între ei au apărut neînțelegeri urmare a conduitei pârâtului și astfel au convenit să partajeze bunurile comune mai importante, sens în care au promovat acțiune judecătorească și prin sentința civilă nr. 1838/2008 s-a dispus atribuirea unei case de locuit reclamantei, iar a celeilalte pârâtului. Cu toate acestea în toamna anului 2008 au hotărât să continue căsnicia și să finalizeze cele două construcții, care erau doar în stadiul ..în roșu", fără tâmplărie. Astfel, la 21.10.2008 au hotărât să ia un credit de 50.000 euro pe o perioadă de 25 de ani și acest lucru s-a putut face doar pe numele reclamantei. Banii respectivi i-a virat într-un cont al acesteia, la care pârâtul era împuternicit, astfel că așa cum rezultă din actele anexate doar el a dispus de acei bani, din ei cumpărând tâmplărie la casa lui și un autoturism pe numele lui.
După ce pârâtul a cheltuit și acești bani, el refuză categoric să contribuie în vreun fel la plata ratelor scadente, lună de lună, astfel că, deși banii au fost folosiți pentru finalizarea casei sale și a cumpărării unui autoturism cu o parte din bani, doar reclamanta este cea care restituie banii, încă 23 de ani. Cu pârâtul a purtat numeroase discuții, în sensul de a achita jumătate din acest credit deoarece l-a folosit în interesul său, și să divorțeze prin acordul părților, așa cum au împărțit și cele două imobile, dar sub un pretext sau altul, tot amână, înțelegând din spusele unor cunoștințe comune, că intenționează să vândă imobilul construcție pentru ca reclamanta să nu mai poată recupera în nici un mod banii cu care ar trebui să contribuie și el la restituirea creditului.
Față de cele mai sus arătate a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune și solicită și instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilelor proprietatea pârâtului, deoarece ipotecată pentru garantarea creditului este doar casa reclamantei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 36 din Codul familiei, ale art. 673 și următoarele Cod procedură civilă precum și cele ale art. 598 și următoarele Cod procedură civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri ( f 4-88); solicită interogatoriul pârâtului.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat și solicitat următoarele: este real că la data de 21.10.2008 s-a contractat un credit de 50.000 euro, de către reclamantă, credit din care s-a achitat o parte până la pronunțarea divorțului, deci creditul nu mai are valoarea de 50.000 euro. În ceea ce privește partajul arată că, din împrumutul contractat reclamanta a folosit 17.000 euro în scopuri personale, iar diferența de 33.000 euro a folosit-o pârâtul, pentru a finisa casa reclamantei. Pârâtul mai arată că, acesta a mai investit în casa reclamantei suma de 13.000 euro, din banii proprii și solicită ca reclamanta să fie obligată să suporte jumătate din aceasta; solicită să se dispună înscrierea unui sechestru asigurator aspra imobilelor casă și teren înscrise în CF nr._ Bistrița nr. cadastral 9407/I, 9407/II, 9407/III și 9407/IV, transcrise în cf_/I,_/II,_/III,_/IV; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, a fost căsătorit cu reclamanta din anul 2004 până în februarie 2011, când în dosarul nr._ s-a pronunțat divorțul, sentința nefiind încă definită și irevocabilă. În dosarul nr._ prin sentința civilă nr.1838/2008 și-au împărțit bunurile comune existente la acea dată. Cu ocazia acestui partaj reclamanta a primit o casă de locuit și suprafață de 580 mp teren, înscrise sub nr. cadastral 9407, iar pârâtul o casă de locuit și suprafața de 580 mp. Ulterior acestui partaj, reclamanta a contractat împrumutul în valoare de 50.000 euro, înscriindu-se o ipotecă sub C.1 în cf_ Bistrița. După contractarea împrumutului, reclamanta a ridicat personal suma de 17.000 euro și a plecat în Irlanda, iar pentru diferența rămasă l-a împuternicit pe pârât să folosească banii, pentru a termina lucrările de finisaj la imobilul casă, proprietatea reclamantei.
Pârâtul mai arată că, lucrările executate la casa reclamantei au costat 33.000 euro, banii lăsați de aceasta, plus 13.000 euro, din banii proprii ai pârâtului.
În drept nu s-a invocat nici un temei legal.
În probațiune solicită interogatoriul reclamantei, expertiză tehnică în construcții, care va evalua lucrările făcute de pârât la casa reclamantei și audiere de martori.
Pentru termenul de judecată din data de 18.04.2011, reclamanta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii-reconvenționale ca neîntemeiată, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, prin cererea-reconvențională formulată în cauză sub literele a și b se solicită constatarea unor stări de fapt și doar sub litera c se solicită a se constata că pârâtul a învestit 13.000 euro în casa reclamantei și să fie obligată la plata sumei de 7.000 euro către reclamantul reconvențional. Susținerile reclamantului-reconvențional nu au nici un temei. Reclamanta nu a ridicat nici o sumă de bani din cei 50.000 euro împrumutați. Contractul de credit a fost semnat la 21 octombrie 2008. La câteva zile a plecat împreună cu pârâtul în Germania și a cumpărat o mașina Renault Laguna, an fabricație 2005, în valoare de 5.000 euro plus cheltuieli de drum. Înscrierea a fost făcută în decembrie 2008, taxa fiind de aproximativ 750 euro, iar mașina a rămas în țară fiind folosită de pârâtul B. F.. Cei 12.000 euro cheltuiți au fost (transferați) din contul său din Irlanda. Tot din contul său a mai plătit o datorie a pârâtului de 5.890 euro (în 06.11.2009) și încă 3 rate din împrumut. Restul de bani din credit au rămas la bancă, unde pârâtul avea împuternicire.
In octombrie 2008 când a făcut împrumutul, casa nu era în stadiul invocat de pârât, fapt ce rezultă cu certitudine din raportul de evaluare întocmit cu privire la imobil, pentru garantarea creditului.
La casa reclamantei geamurile termopan, ușile, zugrăveala interioară, pavajul, fosa septică, instalațiile și toate celelalte lucrări indicate de pârât au fost efectuate anterior luării împrumutului.
După plecarea sa în Irlanda, pârâtul având împuternicire asupra contului de credit a scos toți banii pe care i-a folosit pentru lucrări la casa lui, sau alte scopuri personale. Când a revenit din Irlanda în anul 2010, pârâtul a refuzat să-i dea cheile de la propria sa casă, pentru a nu observa că banii scoși din bancă i-a folosit în scop personal. Atunci și-a dat seama că pârâtul s-a reîmpăcat cu ea, în mai 2008, doar pentru a-i achita aceasta datoriile ce le avea așa cum a arătat, să-i cumpere mașinile despre care a vorbit și să-i lase procură pentru a avea acces la banii luați din bancă. Precizează că pârâtul nu lucra nicăieri de mai multă vreme, nu realiza nici un venit și toate sumele arătate, inclusiv datoriile proprii ale pârâtului le-a achitat din banii săi proprii.
Reclamanta mai arată că, împrumutul în discuție l-au luat împreună, cum recunoaște și pârâtul, pentru a finaliza construcțiile, dar el l-a folosit fie în scopuri personale, fie pentru a finisa propria casă, revenită în urma partajului amiabil. Reclamanta are dovezi de trimitere în țară a peste 100.000 euro și plăți făcute pentru pârât de aproximativ 25.000 euro. Pârâtul nu a plătit nici măcar o singură rată la nici unul din cele patru împrumuturi, nu a avut nici un venit din mai 2006, între anii 2001-2006 a muncit sezonier pe perioade scurte. Pârâtul a venit în Irlanda în decembrie 2008 și i-a zis că nu mai sunt bani din împrumutul făcut. In Irlanda a făcut un curs de protecția muncii pentru construcții, plătit de reclamantă și a muncit 2-3 săptămâni, după care a plecat din nou în țară la începutul lunii februarie 2009, spunându-i că el nu mai vrea să mai lucreze, nici nu vrea să mai rămână în Irlanda. Au început discuțiile pentru divorț între aprilie-iunie 2009. Aceasta încă mai plătea cardul lui de credit și împrumutul lui din Irlanda . Ultimele plăți pentru cardul lui de credit cât și pentru împrumut le - a făcut în septembrie/octombrie 2009. Când s-a întors în țară, a constatat ce a făcut pârâtul și că deși din banii împrumutați reclamanta nu a beneficiat de loc, a trebuit să achite ratele până în anul 2023.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 115 Cod Procedură Civilă.
Prin încheierea pronunțată în acest dosar la data de 30 mai 2011, au fost disjunse din prezentul dosar capetele de cerere din cererea principală, respectiv din cererea reconvențională, privind instituirea sechestrului judiciar și sechestrului asigurător, dispunându-se formarea unor dosare separate, având aceste obiecte și judecarea lor separată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit în data de 30 iulie 2001, căsătoria dintre cele două părți fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 1886/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 2 martie 2011. Prin sentința civilă nr. 1838/2008 pronunțată în Dosarul nr._ cei doi și-au partajat în timpul căsătoriei bunurile comune, dispunându-se atribuirea unei case de locuit și suprafață de 580 mp teren înscrise sub nr. cadastral 9407 reclamantei, iar pârâtului casa de locuit și suprafața de 580 mp. având nr. cadastral 9405.
La data de 21.10.2008, (în timpul căsătoriei dintre părți) reclamanta a contractat, un credit de nevoi personale de la Romexterra Bank S.A., în valoare de 50.000 euro, pentru o perioadă de 300 de luni de la data semnării contractului – în vederea finalizării celor două construcții amintite mai sus, ce se aflau în curs de construire, fiind nefinalizate. Având în vedere faptul că reclamanta locuia în Irlanda, unde are reședința obișnuită, l-a împuternicit pe pârât să administreze banii existenți în cont și să facă lucrările necesare la cele două imobile. Conform adresei emise de Nextebank S.A. (fostă Romexterrra Bank) și ordinele de plată atașate (fila 187 - 246), din totalul sumei împrumutate de 50.000 euro, reclamanta a ridicat în intervalul 24.10.2008 – 03.11.2010 suma totală de 26.000 euro iar pârâtul suma de 24.000 euro. Contrar susținerilor pârâtului, acesta nu a folosit banii la efectuarea lucrărilor de finisare necesare la imobilul reclamantei. Acest aspect rezultă atât din depozițiile martorilor audiați în cauză cât și din coroborarea datelor existente în raportul de evaluarea a imobilului ce a fost efectuat la data contractării creditului (fila 265), cu situația actuală a imobilului, constată în mod direct de instanță cu ocazia efectuării cercetării locale (procesul verbal de la fila 186) – imobilul proprietatea reclamantei aflându-se în același stadiu.
Conform dispozițiilor legale în vigoare la data contractării împrumutului (Codul Familiei), soții au două categorii de bunuri, și anume comune și proprii. Cele comune constituie regula, iar bunurile proprii există numai în cazurile prevăzute de art.31 din Codul familiei. În mod corespunzător, ei au două categorii de datorii, și anume comune și proprii. Dar, spre deosebire de bunuri, regula este că datoria soților este proprie fiecăruia, datoria fiind comună lor numai în cazurile prevăzute de art. 32 din același cod.
Conform art. 32 Codul familiei „soții răspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; b) obligațiile ce au contractat împreună; c) obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de către unul dintre soți a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților.”
Împrumutul respectiv constituie o datorie comună a soților, conform art. 32 din Codul familiei, acesta fiind folosit pentru nevoile obișnuite ale căsniciei și pentru cumpărarea unor bunuri comune (un autoturism). Astfel, împrumutul fiind contractat pentru nevoile ambilor soți, actul prin care s-a creat obligația se consideră încheiat, din punct de vedere juridic, de către ambii soți, deși a fost efectiv încheiat numai de către unul dintre soți. Aceasta în virtutea dispozițiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit cărora „soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele” și oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, adică în temeiul prezumției legale de mandat tacit reciproc între soți. Prin urmare, soțul care apare în actul încheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figurează în nume propriu (art. 32 lit. a Cod. Fam.) și în numele celuilalt soț (art. 35 Cod. Fam.).
În ceea ce privește însă contractul de credit încheiat între reclamantă și Romexterra Bank (nr. 61/2008) este de reținut faptul că pârâtul este un terț față de contract, banca analizând îndeplinirea condițiilor de creditare prin prisma situației financiare a reclamantei, fiind astfel inadmisibil a se interveni în acest raport juridic, în sensul de a se substitui debitorul din contract cu persoana pârâtului. Astfel, reclamanta rămâne în continuare obligată față de bancă a derula contractul conform clauzelor ce și le-a însușit – pârâtul putând fi obligat numai față de reclamantă, a restitui sumele folosite din acest împrumut, în măsura în care i-au profitat. Ori, cum din sumele existente la bancă, pârâtul a ridicat suma de 24.000 euro, fără a putea dovedi că a fost folosită în interesul reclamantei – se prezumă că banii au fost utilizați în interes personal, astfel încât acesta va trebui să fie obligat la restituire.
Pentru aceste motive, dat fiind că datoria contractată de părți este comună și că reclamanta este cea care urmează să achite ratele până la expirarea termenului de rambursare prevăzut în contract, instanța îl va obliga pe pârât să plătească acesteia, suma de 24.000 euro reprezentând datorie comună.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârât, instanța reține că prin încheierea pronunțată în acest dosar la data de 24 februarie 2012, a fost admisă excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale, astfel încât aceasta urmează a fi anulată ca netimbrată, în temeiul art. 20 din Legea 146/1997.
Văzând dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și față de împrejurarea că pârâtul este partea căzută în pretenții în accepțiunea acestui text de lege, instanța îl va obliga pe acesta să plătească reclamantei suma de 7.207 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.407 lei și onorariul apărătorului ales în valoare de 800 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „partaj judiciar”, formulată de reclamanta B. G., domiciliată în . Susenii Bârgăului, ., județul Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul B. F. domiciliat în Bistrița, . 13, ., județul Bistrița Năsăud și în consecință:
Dispune partajarea datoriei comune de 50.000 euro, reprezentând sumă împrumutată la M.K.B. Romexterra Bank S.A. prin contractul de împrumut nr. 61/21.10.2008, prin obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 24.000 euro din valoarea acestui împrumut.
Respinge cererea cu privire la diferența de 1000 de euro solicitată de reclamantă.
Anulează ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul B. F., în contradictoriu cu reclamanta B. G..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.207 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.
P. GREFIER
M. I. F. B. M.
Red/Dact
M./NMR
23.07.2013 - 2ex.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1305/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Pensie întreţinere. Încheierea nr. 6224/2013. Judecătoria... → |
|---|
