Plângere contravenţională. Sentința nr. 9756/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9756/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 2145/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9756/2013
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul S. C. I., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 05.02.2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA – NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în cauză în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța contată lipsa nejustificată a martorilor, precum și a reprezentantului petentului.
Față de actele de la dosar, reține cauza în pronunțare. .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul S. C. I., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 05.02.2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA – NĂSĂUD, ca nelegal și netemeinic.
Motivele le va depune până la primul termen de judecată.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 3-4.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic, din următoarele motive: prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) lit. „e" și art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 05.02.2012 la ora 20,25, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_, a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe pasarela situată în municipiul Bistrița - zona cartierului Viișoara. De asemenea, s-a reținut că nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare a autoturismului condus, pentru această contravenție fiind aplicat avertismentul. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, pe care 1-a semnat fără obiecțiuni, consemnând personal la rubrica „alte mențiuni” mențiunea „recunosc faptele”. Procesul-verbal a fost semnat și de martorul ocular M. A. - conducătorul autovehiculului depășit neregulamentar. Plângerea contravențională nu este motivată în fapt și în drept, petentul arătând că va depune motivele până la primul termen de judecată. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 288 din 24 februarie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 480 din 7 iulie 2011, „cererea de chemare în judecată, reprezentând actul de investire a instanței, trebuie să conțină toate elementele necesare aducerii cauzei in stare de judecată, aceasta presupunând și indicarea probelor pe care ea se sprijină”. Prin urmare, cerința indicării motivelor acțiunii și a probelor în actul de sesizare a instanței este o obligație legală și constituțională a petentului iar sancțiunea nerespectării acestei obligații este decăderea din probă, conform art. 138 alin. (1) C.proc.civ.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal și temeinic, faptele fiind constatate personal, în mod direct, cu propriile sale simțuri de către agentul constatator, fiind recunoscute de contravenient, care a consemnat personal la rubrica „alte mențiuni" că recunoaște faptele și confirmate de conducătorul autovehiculului depășit neregulamentar. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ căruia i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie, consacrată în practica judiciară internă.
In același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03.07.2008 Publicată în M.Of. nr. 571/29.07.2008: „faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute. Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal întocmit de agentul constatator în baza constatărilor sale personale nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind în conformitate cu aceasta. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei, (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. Textul art. 34 al. 1 din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Recunoașterea contravențiilor de către petent, exprimată neechivoc prin consemnarea mențiunilor în acest sens, face dovada temeiniciei procesului-verbal, certificând corectitudinea constatărilor agentului constatator. Sancțiunile contravenționale au fost corect individualizate, amenda fiind aplicată în limitele prevăzute de actul normativ. Petentul nu este la prima abatere de la normele privind circulația pe drumurile publice, din cazierul său auto rezultând că a mai fost sancționat pentru astfel de abateri. Din motivele arătate mai sus, solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată. In temeiul art. 138 C.proc.civ., solicită să nu fie încuviințate alte probe decât cele arătate în acțiunea introductivă și întâmpinare, afară de cazul în care necesitatea lor ar rezulta din dezbateri. Se opune audierii unor eventuali martori aflați în situațiile prevăzute de art. 189 C.proc.civ.
Solicită judecarea cauzei inclusiv în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În drept: conform art. 100 alin. (3) lit. „e" si art. 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată.
In probațiune s-au depus înscrisuri filele 12-14, propune audierea martorului M. A..
Prin înscrisul de la fila 15-16, petentul a depus motivele plângerii contravenționale, arătând că, din perspectiva dreptului european contravențional și jurisprudențial al drepturilor omului se impune constatarea faptului că, contravenția reținută în sarcina mea întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul paragrafului 1 al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al 0UG 195/2002 privind circulația rutieră, privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv. Pe cale de consecință, în prezenta cauză trebuie să îi fie recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art. 6 din CEDO (în acest sens hot. CEDO din 21.02.1984-cauza Qzțurk contra Germaniei, hot. CEDO din 01.02.2005-caiiza Ziliberberg contra Moldovei, cauza Anghelescit contra României. )
Procesul verbal este nul pentru următoarele considerente: a fost sancționat pentru că ar fi depășit un vehicul pe un pod. Fapta reținută nu corespunde realității. Nu a depășit nici un vehicul pe acel pod, în data de 05.02.2012, se îndrepta spre Cluj. După ce a coborât podul de la ieșirea din Bistrița ( pasarela) a depășit un vehicul. Depășirea nu a fost efectuată pe pod și în zona în care era permisa depășirea. După cca. 500 m a fost oprit de agentul constatator care i-a reținut permisul și i-a înmânat actul atacat. Ulterior a aflat că a fost sancționat contravențional. Fapta reținută fiind contrară realității potrivit art. 16 din OG 2/2001 procesul-verbal trebuie anulat. Chiar dacă ar fi depășit așa cum retine agentul constatator, fapta nu este contravenție deoarece caracterul contravențional al faptei este înlăturat datorita stării de necesitate în care se afla. Astfel în data de 05.02.2012 a fost sfătuit să se deplaseze de urgență la Cluj-N. pentru a suferi o intervenție chirurgicala deoarece resimțea dureri foarte mari. A împrumutat un vehicul și s-a deplasat în grabă spre Cluj-N.. In data de 06.02.2012 a fost internat . a și suferit o intervenție chirurgicală. Consideră că în asemenea condiții caracterul contravențional al faptei este înlăturat potrivit art. 11 din OG 2/2001, iar procesul-verbal trebuie anulat. A mai fost sancționat de asemenea pentru că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al vehiculului. Acesta este în proprietatea altei persoane, care l-a asigurat ca toate actele sunt la bordul acestuia în momentul în care i 1-a încredințat. Așadar nu are nici o culpă în săvârșirea faptei, în consecință aceasta nu este contravenție, se afla și în stare de necesitate.
În drept, Ordonanța de urgenta nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002-aprobat prin HG 1391/2006, Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 20 alin. 2 din Constituția României
Intimatul a formulat note de ședință și a arătat că, contravenția a fost constatată în mod direct de agentul constatator, fiind confirmată de conducătorul autovehiculului depășit și recunoscută de petent - situație care face pe deplin proba stării de fapt reținute. în întâmpinare am dezvoltat aspecte relevante din dreptul intern și din jurisprudența CEDO privind prezumția de temeinicie a procesului-verbal întocmit de un agent constatator competent în baza constatărilor proprii, în speța de față această prezumție fiind întărită de existența semnăturii martorului M. A. și de atitudinea petentului din momentul încheierii procesului-verbal, care a fost de recunoaștere a faptei. În privința pretinsei stări de necesitate, arată că faptele invocate de petent în motivele acțiunii nu evidențiază nici o stare de necesitate ci mai degrabă anumite circumstanțe agravante. Este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat. Rațiunea reglementării interdicției de a depăși în anumite zone este de a proteja conducătorul auto care efectuează manevra dar și de a proteja viața, integritatea și bunurile celorlalți participanți la trafic. Efectuarea manevrei interzise creează aceeași stare de pericol indiferent de rațiunea pentru care a fost făcută. Pentru situații de urgență, cum ar putea fi și cea pe care o descrie petentul, există servicii specializate, dotate cu mijloace auto cu regim de deplasare prioritar, care pot utiliza mijloace de avertizare pentru a se deplasa rapid fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Autovehiculul condus de petent nu este un astfel de vehicul, conducătorul acestuia fiind ținut să respecte toate normele rutiere indiferent de scopul deplasării. Dacă . petentul resimțea dureri mari, așa cum arată în motivarea acțiunii, capacitatea sa de a conduce autovehicule era afectată și cu atât mai mult ar fi trebuit să apeleze la serviciile specializate. Situația descrisă de petent nu reprezintă o stare de necesitate, lipsind atât pericolul imediat (care ar fi justificat deplasarea cu o ambulanță) cât și imposibilitatea ca acest pretins pericol să nu fi putut fi înlăturat altfel decât încălcând normele rutiere. Rămâne doar faptul că petentul a condus autovehiculul deși, conform afirmației sale, era afectat de dureri, pentru care a suferit ulterior o intervenție neprecizată la un spital care nu a fost indicat, punând astfel în pericol ceilalți participanți la trafic și încălcând și normele privind depășirea, ceea ce face ca pericolul să fie mai mare.
In privința apărărilor referitoare la pretinsa lipsă a culpei pentru faptul că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare arată că obligația de a avea, pe durata conducerii autovehiculului, documentele prevăzute de lege este o obligație care revine conducătorilor auto, astfel că petentul era dator de a verifica, înainte de pornirea în cursă, că are asupra sa toate aceste documente. Culpa îi aparține petentului pentru că nu s-a asigurat că are asupra sa documentele, fără a se putea reține culpa altei persoane. În privința probatoriului propus de petent solicită a nu fi încuviințat pentru că deși se află la al doilea termen de judecată acesta nu a îndeplinit obligațiile de a indica numele și domiciliile martorilor și de a depune copiile înscrisurilor pe care înțelege să le propună ca probe, tergiversând în mod evident soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional cu 280 de lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin.3 lit. e și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, reținându-se că în data de 05.02.2012 la ora 20,25, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a depășit autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe pasarela situată în municipiul Bistrița cartier Viișoara. De asemenea s-a reținut că nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare a autoturismului condus, pentru această contravenție fiind aplicată sancțiunea avertisment.
Analizând din punct de vedere formal conținutul procesului verbal de contravenție instanța reține că acesta conține toate dispozițiile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001. Procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În analiza aspectelor menționate, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/1991 au drept scop garantarea siguranței publice, apărarea ordinii și prevenirea faptelor ilicite, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Conform art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, constituie contravenție „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice” iar, în cazul de față, instanța constată că sunt pe deplin întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului.
În baza textelor de lege mai sus citate și nefăcându-se dovada contrară a stării de fapt consemnată în procesul-verbal atacat, instanța constată că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, însă, având în vedere și gradul de pericol social redus al faptei, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/200l, aprobată prin L. l80/2002, raportat la art. 7 din aceeași ordonanță va admite, în parte plângerea contravențională, urmând să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea „avertisment”.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul S. C. I., domiciliat în Bistrița, ., ., jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ..1-3, jud. Bistrița Năsăud, și în consecință:
- dispune înlocuirea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 05.02.2012 cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica actul sancționator.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. B. C. I.
Red/Dact
VV/NM
16.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8477/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Încheierea nr. 1131/2013.... → |
|---|
