Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 1323/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1323/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 361/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 1323/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 25 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: M. M. N.
Pe rol fiind analizarea îndeplinirii obligațiilor privind completarea și modificarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. V., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței comunicate acestuia cu adresa emisă în data de 31.01.2014, respectiv să precizeze cererea de chemare în judecată, cu privire la:
- numele și prenumele, sau denumirea pârâtului
- domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului
- obiectul cererii
- valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare
-localitatea și județul, . este situat imobilul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, însoțit de un extras de carte funciară cu arătarea titularului înscris în Cf ori certificat emis de către OCPI din care să rezulte că imobilul nu este înscris în CF
- arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea
- arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând constată că,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul F. V. a solicitat instanței să dispună partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu numita Miorița I..
În drept nu a invocat niciun temei legal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-9).
Verificând cererea introductivă, conform dispozițiilor art.200 din Codul procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a comunicat reclamantului, prin adresa emisă în data de 31.01.2014, respectiv să precizeze cererea de chemare în judecată, cu privire la:numele și prenumele, sau denumirea pârâtului; domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului; obiectul cererii; valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; localitatea și județul, . este situat imobilul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, însoțit de un extras de carte funciară cu arătarea titularului înscris în Cf ori certificat emis de către OCPI din care să rezulte că imobilul nu este înscris în CF; arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora.
Legiuitorul a stabilit un regim derogator cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, față de nulitatea actelor de procedură.
Astfel, nulitatea actelor de procedură este prevăzută de art. 174-179 cod procedură civilă, texte legale ce definesc patru tipuri de nulități, respectiv absolută, relativă, condiționată și necondiționată. Totodată se prevăd reguli cu privire la invocarea și efectele nulității actelor de procedură.
Nulitatea cererii de chemare în judecată este prevăzută de art. 196 cod de procedură civilă, ce prevăd că cererea de chemare în judecată ce nu cuprinde: numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Distinct față de nulitatea cererii de chemare în judecată, legiuitorul a reglementat și anularea cererii de judecată, prin art. 200, alin. 3 cod procedură civilă.
Domeniul aplicabil anulării cererii, cuprinde celelalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată, în afară de cele ce conduc la nulitatea cererii, enumerate de art. 196 cod procedură civilă, dintre elementele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, pe care trebuie să cuprindă cererea de chemare în judecată.
Legiuitorul prevede la art. 200, alin. 2 cod procedură civilă,ca etapă anterioară anulării cererii, etapa comunicării lipsurilor cererii către reclamant și oferirea unui termen pentru a complini aceste lipsuri în termen de 10 zile de la comunicarea cererii de complinire .
Acest text preia dispozițiile art. 177 din cod procedură civilă, articol referitor la îndreptarea actelor de procedură, articol ce prevede că dacă este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.
Astfel, vătămarea provocată de lipsa elementelor cererii de chemare în judecată, ar putea fi înlăturată dacă reclamantul în termenul de 10 zile oferit, dace completările sau solicitările cerute de instanță.
Textele legale anterior menționate nu prevăd în afară de constatarea unor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, din cele prevăzute la art. 194-197, necompletarea sau nemodificarea acestora în termenul de 10 zile de la comunicare, alte condiții pentru dispunerea anulării cererii și nici nu prevăd o altă soluție ce o poate adopta instanța de judecată în situația analizată, în afară de anularea cererii.
În cauză cererea de chemare în judecată nu conține elementele prevăzute de art. 194, litera a cod procedură civilă – numele și prenumele, sau denumirea pârâtului, domiciliul sau reședința ori sediul pârâtului, art. 194, lit. c Cod de procedură civilă – obiectul cererii și valoarea lui, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; localitatea și județul, . este situat imobilul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, însoțit de un extras de carte funciară cu arătarea titularului înscris în Cf ori certificat emis de către OCPI din care să rezulte că imobilul nu este înscris în CF; art. 194, litera d cod procedură civilă - motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, de art. 194, litera e cod procedură civilă-dovezile pe care se sprijină cererea de chemare în judecată, art. 195 cod procedură civilă – număr de exemplare pentru comunicare și un exemplar pentru instanță.
Având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, respectiv până la data de 14.02.2014 conform dovezii atașate la dosar, în aplicarea prevederilor art.200 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Anulează cererea introductivă, formulată de reclamantul F. V., domiciliat în Bistrița, ., ., .-Năsăud.
Cu drept pentru reclamant de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publica ,azi,25.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. A. M. M. N.
RED/DACT
BMA/M. 3 ex
28.03.2014
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3693/2014.... | Căsătorie minor. Încheierea nr. 626/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








