Plângere contravenţională. Sentința nr. 1539/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1539/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 3867/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr.2902
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. V.
Sentința civilă nr. 1539
Ședința publică din data de:24.10.2013
Instanța constituita din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: A. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe petentul R. M. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție G., având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 24.10.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 18.03.2013 sub nr._, petentul R. M. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/09.03.2013 întocmit de intimatul I. Județean de Poliție G., solicitând anularea procesului-verbal de contravenție acesta fiind nelegal și netemeinic.
În fapt, petentul a arătat că, la data de 09.03.2013, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_, din direcția A. către București, în localitatea Mihăilești s-a încadrat pentru a vira la stânga, a semnalizat intenția sa, însă și-a dat seama că . . căuta, motiv pentru care a revenit pe banda de mers către București, pentru a putea să vireze la stânga pe .> Petentul a învederat faptul că în acest moment din spate venea cu viteză redusă autoturismul marca Dacia, intenția șoferului nefiind aceea de a depăși Dacia.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
In probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martora R. I.
Au fost anexate plângerii, în copie, proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.03.2013, carte de identitate . nr._ eliberată la data de 07.09.2009 de SPCLEP V..
La data de 28.05.2013 s-a depus la dosar prin serviciul Registratură al instanței de către intimat întîmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea procesului-verbal de contravenție și încuviințarea probei cu raportul agentului constatator întocmit cu ocazia reținerii permisului de conducere și cu martorul asistent B. C..
De asemenea, intimatul a învederat faptul că, fapta săvârșită de petent la data de 09.03.2013 constituie contravenția sancționată de art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 R iar sub aspectul legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, fapta a fost descrisă în amănunt, iar aplicarea sancțiunii principale a amenzii în cuantum de 300 lei și a măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere, au avut loc imediat după oprirea în trafic, petentul semnând procesul-verbal de contravenție, fără să facă obiecțiuni cu privire la conținutul acestuia.
In drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002 și Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.5986/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei G. și declinată competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei B. V..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2013 sub numărul_ .
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora R. I. și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul B. C., fiind audiat doar martorul asistent, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.03.2013 încheiat de intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și cu reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.120 alin.4 din HG nr.1391/2006, reținându-se că, la data de 09.03.2013, ora 17.15, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf, cu număr de înmatriculare_, a efectuat depășirea neregulamentară a autoturismului marca Dacia 1307, cu număr de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului « Depășire interzisă ».
Sancțiunea principală aplicată a fost amenda în cuantum de 300 lei, sancțiunea fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 și s-a luat măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, trebuie să facă o distincție între neregularitățile unui act juridic care sunt ocrotite în mod expres sub sancțiunea nulității și cele pentru care legea nu stabilește în mod expres o astfel de sancțiune.
Si aceasta, întrucât, în primul rând, în procedeul verificării legalității unui act juridic, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului, trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către acesta din oficiu. În al doilea rând, dacă judecătorului nu i-ar fi permis să verifice legalitatea actului atât din punct de vedere al nulităților exprese, cât și a celor virtuale, s-ar putea ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare.
Dacă în cercetarea legalității unui act juridic, judecătorul învestit în acest sens ar fi obligat să respecte întrutotul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul plângerii, ar trebui, limitându-se doar la cele invocate de petentă, să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit.
Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual, legiuitorul a creat două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.
Prin urmare, aplicând cele arătate mai sus la cererea formulată de petentul din cauza de față, instanța constată că acesta a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, fără a invoca motive de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție.
In temeiul dispozițiilor art.16 alin1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Astfel, instanța apreciază că actul sancționator cuprinde data, ora și locul unde fapta a fost săvârșită și sunt indicate toate împrejurările de natură a servi la aprecierea gravității faptei și a fost indicat actul normativ prin care sunt stabilite și sancționate contravențiile. De asemenea, instanța apreciază că fapta a fost descrisă corespunzător, indicându-se în mod concret în ce a constat fapta săvârșită de către petent.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor de fond și de formă ad validitatem stabilite de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității exprese și absolute, instanța constată că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în cauza de față a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Totodată, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrarie, până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petentă în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută, ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art.1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art.167 Cod proc.civ. încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcină este una exclusivă și îi aparține, potrivit art.1169 Cod civil, doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care petentul nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul.
Prin urmare, în situația în care un petent, în cursul judecății, prin coroborarea oricăror probe legale, concludente și pertinente încuviințate și administrate de instanță, în temeiul art.167 Cod proc.civ., reușește să dovedească faptul că situația reținută în conținutul procesului-verbal nu este corespunzătoare adevărului, instanța va constata faptul că prezumția de veridicitate a fost răsturnată, va admite acțiunea și va anula procesul-verbal.
În consecință, instanța sesizată cu analiza temeiniciei unui proces-verbal de constatare a contravenției trebuie să cerceteze în primul rând dacă petentul a solicitat sau nu probe în vederea răsturnării prezumției de veridicitate, în al doilea rând dacă probele administrate susțin sau nu o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal și, în al treilea rând, dacă această stare de fapt dovedită în fața instanței este sau nu în măsură să ducă la anularea procesului-verbal.
Astfel, în primul rând, instanța constată faptul că petentul a solicitat instanței ca aceasta, în conformitate cu prevederile art.167 Cod procedură civilă, să-i încuviințeze probe, respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială, însă martora nu s-a prezentat în instanță pentru a putea fi audiată iar petentul nu a depus diligențe pentru a o aduce personal în instanță în vederea audierii.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a analizat probele administrate în prezenta cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și declarația martorului B. C..
Astfel, instanța constată că petentul nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, de natură să ducă la anularea acestuia iar din declarația martorului B. C. instanța reține că petentul a depășit atât autoturismul condus de petent cât și alte autoturisme, respectiv a depășit o coloană de mașini, în localitate.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține că potrivit prevederilor art.5 al.5 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Față de această împrejurare instanța apreciază că în cauză aplicarea amenzii în cuantum de 300 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului iar sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile a fost aplicată conform textului de lege care prevede că această sancțiune se aplică în cazul nerespectării regulilor privind depășirea.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. M., domiciliat în ..Teleorman, CNP_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în G., ., jud.G., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R.-C. LUCAANDREEA P.
Red.Tehnored.RCL
4 ex./14.01.2014
| ← Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1535/2013. Judecătoria BOLINTIN... → |
|---|
