Plângere contravenţională. Sentința nr. 4646/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 4646/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 12188/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4646/2014

Ședința publică din data de 03 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. V., judecător

GREFIER: B. C. I.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. D. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.12.2013 de intimatul C. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului, avocat B. A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Față de prevederile art. 394 alin. 1 Noul cod procedură civilă, instanța dispune închiderea dezbaterilor, reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul C. D. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.12.2013 încheiat de intimatul C.N.A.D.N.R. SA – C., ca nelegal și netemeinic și anularea sancțiunii contravenționale aplicate.

În motivare petentul arată că a fost sancționat contravenționale pentru că a circulat fără rovinietă și solicită anularea actului atacat având în vedere lipsa semnăturii agentului constatator și nelegala întocmire în format electronic a acestuia, deși în actul sancționator se arată că acesta conține semnătura electronică a agentului constatator.

În raport de prevederile art. 5 dinLegea nr. 455/2001 și art. 4 alin. 2 din aceeași lege, petentul solicită a se observa că procesul-verbal atacat nu este un înscris în forma electronică deoarece este emis pe un suport material (hârtie) și este destinat a fi citit de pe acest suport material și nu prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar. Așadar, nefiind un înscris în forma electronică nu poate fi semnat, nu îi poate fi „încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică”. În consecință, dată fiind lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, semnătura velibilă pe procesul-verbal atacat lipsește.

De asemenea, solicită a se observa că art. 4 pct. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001 reglementează două tipuri de semnături electronice și anume semnătura electronică propriu-zisă și semnătura electronică extinsă. Mai mult, procesul verbal atacat conține doar mențiunea existenței semnăturii electronice simple, iar nu a celei extinse. De altfel, încheierea unui act în format electronic este o procedură de excepție, care nu este prevăzută de normele legale incidente în cazul de față.

Procesul-verbal este un act administrativ emis de o autoritate și nicidecum un act sub semnătură privată, așadar chiar dacă ar purta op semnătură electronică valabilă nu ar putea avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată și nu a unui titlu de creanță, act de putere, de stabilire a unei pedepse.

În drept, s-a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, CEDO; Legea nr. 455/2001.

În probațiune, s-au anexat înscrisuri (f. 4-5, 15-16).

Intimata, deși legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare, ci a comunicat înscrisuri (f. 18-25).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:

La data de 02.12.2013 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravențiilor atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 31.10.2013, ora 17,48, pe DN 1C, km. 18+3920m, J., jud. Cluj, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.

Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.

Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.

Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.

Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.

În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.

Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces – verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.

Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției R13 nr._ încheiat la data de 02.12.2013 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. ca fiind neîntemeiat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite ca fiind fondată plângerea contravențională formulată de către petentul C. D., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.12.2013, în contradictoriu cu intimata C. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., cu sediul în mun. București, Blvd. I. M. nr. 401A, sector 6, având CUI_, număr de înregistrare în Oficiu Registrului Comerțului J40/552/15.01.2004 și, în consecință:

Anulează ca nelegal procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.12.2013 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. și sancțiunile aplicate în temeiul său.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. V. B. C. I.

RED/DACT

VV/MMN

04.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4646/2014. Judecătoria BISTRIŢA