Succesiune. Încheierea nr. 8942/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8942/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 9431/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr 8942/2014
Ședința Camerei de consiliu din data de 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. N. L.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect succesiune formulată de reclamantul G. GH. G..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că, reclamantul petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței comunicate prin adresa din data de 07.10.2014, conform art.200 pct.3 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul G. GH. G. a solicitat instanței să dispună punerea sa în posesie asupra unei parcele de teren în suprafață de 60 ari, ca urmare a decesului numitei M. Ș..
În motivare arată că Primăria Bistrița refuză să-i elibereze actul de proprietate întrucât . unui conflict de interese.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
De asemenea, petentul nu și-a susținut acțiunea cu elemente probatorii.
La data de 07.10.2014, în considerarea dispozițiilor art. 200 al. 2 Noul Cod de procedură civilă, petentului i-a fost comunicată adresa prin care i s-a solicitat să își completeze cererea obiect al dosarului pendinte, adresă primită de aceasta la data de 13.10.2014, conform dovezii depusă la dosarul cauzei la fila 9.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma temeiurilor juridice procesuale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția premergătoare întocmită la data de 07.10.2014, instanța, întemeiat pe dispozițiile art. 200 Noul Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea către petent a înștiințării prin care, în termen de cel mult 10 zile de la primirea înștiințării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să depună la dosar, în 2 exemplare, în completare, cererea de chemare în judecată; înscrisurile doveditoare; dovada îndeplinirii procedurii prealabile; să precizeze cererea de chemare în judecată, cu privire la: numele și prenumele, sau denumirea pârâtului, domiciliul sau reședința ori sediul părților, codul numeric personal al reclamantului și/sau al pârâtului, sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare la oficiul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale reclamantului și/sau ale pârâtului, în măsura în care sunt cunoscute de către reclamant, domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările, obiectul cererii, valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, localitatea și județul, . este situat imobilul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, însoțit de un extras de carte funciară cu arătarea titularului înscris în Cf ori certificat emis de către OCPI din care să rezulte că imobilul nu este înscris în CF, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora; să depună la dosar certificatul de atestare fiscală pentru imobilele în cauză.
Potrivit prevederilor art. 194 Noul Cod de procedură civilă „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, . în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt; d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; f) semnătura”.
Potrivit art. 33 din OG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „ (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței
La expirarea termenului stabilit, instanța constată că petentul nu a înțeles să îndeplinească obligațiile privind completarea cererii în sensul că nu a depus înscrisurile solicitate de instanță. În aceste condiții, instanța observă că ipoteza normei legale instituite prin art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă potrivit căreia „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii” este întrunită, astfel că va dispune anularea cererii formulate.
Nu se poate susține cu temei că prin această soluție instanța înlătură liberul acces al reclamantului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.
Instanța reține că dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut, însă trebuie să fie efectiv, deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, p. 16, paragraful 33).
Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează condițiile de promovare a unei acțiuni în justiție.
Prin urmare, petentul putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea cererii, aceasta va fi anulată. Ori, atâta timp cât dispozițiile legale inserate de către legiuitor în cadrul prevederilor art. 200 al. 3 Noul Cod de procedură civilă au caracter imperativ, o atare obligație se impunea a fi respectată de către justițiabilul dator să dea actului de sesizare al instanței forma prevăzută de lege.
Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, văzând că petentul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, respectiv 13.10.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 13, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul G. GH. G., încarcerat în Penitenciarul Bistrița, având ca obiect „succesiune”.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 10.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. L. D. L.
RED./DACT.
MNL/M.
13.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4661/2014.... | Radiere asociaţii/fundaţii. Sentința nr. 3949/2014.... → |
|---|








