Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 22-08-2014, Judecătoria BISTRIŢA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-08-2014 în dosarul nr. 6135/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 6._

ORDONANȚA Nr. 6611/2014

Ședința publică din data de 22 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: B. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea . debitorilor M. G. și M. L. F., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-și competența conform art. 1015 Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză având în vedere art. 94 pct.1 lit.j coroborat cu art. 107 Cod de procedură civilă.

Instanța în baza prevederilor art. 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar și față de probele existente la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea S.C. U. S.A. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitorilor M. G. și M. L. F. pentru ca aceștia să fie obligați ca, în termen de 10 zile, să plătească suma totală de 2.594,05 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere datorate inițial Asociației de proprietari Pietrosul 2 Rodnei 24 și cesionate de către aceasta creditoarei; cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a încheiat la data de 27.03.2014, cu numita Asociația de proprietari Pietrosul 2 Rodnei 24, în baza relațiilor contractuale preexistente conform contractului de prestări servicii nr. 547/25.04.2013, un contract de cesiune de creanță, procedura îndeplinirii notificării cesiunii fiind îndeplinită prin intermediul executorului judecătoresc.

A precizat că debitorii nu au efectuat nicio plată până la data depunerii acțiunii, deși au fost notificați.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1013 și urm. C.pr.civ..

În probațiune s-au anexat înscrisuri ( f. 5-12).

Deși au fost legal citați, debitorii nu au depus Întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin contractul de cesiune de creanță nr. 3034/27.03.2014 (f. 5), ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PIETROSUL 2, RODNEI 24, în calitate de cedent, a cedat reclamantei, S.C.U. S.A., creanța în valoare de 2.594,05 lei deținută de aceasta față de debitorii cedați M. G. și M. L. F.; cesiunea fiind notificată debitorului cedat prin executorul judecătoresc J. O. L. (f. 10).

Potrivit dispozițiilor alin. l din art. 1013 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică „creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege".

În temeiul dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, proprietarul asociat este obligat la plata cotelor de întreținere. Astfel, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 și art. 32 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Prin art. 25 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 s-a stabilit obligația fiecărui proprietar din condominium de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari în termenul maxim de 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Instanța apreciază că debitul restant pe care debitorii îl au față de Asociația de Proprietari Pietrosul 2, Rodnei 24 este o creanță certă, existența lui rezultând în mod neîndoielnic din listele de plată a cotelor de întreținere. De asemenea, creanța este lichidă, cuantumul ei fiind determinat prin însuși înscrisurile constatatoare ale debitului și exigibilă, plata urmând a se face, potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, în maximum 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată.

În continuare, instanța apreciază că, după ce a dovedit existența unui temei legal al cererii sale și a dovedit lichiditatea creanței sale, reclamantei nu-i rămâne decât sarcina afirmării neexecutării obligației de către pârâți, acestora din urmă revenindu-le obligația, potrivit art. 249 Cod de procedură civilă, să dovedească netemeinicia celor susținute, depunând la dosarul cauzei chitanțe de plată prin care să arate că obligația a fost stinsă în totalitate sau cel puțin parțial.

În speța de față, creditoarea, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței creanței debitorilor față de Asociația de proprietari Pietrosul 2, Rodnei 24, creanță care a fost în mod legal cesionată către creditoare, motiv pentru care instanța, apreciind că în speță sunt întrunite cerințele art. 1021 alin.1 Cod de procedură civilă, va admite cererea astfel cum a fost formulată și va soma debitorii să plătească creditoarei suma de 2.594,05 lei reprezentând cheltuieli restante către ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PIETROSUL 2 – RODNEI 24.

În temeiul art. 1021 alin. 3 Cod de procedură civilă instanța consideră că un termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe este suficient pentru a acorda debitorilor posibilitatea efectuării plății, fără a crea prejudicii suplimentare reclamantei-creditoare.

Văzând dispozițiile art. 451 și următoarele NCPC, debitorii vor fi obligați să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

ORDONĂ:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. U. S.A., cu sediul în Bistrița, .. 50, jud. Bistrița-Năsăud, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI R563934, împotriva debitorilor M. G. și M. L. F., ambii cu domiciliul în Bistrița, .. B, .-Năsăud și, în consecință:

Somează debitorii să plătească creditoarei suma de 2.594,05 lei reprezentând cheltuieli restante către ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PIETROSUL 2 – RODNEI 24.

Fixează termen de plată 20 zile de la data comunicării hotărârii.

Obligă debitorii să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 august 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

M. I. F. B. M.

RED/DACT

M./MFI

09.09.14 – 2EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 22-08-2014, Judecătoria BISTRIŢA