Pretenţii. Sentința nr. 436/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 436/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 4847/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 436/2014

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2014

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: M. N. L., judecător

GREFIER: G. A.-M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții C. I., C. M., împotriva pârâtei B. I. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică în cauză se prezintă avocat M. I. în substituire avocat M. L. D. pentru reclamanții C. I. și C. M., martora propusă de către reclamanți B. A. R., lipsă fiind reclamanții C. I. și C. M., pârâta B. I. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

S-a audiat martora prezentă sub prestare de jurământ iar declarația acesteia s-a consemnat, s-a semnat și s-a atașat la dosarul cauzei.

Reprezentanta reclamanților depune la dosar, în ședință publică, interogatoriul încuviințat a fi luat pârâtei și, față de lipsa acesteia citată la acest termen cu mențiunea „personal la interogatoriu solicită a se face aplicarea dispozițiilor legale. Arată că nu maia are alte cereri de formulat în cauză și nici alte probe de solicitat.

Instanța, raportat la dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.

Reprezentanta reclamanților, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, a se dispune obligarea pârâtei la achitarea către reclamanți a sumei de 10.000 EURO sau echivalentul acesteia în lei la data plății, cu titlu de împrumut nerestituit, precum și dobânda legală calculată la acest debit începând cu data de 30.05.2010 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar, în ședință publică.

Față de prevederile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, dispune închiderea dezbaterilor, reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții C. I., C. M. au solicitat obligarea pârâtei B. I. M. la plata sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, plus dobânda legală de la data de 30.05.2010 la zi; cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanții arată că, la data de 15.04.2008, au împrumutat pârâtei suma de 10.000 euro, scadentă la 15.09.2008, ocazie cu care s-a încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată.

Întrucât, până la data scadenței, pârâta nu a restituit împrumutul, la data de 15.09.2008 au convenit prelungirea termenului de scadență până la data de 30.05.2010, ocazie cu care s-a întocmit un nou contract sub semnătură privată.

Reclamanții precizează că pârâta nu a restituit nicio parte din împrumutul acordat, deși se apropie termenul de prescripție.

În drept invocă prev. art. 969, 1576, 1578, 1584 cod civil vechi, art. 1, 2, 5 din OG 9/2000, respectiv art. 1 alin. 3, art. 2, art. 3 alin. 2 din OG 13/2011.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4), au solicitat interogatoriul pârâtei și încuviințarea probei testimoniale.

În data de 15.05.2013, reclamanții au formulat o cerere prin care solicită instanței să dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea debitoarei, respectiv asupra apartamentului cu 2 camere situat în Bistrița, ., ., . CF_-C1-U18 Bistrița, nr. top. 7963/c/37, pentru suma de 10.000 euro, fără plata vreunei cauțiuni; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că pârâta mai are o . datorii care ar putea fi acoperite prin vânzarea apartamentului, singurul bun imobil pe care aceasta îl deține.

Apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii, inclusiv pentru neobligarea lor la plata unei cauțiuni.

În drept invocă prev. art. 951-953 NCPC.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 9-12).

Prin încheierea din data de 16.05.2013, instanța a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător, ca fiind neîntemeiată.

Deși a fost legal citată, pârâta nu a depus Întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru exprimarea poziției procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii pendinte, respectiv după data de 01. 10. 2011, dată la care a intrat în vigoare Noul Cod civil. În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajată să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.

Se rețin, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că „actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamanților se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment.

În data de 15.04.2008, reclamanții i-au împrumutat pârâtei suma de 10.000 euro, scadentă la data de 15.09.2008, ocazie cu care s-a încheiat un contract de împrumut sub semnătură privată (f. 3). Întrucât, până la data scadenței, pârâta nu a restituit împrumutul, la data de 15.09.2008 părțile au convenit prelungirea termenului de scadență până la data de 30.05.2010, ocazie cu care s-a întocmit un nou contract sub semnătură privată (f. 4).

Instanța, în exercitarea rolului activ conferit de lege, a dispus citarea pârâtei la interogator pentru termenul din data de 18.11.2013, astfel după cum rezultă din mențiunile procesului – verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 35 dosar, în scopul cercetării aspectului dacă pârâta recunoaște înscrisurile de la filele 3,4. Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat pentru luarea interogatoriului.

Văzând prevederile art. 358 Noul Cod de procedură civilă, care conferă instanței posibilitatea ca, în situația în care partea nu se înfățișează pentru a răspunde la interogator, să considere această împrejurare cel puțin ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice, precum și prevederile art. 1176 Cod civil în conformitate cu care „actul sub semnătură privată … privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic …”, coroborând aceste texte legale, instanța va constata că pârâta nu și-a executat obligațiile născute din încheierea convenției cu reclamanții.

Ținând seama de aceste considerente, văzând disp. art. l584 C.civ., potrivit cărora „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate, și la timpul stipulat.” instanța va admite acțiunea civilă ca fiind întemeiată și va obliga pe pârâtă să restituie reclamanților suma de 10.000 EURO sau echivalentul acesteia în lei la data plății, cu titlu de împrumut nerestituit, precum și dobânda legală calculată la acest debit începând cu data de 30.05.2010 și până la data plății efective.

În temeiul art. 451 și urm. NCPC, va obliga pârâta să achite reclamanților suma totală de 5848 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2376 lei reprezintă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar 3472 lei onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții C. I., CNP_, și C. M., CNP_, ambii domiciliați în Bistrița, Aleea Privighetorilor, ., .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta B. I. M., CNP_, domiciliată în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud și, în consecință:

Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 10.000 EURO sau echivalentul acesteia în lei la data plății, cu titlu de împrumut nerestituit, precum și dobânda legală calculată la acest debit începând cu data de 30.05.2010 și până la data plății efective.

Obligă pârâta să achite reclamanților suma totală de 5848 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 2376 lei reprezintă taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar 3472 lei onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică din 27.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. L. G. A.-M.

RED/DACT

MNL/M.

31.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 436/2014. Judecătoria BISTRIŢA