Contestaţie la executare. Sentința nr. 1962/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1962/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 19317/193/2010
DosAR nr._ PERIMARE
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 22 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. O. M.
GREFIER - C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1962
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul B. T. în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA DE TAXE ȘI I. LOCALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța admite sesizarea din oficiu cu privire la repunerea cauzei pe rol.
Din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii și pune în discuția părților această excepție.
Instanța reține excepția spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2010 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., contestatorul B. T. a chemat în judecată pe intimatul DIRECȚIA DE TAXE ȘI I. LOCALE B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea somației nr._/10.11.2010 primită la data de 08.12.2010 și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr._/329/10.11.2010, precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatorul arată că a fost obligat la plata sumei de 3.203,61 lei reprezentând plăți restante, precum și majorări de întârziere, că invocă excepția prescripției dreptului intimatei de a cere executarea silită, menționând faptul că la data de 19.09.2003 nu mai deținea în proprietate nici un imobil.
La termenul de judecată din data de 16.09.2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 1551 C.proc.civ, întrucât contestatorul nu au îndeplinit obligațiile impuse de către instanța de a preciza sumele și perioada pentru care invocă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită,, fiind formulată ulterior o cerere de repunere pe rol respinsă ca neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În speță, instanța constată că termenul de perimare de 1 an s-a împlinit, ultimul act de procedură fiind îndeplinit la data de 16.09.2011. Întrucât nici una din părți nu a îndeplinit vreun act de procedură valabil în termenul de perimare, pricina rămânând în nelucrare mai mult de 1 an din vina acestora, instanța urmează să admită excepția perimării cererii invocată de către instanță din oficiu și să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul B. T., domiciliat în mun. B., .. 40, ., . în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA DE TAXE ȘI I. LOCALE, cu sediul în mun. B., Calea Națională, nr. 70, jud. B..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22. 02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. O. M. C. C. M.
Red. Jud. V.O.M./Tehnored. Gref. C.C.M./4ex/13.03.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1961/2013. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 7364/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








