Pensie întreţinere. Sentința nr. 4958/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4958/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2327/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4958/2014
Ședința publică din data de 10 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Minori și familie privind pe reclamanta V. D. M., asistată de mama P. M., în contradictoriu cu pârâtul V. M. D., având ca obiect majorare pensie întreținere.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cauza s-a judecat pe fond la data de 02.06.2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 10.06.2014, încheierea de ședință de la acest termen de judecată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta V. D. M., asistată de mama P. M., a solicitat să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul V. M. D. prin Sentința civilă nr. 3016/2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 09.10.2007; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin hotărârea ante-menționată, pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 131 lei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minora născută la data de 28.08.1996. La stabilirea acestei pensii, s-au avut în vedere nevoile minorei și posibilitatea materială a pârâtului, care se cifrau la un venit net lunar de 527 lei. Această situație de fapt s-a schimbat, nevoile minorei, care este acum în vârstă de 17 ani și este elevă, au crescut și, în același timp, au crescut și posibilitățile materiale ale pârâtului, care realizează un venit lunar mai mare decât cel avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-9).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că, deși înregistrează un venit lunar mai mare decât la momentul sentinței din octombrie 2007, în aceeași măsură au crescut și cheltuielile și obligațiile financiare ale acestuia. Cu toate acestea, susține că suma pe care a oferit-o fiicei sale a fost întotdeauna mai mare decât cea stabilită de instanță, plus alte beneficii materiale, în condițiile în care este recăsătorit, are o fetiță de șase ani iar soția sa este însărcinată în luna a cincea.
Pârâtul mai învederează că, în anul 2007, a obținut un credit ipotecar pentru a-și cumpăra o locuință, credit accesat în franci elvețieni are și-a dublat cuantumul în ultimii ani, ajungând la suma de 2.300 lei lunar. În prezent, acesta arată că are un loc de muncă al cărui salariu net este de 1.850 lei, dar pentru asta, trebuie să se deplaseze zilnic în localitatea P. Bîrgăului.
Pârâtul mai susține că este conștient de nevoile fiicei sale D. și nu s-a sustras niciodată de la plata obligațiilor financiare pentru întreținerea ei, în limita posibilităților.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 16-24).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3016/2007, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pârâtul V. M. a fost obligat să plătească în favoarea fiicei sale, V. D. M., născută la data de 28.08.1996, o pensie de întreținere majorată, în valoare de 131 lei lunar, începând cu data de 20.04.2007 și până la majoratul acesteia.
În drept, prin art. 230 lit. m din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a fost abrogată, începând cu data de 1 octombrie 2011, Legea nr. 4/1947 privind Codul Familiei.
Conform art. 499 din Noul Cod Civil:
(1) Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională.
(3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Conform art. 527 Cod civil:
(1) Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
(2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.
Iar art. 529 cod civil prevede că:
(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
(3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
În ceea ce privesc nevoile minorei, instanța apreciază că aceasta, fiind în vârstă de 17 ani și va împlini în curând vârsta de 18 ani, fiind în continuarea studiilor, are nevoi complexe, pentru asigurarea celor necesare traiului și dezvoltării sale armonioase.
În privința mijloacelor pârâtului, din actele dosarului, precum și din declarațiile acestuia, rezultă că este încadrat în muncă la societatea Profi Rom Food SRL, unde realizează venituri cu caracter permanent, în cuantum de 1.860 lei lunar, astfel încât instanța va stabili valoarea pensiei de întreținere prin raportare la această valoare.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească în favoarea minorei V. D. M., născută la data de 28.08.1996, o pensie lunară de întreținere de 310 lei lunar, ce va fi datorată începând cu data de 28.02.2014, data introducerii acțiunii, și până la terminarea studiilor acesteia, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei V. D. M., CNP_, asistată de P. M., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., .. A, .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul V. D. M., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, .. 53 H, .-Năsăud.
Dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantei în sumă de 310 lei lunar, începând cu data introducerii cererii – 28.02.2014 și până la terminarea studiilor acesteia, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Sentința civilă nr.3016/2007 pronunțată de Judecătoria Bistrița rămâne fără aplicabilitate în privința pensiei de întreținere.
Executorie .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, la data de 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
RED/DACT
CAS/R./25.06.2014
| ← Tutelă. Sentința nr. 3355/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Curatelă. Sentința nr. 9761/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








