Pensie întreţinere. Sentința nr. 751/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 751/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 9272/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 751/2014
Ședința publică din data de 07 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta G. L. C., împotriva pârâtului G. S. M., având ca obiect pensie întreținere - stabilire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta și martorul O. I. L., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20 ianuarie 2014, adresa emisă de ITM Bistrița-Năsăud.
Învederând reclamantei faptul că pârâtul nu mai figurează ca încadrat în muncă din octombrie 2013, și întrebată fiind de către instanță, reclamanta G. L. C., arată că își precizează cererea, respectiv, solicită raportarea calculului pensiei de întreținere la venitul minim pe economie, neavând cunoștință ca pârâtul să aibă un loc de muncă stabil. Precizează că acesta nu are în întreținere alte persoane, nu sunt încă divorțați, ultima locuință comună fiind în Bistrița, de unde ea s-a mutat împreună cu minorul, locuind acum la o altă adresă, depunând copia cărții de identitate în acest sens.
S-a procedat la identificarea și audierea martorului O. I. L., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată, iar după citire, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Reclamanta Gabriloaie Loredan C., arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, potrivit dispozițiilor art.392 noul Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamanta G. Loredan C., având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii formulate și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului D. I., raportată la venitul minim pe economie.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta G. L. C. a solicitat să se dispună obligarea pârâtului G. S. M. la plata unei pensii lunare de întreținere, în valoare de ¼ din venitul net lunar realizat, în favoarea fiului său. Dacă acest venit este inferior salariului minim pe economie, obligarea la plata valorii de ¼ din salariul minim net pe economie; pensia de întreținere să fie stabilită în bani, începând cu luna septembrie 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor, iar achitarea acesteia să se realizeze prin mandat poștal, în fiecare lună, până la data de 10 a lunii, pentru luna anterioară.
În motivare se arată că părțile sunt căsătorite din octombrie 2009, potrivit certificatului de căsătorie emis de către Primăria municipiului Bistrița, sub nr._/17.10.2009. Din mariajul lor a rezultat minorul G. D. I.. Numai că, după apariția fiului lor, la scurt timp, pârâtul s-a schimbat foarte mult, începând să o neglijeze, atât pe reclamantă, cât și pe fiul lor.
Reclamanta susține că a purtat numeroase discuții pe marginea implicării lui în viața de familie, încercând să-l facă mai responsabil, cel puțin în privința participării acestuia, financiare și faptice, în ceea ce înseamnă creșterea și educarea fiului său, întrucât afectiv acesta i-a abandonat. Întrucât a ajuns să-și crească singură copilul, fiind pusă în situația de a-l crește (întreține) și pe soțul său, întrucât contribuția acestuia la cheltuielile familiei era derizorie, doar atunci când acesta dorea, reclamanta a fost nevoită să-și stabilească un alt domiciliu.
Întrucât pârâtul nu a dat semne reale de implicare în viața familiei, chiar după ce reclamanta a fost nevoită să-și schimbe domiciliul, aceasta a solicitat implicarea unui mediator în vederea desfacerii căsătoriei, pe cale amiabilă, a încredințării minorului, a stabilirii pensiei de întreținere, programului de vizită, etc. Deși pârâtul nu s-a prezentat la mediator, a contactat-o și i-a promis că se va îndrepta, însă să-i mai acorde puțin timp pentru a demonstra că-și dorește familia. De fapt, acesta este motivul real pentru care prezenta cerere nu are ca obiect și desfacerea căsătoriei. Numai că răgazul acordat soțului pentru a lua o decizie în legătură cu mariajul lui, nu poate suplini obligația acestuia de întreținere a fiului său, întreținere ce nu poate fi haotică, derizorie și în funcție de bunul plac al tatălui minorului.
Întrucât fiul cuplului nu poate trăi cu promisiuni, fantezii ale unui tată nu prea responsabil, în numele acestuia și în interesul superior al său, reclamanta a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.
Deoarece soțul reclamantei nu cunoaște necesitățile reale ale fiului său (ca acesta are nevoie de hăinuțe, papuci de o anumită mărime, nu poate consuma orice mâncăruri, produse, nu știe ce fel de pampers este necesar, ce fel de șampon, săpun, pastă de dinți utilizează, de câte ori este necesară prezența copilului la medic, care este contribuția lunară la grădiniță, etc. ), solicită să fie stabilit ca modalitatea de acordare a pensiei de întreținere să fie executată în bani.
În drept s-au invocat prevederile art. 194 și următoarele Cod procedură civilă și art. 43 și 529 și următoarele cod civil nou.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-8).
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit certificatului de căsătorie de la f.4, părțile sunt căsătorite iar minorul G. D.-I. este fiul lor ; astfel cum rezultă din declarația martorului de la f.29 și din actul de identitate al reclamantei de la f.7, în prezent părțile nu mai locuiesc împreună, minorul locuiește cu reclamanta din iulie 2013 iar pârâtul, care nu mai are în întreținere alte persoane, contribuie financiar doar ocazional la cheltuielile cu creșterea și întreținerea fiul său.
În conformitate cu art.499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională iar în conformitate cu art.530 Cod civil, obligația se execută în natură iar dacă nu se execută de bunăvoie în natură instanța poate dispune prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani.
Deoarece părțile nu mai locuiesc împreună, minorul locuind actualmente doar cu mama sa, iar pârâtul nu mai are alte persoane în întreținere, acesta va fi obligat să plătească pensie de întreținere stabilită conform art.529 alin.2 Cod civil la cota de 1/4 din venitul său lunar net.
Întrucât din adresa ITM Bistrița-Năsăud de la f.22-23 rezultă că pârâtul nu este angajat cu contract de muncă iar din probele administrate în cauză nu rezultă care sunt veniturile cu caracter permanent realizate de pârât, pensia de întreținere se va calcula prin raportare la salariul minim pe economie, stabilit la valoarea de 800 lei lunar începând cu data de 01.07.2013, prin HG nr.23/2013, și la valoarea de 850 lei lunar, începând cu data de 01.01.2014, conform HG nr.817/2013, venit care se prezumă că îl realizează orice persoană aptă de muncă.
În consecință instanța îl va obliga pe pârât să achite în favoarea minorului G. D. I., născut la data de 07.01.2010, pensie de întreținere după cum urmează: suma de 200 lei lunar începând cu data introducerii cererii, respectiv 17.09.2013, și până la data de 01.01.2014 și suma de 212,5 lei lunar începând cu data de 01.01.2014 și până la majoratul minorului ori noi dispoziții.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta G. L. C., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ..18, jud. Bistrița – Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul G. S. M., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ..3, ., jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
Obligă pârâtul să achite în favoarea minorului G. D. I., născut la data de 07.01.2010, pensie de întreținere după cum urmează: suma de 200 lei lunar începând cu data introducerii cererii, respectiv 17.09.2013, și până la data de 01.01.2014 și suma de 212,5 lei lunar începând cu data de 01.01.2014 și până la majoratul minorului ori noi dispoziții.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/R. 18.03.2014
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 3545/2014.... | Tutelă. Sentința nr. 7386/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








