Pretenţii. Sentința nr. 1274/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1274/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 10595/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1274/2013
Ședința publică din data de 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. L. BROOKS în contradictoriu cu pârâtul J. S. R., având ca obiect pretenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la dosar s-au depus, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.02.2013, de către reclamant, concluzii scrise.
Cauza s-a judecat pe fond la data de 08.02.2013 când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 15.02.2013, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul P. L. BROOKS a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului J. S. R. la plata sumei de 9.800 Euro, echivalentul sumei de 44.000 Iei, reprezentând împrumut nerambursat, precum și la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, la data de 03.06.2006 între reclamant, în calitate de împrumutător, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract de împrumut, pentru suma de 10.000 Euro. Prin acest contract, părțile au convenit ca împrumutul să fie restituit în mai multe tranșe până cel târziu la data de 1 aprilie 2007. Această sumă urma să fie achitată prin cecurile emise de către pârât la datele la care creanța devenea scadentă.
Ulterior, reclamantul a introdus aceste cecuri în bancă, pentru a încasa sumele respective, însă plata a fost refuzată pe motivul lipsei disponibilităților bănești din contul indicat de către pârât.
Reclamantul a precizat că, în data de 13.08.2007 i-a trimis pârâtului o notificare, prin care i-a solicitat restituirea împrumutului în termen de 10 zile, însă acesta nu a înțeles să îi dea curs.
Ulterior, reclamantul învederează că, a formulat cerere de chemare în judecată ce a fost înregistrată sub nr. 249/A/08 din 30.04.2008 la Judecătoria Bistrița, însă aceasta a fost restituită pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
Cu toate acestea, susține că pârâtul a înțeles să achite suma de 200 Euro conform chitanței eliberatorii din data de 17 Octombrie 2000.
In drept a invocat prev. art. 002 C. civ., art. 1370 și urm. C. civ.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-37).
Legal citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nefondată; cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii raportat la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 a taxelor de timbru.
Totodată, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune (și de a formula pretenții izvorâte dintr-un raport obligațional) în lumina dispozițiilor art. 2517 și următoarele din Noul Cod Civil, care prevede că orice acțiune patrimonială se prescrie în termen de 3 ani de la data în care trebuia executată sau nu prestația, arătând că în situația de față nu există niciun element care să poată întrerupe această prescriere, iar conform celor afirmate în acțiune aceasta ar fi fost 01.04.2007.
Pârâtul a invocat necompetența materială și teritorială de soluționare a prezentei acțiuni de către Judecătoria Bistrița, în lumina dispozițiilor art. 10 pune.4, raportat la dispozițiile art. 1 cod de proc civ., precum și prematuritatea introducerii acțiunii și lipsa procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 720(1) cod de proc. civilă.
Pârâtul a invocat și inadmisibilitatea acțiunii raportat la dispozițiile legii speciale nr. 105 privind dreptul internațional privat, prin care în situația în care doua instanțe sunt în conflict teritorial competența revine instanței locului de executare a prestației, având un element clar de extraneitate.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, având în vedere că nu încheiat cu reclamantul, niciodată, un raport obligațional de tip contract de împrumut, în care să aibă calitatea de debitor și nu a solicitat niciodată pe teritoriul statului portughez sume care să le restituie ulterior.
Mai arată că, biletele sau filele de cec de care se face vorbire trebuie depuse în original la dosar iar acestea nu sunt valide asupra contului său, acesta fiind închis și instrumentele bancare declarate invalide anterior întocmirii lor și depunerii spre scontare.
Mențiunile din acțiunea introductivă sunt neconforme cu realitatea și în opinia pârâtului sunt în sfera abuzului de drept pedepsit de legea civila, fiind vădit nefondate raportat la neconcordanțele menționate mai sus și lipsa documentelor justificative solicitate.
In drept a invocat prev. art. 115, 242 alin. 2, 274 cod de proc civ.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea interogatoriului.
Pentru termenul de judecată din data de 08.02.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepțiile invocate.
Astfel, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a învederat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât cursul prescripției începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, potrivit art. 7 din Decretul nr.167/1958, sau în conformitate cu art. 2.524 alin. (1) din Noul cod civil (N.C.Civ), prescripția începe sa curgă de la data când obligația devine exigibila și debitorul trebuia astfel să o execute, ori în speță acesta se naște la datele la care pârâtul s-a obligat sa restituie sumele primite ca și împrumut. Având în vedere că părțile au agreat ca restituirea împrumutului sa se facă în mai multe transe, termenul de prescripție începe sa curgă de la data scadentă a fiecărei tranșe.
Conform înțelegerii părților, prima scadență pentru restituirea unei tranșe din suma împrumutată a fost la data de 01.11.2006, dată la care sub aspectul prescripției extinctive începe sa curgă termenul pentru prima tranșă ce urma a fi restituită, restul tranșelor fiind lunare până la data de 01.04.2007, pentru care curge câte un termen separat. A precizat că acest termen este termenul general de 3 ani pentru ca acțiunea să se prescrie, dacă nu a fost întrerupt cursul prescripției în interiorul termenului.
Reclamantul susține că, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 dar și conform art. 2.537 pct. 2 din N.C.Civ., cursul prescripției a fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Bistrița, la data de 30.04.2008, chiar dacă a fost restituită cu mențiunea timbrării.
In opinia reclamantului, instanța nu ar fi trebuit să restituie cererea fără a fixa un termen, pentru completarea acesteia cu taxele de timbru.
Referitor la excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Bistrița invocată de pârât, în lumina dispozițiilor art. 10 pct. 4, raportat la dispozițiile art. 1 C. proc. civ, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În motivare arată că, în conformitate cu art. 12 din Codul de procedură civila, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, pe lângă instanța domiciliului pârâtului și cele prevăzute la art. 10.
Mai mult, în aprecierea reclamantului, raportul dedus judecății nu este unul comercial așa cum pârâtul încearcă să îl stabilească și astfel cu atât mai puțin se poate face aplicarea prevederilor art. 10 pct. 4 din C. proc. civ. referitor la competența teritorială a instanței.
În ceea ce privește conflictul de legi, apreciază aplicabile dispozițiile legii române față de prevederile art. 77 alin. 1 și 2 din legea nr. 105/1992, ținând seama de faptul ca pârâtul a avut și are domiciliul în România, în orașul Bistrița, Județul Bistrița-Năsăud.
Referitor la conflictul de jurisdicții, sub aspectul competentei materiale și teritoriale a Judecătoriei Bistrița, apreciază de asemenea în raport de dispozițiile art. 148 și 149 pct. 1 din Legea 105/1992, ce instituie o competență alternativă, că instanța competentă cu soluționarea prezentei cauze este Judecătoria Bistrița.
Referitor la excepția prematurității cererii, invocată în raport de dispozițiile art. 720(1) C. proc. civ., a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, deoarece raportul juridic nu este un raport comercial.
Din contractul depus la dosarul cauzei, rezultă că între părți a intervenit un contract de împrumut sub semnătura privată, iar obligația de restituire în tranșe a împrumutului a fost garantată prin cecuri.
In aprecierea reclamantului, acest raport juridic dedus judecații nu constituie un raport juridic comercial, iar ca atare nu se impune procedura prealabilă instituită de art. 7201.
De asemenea, susține că nu poate fi luată în considerare nici prezumția de comercialitate instituita de art. 4 din Codul Comercial și invocata de pârât, deoarece conform criteriului negativ prin care legiuitorul exclude anumite acte sau fapte juridice de la criteriul comercial (art. 5 Cod Comercial) nu se poate considera ca fapt de comerț un act juridic dacă acesta, chiar făcut de un comerciant, nu este în scopul activității sale comerciale ci este pentru uzul sau consumațiunea comerciantului ori a familiei sale.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată pârât, raportat la dispozițiile legii speciale nr. 105/1992 privind dreptul internațional privat, apreciază reclamantul că se impune a fi respinsă față de considerentele mai sus arătate, la excepția necompetenței materiale și teritoriale, în ceea ce privește competența alternativa dată de Legea 105/1992, aplicabilă în cauză, care pe lângă locul executării prestației stabilește competența și a instanței de la domiciliul pârâtului, fiind astfel competentă Judecătoria Bistrița.
Pentru toate aceste considerente, reclamantul a solicitat respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârât, ca neîntemeiate.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 56-61).
În ședința publică din data de 08 februarie 2013 instanța a respins excepția netimbrării acțiunii, a necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Bistrița în soluționarea cauzei și a prematurității cererii.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise prin care a reiterat motivele de fapt și de drept invocate în scriptele depuse anterior la dosarul cauzei.
Instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și reține următoarele:
La data de 03.06.2006 între reclamant, în calitate de împrumutător, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a încheiat un contract de împrumut, pentru suma de 10.000 Euro, prin care, părțile au convenit ca împrumutul să fie restituit în mai multe tranșe până cel târziu la data de 1 aprilie 2007, această sumă urmând să fie achitată prin cecurile emise de către pârât la datele la care creanța devenea scadentă.
Conform susținerilor formulate prin acțiune și înscrisurilor de la filele 34-35 din dosar, reclamantul a mai formulat o cerere de chemare în judecată ce a fost înregistrată sub nr. 249/A/08 din 30.04.2008 la Judecătoria Bistrița, însă aceasta a fost restituită la data de 14.05.2008, pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 14.06.2012, reclamantul a introdus din nou cerere de chemare în judecată, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului J. S. R. la plata sumei de 9.800 Euro, echivalentul sumei de 44.000 Iei, reprezentând împrumut nerambursat, precum și la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului, în baza aceluiași contract de împrumut din 2006.
Unul dintre cazurile de întrerupere a cursului prescripției extinctive, potrivit dispozițiilor Decretului nr.167/1958, este exercitarea dreptului la acțiune al titularului acestuia în termenul general de 3 ani de la nașterea sa.
Astfel, potrivit disp. art.7 din Decretul nr.167/1958, (act normativ aplicabil în cauză), “Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.”, iar potrivit art.16 alin.2 din același act normativ, “Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.”
Doctrina și practica judiciară statuează în unanimitate că, dacă titularul dreptului la acțiune a formulat cerere de chemare în judecată în termenul general de prescripție de 3 ani și acesta nu a timbrat cererea, fiindu-i anulată ca insufficient timbrată, fără a se antama fondul cauzei, cursul prescripției nu a fost interupt.
În cauza de față nu operează întreruperea cursului prescripției extinctive, așa cum susține reclamantul, ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată în anul 2008, deoarece, după înregistrarea acțiunii inițiale (30.04.2008), reclamantului i s-a restituit pe cale administrativă cererea de chemare în judecată, pentru a achita taxele judiciare de timbru impuse de lege, deci instanța nici măcar nu s-a investit cu o cerere de chemare în judecată la acea dată, ceea ce lipsește de eficiență, sub aspectul întreruperii cursului prescripției, cererea de chemare în judecată formulată în anul 2008.
Mai mult, chiar dacă s-ar admite faptul că acel curs al prescripției s-a înterupt prin înregistrarea pe rolul Judecătoriei Bistrița a cererii de chemare în judecată în anul 2008, de la data de 30.04.2008, începând să curgă un alt termen de prescripție, având în vedere că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.06.2012, și acest nou termen de 3 ani, ar fi fost depășit.
Astfel, față de considerentele și textele de lege arătate, apreciind că nu se mai impune analizarea pe fond a cauzei, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și pe cale de consecință va respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și pe cale de consecință,
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PETTER L. BROOKS, cu dom. proc ales în București, . A, ., în contradictoriu cu pârâtul J. S. R., dom. în Bistrița, ..10, ., jud.Bistrița-Năsăud, ca fiind prescrisă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. A. A.
RED/DACT
BV/M.
19.02.13
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4515/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1794/2013.... → |
|---|
