Plângere contravenţională. Sentința nr. 4661/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4661/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 452/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4661/2014
Ședința publică din data de 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul I. S., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.12.2013 de intimata POLIȚIA M. BISTRIȚA.
Cauza s-a judecat la fond la data de 20.05.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 03.06.2014, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul I. S. a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.12.2013 de intimatul IPJ BN- POLIȚIA M. BISTRIȚA, ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, prin procesul-verbal atacat, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei în temeiul art. 3 punctul 23 din Legea nr. 61/1991, republicată, deoarece, în data de 28.12.2013 la ora 23,55, ar fi consumat băuturi alcoolice în Piața Centrală.
În principal, solicită anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției deoarece nu se face vinovat de fapta menționată în procesul-verbal atacat. Este adevărat faptul că avea la el o sticlă de bere Heineken de 0,5 ml pe care tocmai o achiziționase de la barul situat în Piața Centrală nr. 26, dar sticla era nedesfăcută deoarece intenționa să o bea acasă, barul urmând să se închidă și profitând de faptul că stă foarte aprope de bar, pe .> Menționează faptul că era singur pe stradă și nu era nici o altă persoană în preajmă care să poată atesta cele susținute de petent. Dar tot atât de adevărat este faptul că nici martorul semnatar al procesului-verbal atacat nu este decât martor asistent, el neparticipând la constatarea faptei. în aceste condiții, când temeinicia procesului-verbal se sprijină doar pe prezumția de legalitate a acestuia, nu este corect ca, în situația în care petentul nu are cum să probeze altă stare de fapt decât cea din procesul-verbal din motive pur obiective, așa cum a arătat mai sus, să fie menținută legalitatea procesului-verbal pe o simplă prezumție, absolutizându-i valoarea, fără nici un fel de dovezi în sprijinul încheierii sale legale și temeinice.
În subsidiar, in ceea ce privește cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, arată că este la prima abatere de acest gen ceea ce consideră că justifică aplicarea unui avertisment și nu a unei amenzi; împrejurările săvârșirii faptei sunt de natura să justifice cererea de aplicare a avertismentului și nu a unei amenzi deoarece era într-o seară de sâmbătă spre duminică, între C. și Anul Nou, când, în mod obișnuit, oamenii cumpără/consumă băuturi alcoolice; gravitatea faptei este una redusă raportat la scopul actului normativ sancționator de păstrare a liniștii și ordinii publice, deoarece, așa cum a arătat mai sus, nu erau alte persoane pe stradă în afara de el și de agentul constatator, persoane cărora să le fi produs vreun disconfort; nu exista nici o paguba materiala si nici o alta urmare a săvârșirii faptei contravenționale și nici nu a avut loc vreun prejudiciu material, cum de altfel rezultă din însăși procesul-verbal atacat; amenda aplicată este mare deoarece agentul constatator i-a aplicat maximul prevăzut de actul normativ sancționator, respectiv 500 lei, motivat de faptul că nu a vrut să semneze procesul-verbal pentru că nu era vinovat de fapta reținută în procesul-verbal atacat. Amenda este stabilită în art. 4 lit. e din Legea nr. 61/1991 între 100 și 500 lei.
Mai arată că este student în Cluj-N. astfel încât nu are venituri din care să poată achita amenda aplicată prin procesul-verbal atacat.
Ca urmare, petentul consideră că, în cazul de față, sancțiunea își poate atinge scopul coercitiv și doar prin aplicarea unui avertisment. De aceea solicită aplicarea prevederilor art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune și înlocuirea amenzii în cuantum de 500 lei cu avertismentul.
În drept, a invocat prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 61/1991, art. 7 din OG 2/2001, art. 194 și următoarele din Noul Codul de procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-7).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare arată că, prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat cu 500 de lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 23 din Legea nr. 61/1991 republicată (R3, în vigoare la data de 04.12.2013), reținându-se că în data de 28.12.2013 la ora 23:55, aflându-se în Piața Centrală din municipiul Bistrița pe drum public, a consumat băuturi alcoolice - respectiv bere „Heineken" - fară a fi într-un loc special amenajat în acest scop.
Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal, care a fost semnat de martorul asistent M. R..
Din raportul agentului de poliție C. A. M., agent constatator în această speță, rezultă că 1-a observat pe petent consumând bere pe stradă și inițial i-a atras atenția verbal cu privire la prevederile legii, fără a avea intenția de a-i aplica amendă. Ostentativ, chiar în fața polițistei, petentul a continuat să consume din recipientul cu bere, ceea ce a determinat legitimarea sa. Continuând atitudinea de sfidare, petentul a dat inițial date false de identificare, îngreunând stabilirea identității reale.
Chiar dacă circumstanțele privind data și ora invocate de petent ar fi fost de natură a atrage o sancțiune mai blândă - motiv pentru care inițial polițista nici nu a intenționat să aplice amenda - atitudinea petentului de a continua ostentativ consumul berii chiar în fața polițistei, după ce aceasta îi atrăsese atenția și furnizarea îngreunarea identificării sale prin furnizarea inițială de date de identitate eronate dovedesc că individualizarea sancțiunii s-a făcut corect. Mai mult, nerecunoașterea faptei, lipsa regretului și încercarea de a induce instanța în eroare - petentul afirmând că avea asupra sa o sticlă cu bere nedesfacută în condițiile în care polițista 1-a văzut consumând în mod repetat din berea aflată în recipient - sunt circumstanțe personale care arată că nu se impune reindividualizarea sancțiunii. Nu se poate confirma sau infirma afirmația petentului privind lipsa antecedentelor contravenționale în condițiile în care nu există o bază de date cu sancțiunile aplicate la alte acte normative, după modelul bazei de date privind cazierul auto. Chiar dacă această afirmație ar fi reală, lipsa antecedentelor nu este un criteriu absolut de apreciere a faptei ci unul care trebuie să fie apreciat împreună cu alte criterii, cum sunt cooperarea, atitudinea de respect și sinceritate, recunoașterea faptei, regretul și hotărârea de a nu o repeta.
Potrivit art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie aplicată în limitele prevăzute de actul normativ. Maximul special al amenzii, aplicat pentru motivele expuse, este o sancțiune în limitele prevăzute de actul normativ, prin urmare este o sancțiune legală. Legalitatea sancțiunii determină respingerea cererilor de înlăturare sau înlocuire a ei și de obligare a Poliției să plătească cheltuielile de judecată făcute de contravenient pentru a-și justifica fapta și atitudinea.
Din motivele arătate mai sus, solicită respingerea plângerii contravenționale.
În drept a invocat prev. art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, art. 3 pct. 23 din Legea nr. 61/1991 republicată (R3, în vigoare la data săvârșirii faptei).
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 17-18).
Prin răspunsul la întâmpinare dpeus în data de 14.03.2014, petentul arată că raportul depus de către pârâtă este unul pro causa. Ca urmare, consideră că acesta nu ar trebui luat în considerare de instanța de judecată. Cu privire la criteriile pe care pârâta le consideră ca fiind cele mai importante în stabiirea sancțiunii, arată că nu există o ierarhie a acestor criterii. Oricare dintre ele poate fi considerat de către instanța de judecată că primează asupra celorlalte. Mai arată că legalitatea unei sancțiuni se apreciază nu doar prin aplicarea ei în limitele prevăzute de actul normativ sancționator ci și prin raportarea ei la stanțele faptei și cele personale ale petentului, iar cheltuielile făcute de petent nu sunt pentru a-și justifica fapta și atitudinea ci pentru a se apăra de abuzurile prin mijloacele pe care legea i le pune la indemânâ tocmai în acest scop.
În drept, invocă prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.12.2013, petentul a fost sancționat cu 500 de lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 23 din Legea nr. 61/1991 republicată (R3, în vigoare la data de 04.12.2013), reținându-se că în data de 28.12.2013 la ora 23:55, aflându-se în Piața Centrală din municipiul Bistrița pe drum public, a consumat băuturi alcoolice - respectiv bere „Heineken" - fară a fi într-un loc special amenajat în acest scop.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Prin urmare, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, însă are în vedere faptul că art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În acest sens, instanța are în vedere atitudinea petentului de recunoaștere a conduitei contravenționale, și apreciază că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare pentru a atrage atenția petentului cu privire la respectarea dispozițiilor legale, astfel că va admite în parte plângerea formulată și în temeiul art. 5 alin. 5 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 28.12.2013 cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica actul sancționator.
Văzând dispozițiile art. 451 și urm. N. Cod procedură civilă, obligă intimata să plătească petentului suma de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul I. S., cu domiciliul în Bistrița, ., .-Năsăud, având CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 28.12.2013 de intimatul IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD-POLIȚIA M. BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI_ și, în consecință:
- dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 28.12.2013 cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica actul sancționator.
Obligă intimata să plătească petentului suma de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică azi 03.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. VOICHIȚABULEA C. I.
RED/DACT
VV/M.
05.06.14
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3257/2014.... | Succesiune. Încheierea nr. 8942/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
