Pensie întreţinere. Sentința nr. 174/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 174/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1438/191/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL A.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.174/2013

Ședința publică din data de 14.02.2013

Completul compus din:

Președinte: L. D.

Grefier: M. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. L. M. și pe pârâtul L. I., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile și avocat A. J. pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că părțile înțeleg să renunțe la judecata cererilor, luându-li-se o declarație în acest sens.

Avocat alin J. solicită pronunțarea unei încheieri prin care să se ia act de renunțarea părților la judecată.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dosar nr._, reclamanta Moldvan L. M. a chemat în judecată pe pârâtul L. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună exercitarea autorității părintești de către reclamantă și stabilirea locuinței de minorei L. L.-M., născută la data de 25.01.2011 la mamă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din venitul minim pe economie, în favoarea minorei L. M.. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională solicitând ca prin sentința care se va pronunța să i se încuviințeze să aibă legături personale cu minora după un program inidcat în cuprinsul cererii.

Prezente în instanță la termenul din 14.02.2013, părțile au declarat că înțeleg să renunțe la judecată, întrucât au reluat conviețuirea și se ocupă împreună de creșterea și educarea minorei.

Văzând dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de această renunțare.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantei M. L.-M., domiciliat în Cetatea de B., ., jud. A., la judecarea acțiunii civile formulată în contradictoriu cu pârâtul L. I., domiciliat în Cetatea de B., ..76, jud. A. precum și de renunțarea pârâtului relcmant la judecata cererii reconvenționale formulate împotriva reclamantei pârâte.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14.02.2013.

Președinte, Grefier,

L. DeheleanMaria P.

Red.LD

Tehnored.MP

2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 174/2013. Judecătoria BLAJ