Pensie întreţinere. Sentința nr. 2610/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2610/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 10503/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2610/2014
Ședința publică din data de 07 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Minori și familie privind pe reclamanta P. A. C. în contradictoriu cu pârâtul P. A., având ca obiect majorare pensie întreținere.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Cauza s-a judecat pe fond la data de 31.03._ când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 07.04.2014, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta P. A. C. a chemat în judecată pârâtul P. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere pe care acesta o plătește reclamantei, cu motivarea că reclamanta este studentă, iar pârâtului i s-a majorat pensia.
În drept nu s-a invocat nici un temei legal.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 3-8.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Legal citat, pârâtul a depus la dosar scriptul fila 20, prin care a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere în favoarea reclamantei.
S-au depus înscrisuri filele 21-23.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sent.civ.nr.3756/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul către reclamantă a fost în sumă de 314 lei (f.4).
Conform adeverinței nr.714/25.10.2013 emisă de Universitatea B. Bolyai Cluj N., Facultatea de Matematică și Informatică, reclamanta P. A. C. este studentă în anul III de studii, învățământ de zi (f.8).
Conform art.499 al.1 și 3 din Noul cod civil „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională(al.1) ;părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani(al.2), iar conform art. 527 al.1 din același act normativ „Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.”
Potrivit disp.art.529 al.1 „Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.”
„Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care presteayă întreținerea și nevoia celui care o primește, instanșța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere.”(art.531 al.1 Codul civil)
Din adresa comunicată instanței în cauză de către Ministerul Apărării Naționale, rezultă că pârâtul este pensionar militar și beneficiază de o pensie militară netă de 1377 lei lunar. (f.39).
Raportat de aceste venituri, instanța va stabili pensia de întreținere la valoarea de 344 lei lunar .
Obligația de plată a întreținerii se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 28.10.2013, avându-se în vedere dispozițiile art. 532 Cod civil.
Sentința civilă nr.3756/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița rămâne fără aplicabilitate în privința pensiei de întreținere.
Executorie de drept.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei P. A. C., domiciliată în Bistrița, . K1, . Năsăud, CNP_ în contradictoriu cu pârâtul P. A., domiciliat în Cluj N., ., ., CNP_.
Dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere majorate în favoarea reclamantei în sumă de 344 lei lunar, începând cu data introducerii cererii – 28.10.2013 și până la terminarea studiilor acesteia, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Sentința civilă nr.3756/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița rămâne fără aplicabilitate în privința pensiei de întreținere.
Executorie de drept.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, la data de 07.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
Red/Dact
CAS/NM
25.04.2014
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 756/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3545/2014.... → |
|---|








