Plângere contravenţională. Încheierea nr. 6518/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 6518/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-08-2014 în dosarul nr. 5859/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 5._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 6518/2014
Ședința Camerei de consiliu din data de 13 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind verificarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. I. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, . nr._/21.03.2012 R12, . nr._/21.03.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/16.07.2012, . nr._/16.07.2012, toate încheiate de CNADNR - CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței conform adresei din data de 18.06. 2014.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul T. I. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, . nr._/21.03.2012 R12, . nr._/21.03.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/16.07.2012, . nr._/16.07.2012, toate încheiate de intimata CNADNR SA- CESTRIN; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, și repunerea în termenul de a formula plângere contravențională; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că procesele verbale sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu conțin semnătura olografă a agentului constatator.
În drept a invocat prev. OG 2/2001, Legea 455/2001, OG 15/2002, CEDO, art. 186, 194 și urm, 148 NCPC.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-7).
Conform art. 194 Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, . în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt; d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; f) semnătura.
Elementele enumerate în art. 194 Cod de procedură civilă trebuie să fie conținute în mod obligatoriu de orice cerere introductivă de instanță, sub sancțiunea prevăzută de art. 200 alin. 3 din același act normativ – anularea cererii.
De asemenea, potrivit art. 197 Cod proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Verificând cererea introductivă de instanță, conform dispozițiilor art. 200 Cod procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a pus în vedere petentului, prin adresa emisă în data de 18.06.2014, să completeze cererea de chemare în judecată în sensul de a depune în 2 exemplare, în completare înscrisurile doveditoare semnate pentru conformitate cu originalul și să achite taxa de timbru în cuantum de 140 lei.
Petentul a dat dovadă de pasivitate, termenul legal de 10 zile în care trebuiau complinite lipsurile cererii trecând fără niciun demers din partea acestuia.
Față de această situație instanța constată că petentul nu s-a conformat dispozițiilor date în vederea complinirii lipsurilor cererii introductive de instanță, așa cum i s-a pus în vedere prin adresa emisă în data de 18.06.2014 și comunicată acestuia la 20.06.2014, conform dovezii atașate la dosar, motiv pentru care, în baza art.200 alin.3 Cod procedură civilă, va dispune anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează plângerea contravențională formulată de petentul T. I., cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/22.02.2012, . nr._/21.03.2012 R12, . nr._/21.03.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/16.07.2012, . nr._/16.07.2012, toate încheiate de CNADNR – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publica astăzi, 13.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./MFI
29.08.14
3ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9856/2014.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
|---|








