Căsătorie minor. Încheierea nr. 7/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 7/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 9544/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 9._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 7.619/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 13 octombrie 2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. L. C., judecător
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta C. M.-M., asistată de reprezentanții legali C. L. și C. D., având ca obiect autorizare căsătorie minor.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă petenta C. M.-M. și reprezentanții legali ai acesteia, părinții C. L. și C. D., asistați de avocat M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În procedura verificării competenței instituită prin art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 94 pct. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 272 alin. 2 Cod civil.
Instanța a procedat la identificarea petentei C. M.-M., acesta legitimându-se cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCLEP Bistrița la data de 04.10.2012, precum și a numitului B. A.-G., acesta legitimându-se cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCLEP Bistrița la data de 20.05.2013.
Petenta arată că susține cererea așa cum a fost formulată. Precizează că este elevă în clasa a XI-a și că intenționează să își continue studiile. Mai menționează că de cca. o săptămână s-a mutat împreună cu viitorul ei soț, la locuința părinților acestuia, unde urmează să își stabilească domiciliul după căsătorie.
Reprezentanții legali ai petentei, mama C. L., identificată cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP Bistrița la data de 29.10.2007, având CNP_, și tatăl C. D., identificat cu CI . nr._ eliberată de SPCLEP Bistrița la data de 29.10.2007, având CNP_, întrebați fiind de către instanță, declară că sunt de acord cu căsătoria fiicei lor cu numitul B. A.-G..
Reprezentantul convențional al petentei, avocat M. A., depune la dosar invitație la nuntă pentru face dovada faptului că părțile urmează a se căsători la data de 18.10.2014.
Petenta, reprezentantul convențional al acesteia, precum și reprezentanții săi legali arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, nici incidente de soluționat, declară închisă faza cercetării procesului, în considerarea dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, și acordă cuvântul părților în fond.
Reprezentantul petentei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii formulate pentru motivele arătate în scris și, în consecință, a se dispune autorizarea căsătoriei minorei C. M.-M. cu numitul B. A.-G..
Petenta personal, precum și reprezentanții legali ai acesteia, formulează aceleași concluzii.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 03.10.2014, petenta C. M.-M., minoră în vârstă de 16 ani, asistată de reprezentanții săi legali, părinții C. L. și C. D., a solicitat instanței să autorizeze căsătoria sa cu numitul B. A.-G..
În motivarea cererii, petenta arată că îl cunoaște pe numitul B. A.-G. de cca. 3 ani, fiind și consăteni, perioadă în care s-a creat o prietenie foarte strânsă între ei, care dăinuie și în prezent. Pentru acest motiv, de comun acord au hotărât să se căsătorească, stabilind data nunții în 18.10.2014 și locația de desfășurare a evenimentului, respectiv sediul căminului cultural din localitate.
Mai menționează petenta că atât părinții ei, cât și ai viitorului soț, sunt de acord cu încheierea căsătoriei, susținându-i necondiționat, din punct de vedere material și moral.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 4-6 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin art. 230 lit. m din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil a fost abrogată, începând cu data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului Cod civil), Legea nr. 4/1947 privind Codul Familiei.
Conform art. 272 alin. 2 din Legea 287/2009 – Noul Cod Civil, „Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui, și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliu”.
Minora C. M.-M., în vârstă de 16 ani, se află în prezent într-o relație de prietenie foarte strânsă cu numitul B. A.-G., aceștia chiar locuind împreună și stabilind data și locația unde urmează a avea loc nunta – 18.10.2014, la căminul cultural din localitatea de domiciliu.
După cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 2.244/I/d/38 din 02.10.2014 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Județean Bistrița-Năsăud (fila 4 dosar), minora prezintă o dezvoltare psiho-somatică corespunzătoare pentru încheierea căsătoriei.
Așa fiind, reținând că petenta C. M.-M. a împlinit vârsta de 16 ani, față de motivele invocate de aceasta și actele depuse la dosar, instanța apreciază că este în interesul minorei oficializarea căsătoriei dintre cei doi, pentru ca aceasta să beneficieze de toate drepturile și garanțiile conferite de lege și care izvorăsc din relațiile de familie.
Văzând și acordul părinților minorei, exprimat prin declarația dată în fața instanței de judecată la termenul din 13.10.2014, fiind îndeplinite condițiile cerute de lege, instanța va admite ca întemeiată cererea formulată și în consecință va autoriza încheierea căsătoriei acesteia cu numitul B. A.-G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite, ca fiind întemeiată, cererea formulată de petenta C. M.-M., CNP_, asistată de reprezentanții legali C. L., CNP_, și C. D., CNP_, toți cu domiciliul în comuna Șieuț, ., județul Bistrița-Năsăud, și în consecință:
Autorizează căsătoria minorei C. M.-M., născută la data de 07.09.1998, fiica lui L. și D., CNP_, cu numitul B. A.-G., CNP_.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. C. G. A.-M.
Red./Dact.
M.L.C./G.A.M.
13.10.2014/4 exp.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 4877/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Tutelă. Sentința nr. 3364/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








