Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2829/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2829/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 9460/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2829/2014
Ședința publică din data de 14 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Minori și familie privind pe reclamantul C. G. P. în contradictoriu cu pârâta O. C. V., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură al instanței, la data de 03.04.2014, adresă din partea Primăriei Cluj N., prin care se arată imposibilitatea efectuării anchetei psihosociale dispusă în cauză având în vedere că, din spusele părinților acesteia, pârâta este plecată în Spania de aproximativ șase luni.
Reclamantul, având în vedere adresa depusă la dosar de Primăria Cluj N., precizează că adresa pârâtei este Cluj N., ., că pârâta nu este plecată din țară, că tot la 2-3 zile comunică telefonic cu aceasta, dar știind că trebuie efectuată ancheta psihosocială s-a sustras acesteia, mai ales că își neglijează total fiica și se sustrage îndeplinirii obligațiilor de mamă. Nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 392 NCPC, instanța declară închisă faza probatorie și dispune judecarea cauzei pe fond.
Reclamantul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii formulate, autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamant, locuința minorei să fie stabilită la reclamant, iar pârâta să fie obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei.
În baza art. 394 NCPC instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul C. G. P. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta O. C. V. să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei rezultată din relația lor de concubinaj să fie exercitată exclusiv de către reclamant, ca locuința minorei să fie stabilită la reclamant, iar pârâta să fie obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei.
În motivare arată că din relația lor de concubinaj a rezultat o fetiță, iar în data de 19.02.2013 pârâta a părăsit domiciliul conjugal și a lăsat minora la reclamant.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5).
Deși a fost legal citată, pârâta nu a depus Întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru exprimarea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 17 decembrie 2010 s-a născut minora C. A. V., în afara căsătoriei, având filiația stabilită față de ambii părinți, respectiv părțile din proces (f.6).
Prin concluziile anchetei psihosociale efectuată de către Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria B. de Jos, se arată că părțile din proces au locuit în concubinaj timp de 6 ani, iar după părăsirea domiciliului comun de catre mama, în luna februarie 2013, minora se află în îngrijirea tatălui, fiind bine îngrijită de către acesta și este înscrisă la creșa nr.3 din Bistrița.(f.16)
Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Cluj-N. arată că la adresa indicată locuiesc părinții pârâtei, pârâta fiind plecată în Spania de aproximativ 6 luni.(f.30).
Potrivit art.505 Noul Cod Civil, în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
În acest sens,disp.art.397,398 cod civil prevăd că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți.
Având în vedere interesul și grija manifestată de reclamant și condițiile pe care acesta le poate asigura pentru dezvoltarea morală, intelectuală și fizică a minorei, pe când pârâta a manifestat dezinteres față de aceasta, apreciind că măsura este în interesul minorei, în baza art.398 Cod civil, instanța va dispune ca autoritatea părintească în cazul minorei C. A. V. să fie exercitată exclusiv de reclamant.
În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște luînd în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil dacă a împlinit vârsta de 10 ani, astfel că în baza art.498 Cod civil instanța va stabili locuința minorei la reclamant, fiind părintele la care minora locuiește în mod statornic.
Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
În baza art.529 al.2 Cod civil, dispune obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de o pătrime din venitul său net (minim pe economia națională) lunar, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul acesteia.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantului C. G. P., cu domiciliul în Jelna, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta O. C. V., cu domiciliul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Autoritatea părintească în cazul minorei C. A.-V., născută la data de 17.12.2010 va fi exercitată exclusiv de către reclamant.
Stabilește locuința minorei la reclamant.
Obligă pârâta la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 210 lei lunar, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul acesteia .
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie de drept .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
RED//DACT
CAS/M.
17.06.14
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1866/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Curatelă. Sentința nr. 3929/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








