Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 3716/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 3716/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4402/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 3716/2014

Ședința Camerei de consiliu din data de 12 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. N. L.

GREFIER D. L.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petentul petenta ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE "A. I. C." FILIALA JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect modificare acte constitutive.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților, conform art. 532 alin. 1, teza a II-a Cod de proc. civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Verificându-și competența conform art. 529 Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în conformitate cu art. 33 din OG 26/2000.

Analizând actele dosarului, instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 394 alin 1 NCPC și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE "A. I. C." FILIALA JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD a solicitat să se dispună modificarea denumirii acesteia, conform modificărilor suferite de organizația mamă la nivel central.

În drept s-au invocat prevederile HG 20/2004.

În probațiune s-au anexat înscrisuri: dovada achitării taxei de timbru (f. 3, 7), procesul – verbal încheiat cu ocazia A. din 27.03.2014 (f. 4-5, 10), extras din M. Of. Partea I nr. 85/01.02.2008 (f. 6), Încheierea civilă nr. 326/CC/2004, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 7634/2004 (f. 8), certificat de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial (f. 9), tabel cu membrii asociației (f. 11-14), extras din Statutul asociației (f. 15-20).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 33 din OG 26/2000, modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12. Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.

Având în vedere textul legal menționat și actele depuse la dosar, instanța constată că petenta a depus actele necesare înscrierii modificării aduse statutului asociației în registrul ținut la grefa judecătoriei, fiind îndeplinite și condițiile de fond și formă, astfel că va admite cererea, dispunând înscrierea acestora în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE "A. I. C." FILIALA JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, înscrisă în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial sub nr. 18/28.12.2004, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, prin împuternicit P. N., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, .. 1, ., ., jud. Bistrița-Năsăud.

Dispune înscrierea în Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Bistrița a modificărilor Statutului Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "A. I. C." Filiala Județului Bistrița Năsăud, conform celor consemnate în procesul – verbal întocmit cu ocazia Adunării Generale a membrilor din data de 27.03.2014.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. L. D. L.

RED/DACT

MNL/R.

15.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 3716/2014. Judecătoria BISTRIŢA