Pensie întreţinere. Sentința nr. 4877/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4877/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 2595/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4877/2014
Ședința publică din data de 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta E. I. R. L., împotriva pârâtului E. I., având ca obiect pensie întreținere - stabilire.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.94 lit.”a” noul Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta E. I. R. L. a chemat în judecată pe pârâtul E. I., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere, în raport cu venitul minim pe economie.
În motivare, reclamanta arată că prin Sentința civilă nr. 4987/2011 pronunțată în dosarul civil nr._ de Judecătoria Bistrița, pârâtul a fost obligat la plata în favoarea sa a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 111,66 lei, începând cu data de 29.04.2011, însă a împlinit vârsta majoratului și a întrerupt studiile, astfel că pensia i-a fost sistată.
De asemenea, arată că, în prezent, este studentă la Universitatea B. Bolyai Cluj N.- Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Bistrița, iar nevoile sale au crescut.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-5).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii cererii și stabiliri pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie, în situația în care reclamanta urmează efectiv cursurile facultății. Pârâtul solicită instanței să ia în considerare faptul că mai are în întreținere 2 copii, respectiv pe E. A. M. T., născut la data de 08.07.2000, și E. Darius I. S., născut la data de 08.03.1995, elev.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 11-13).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit certificatului de naștere de la f.5, reclamanta este fiica pârâtului și conform adeverinței de la f.4, urmează cursurile Universității B.-Bolyai din Cluj-N..
Potrivit art.499 alin.3 Cod civil, părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depași vârsta de 26 ani, iar potrivit art.529 alin.2 Cod civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său net pentru un copil, o treime din venit pentru doi copii și jumătate din venit pentru trei sau mai mulți copii.
Întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă care sunt veniturile cu caracter permanent realizate de pârât, pensia de întreținere se va calcula prin raportare la salariul minim pe economie, venit care se prezumă că îl realizează orice persoană aptă de muncă și ținând seama de faptul că pârâtul mai are încă doi minori (f.11-13) în întreținere.
În consecință, instanța urmează să admită cererea formulată și să oblige pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 141 lei lunar reprezentând pensie de întreținere, începând cu data de 07.03.2014 și până la finalizarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta E. I. R. L., cu domiciliul în Bistrița, ..4, ., jud.. Bistrița – Năsăud, CNP_, în contradictoriu cu pârâtul E. I., cu domiciliul în localitatea Buduș nr.131, ., jud. Bistrița – Năsăud, și, în consecință:
Obligă pârâtul să achite în favoarea reclamantei suma de 141 lei lunar reprezentând pensie de întreținere, începând cu data de 07.03.2014 și până la finalizarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/M.
19.06.14
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 6558/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Căsătorie minor. Încheierea nr. 7/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








