Plângere contravenţională. Sentința nr. 2523/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2523/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 6583/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07 MARTIE 2013
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2523
Pe rol judecarea acțiunii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, la ambele strigări ale cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând administrat probatoriul încuviințat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească iar în temeiul art. 150 Cod proc. civ., se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și o va reține spre soluționare.
J U D E C A T A ,
Asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.05.2012 sub nr._, petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. în termen legal, a contestat amenda aplicată prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 24.04.2012, prin care i s-a aplicat sancțiunea de 40 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 38 alin. 1 din O.U.G. 97/2005.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat de agentul constatator întrucât locuia fără forme legale la imobilul cu nr. 67 în . sora sa H. E..
Petentul a arătat că a fost evacuat din locuință de soție și copii, fiind nevoit să locuiască la sora sa H. E., unde ulterior și-a făcut mutația.
Arată că nu are un loc de muncă, nu realizează nici un fel de venit nu are casă și a plecat din locuință doar cu hainele de pe el, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal.
În dovedire, petentul a depus procesul - verbal contestat (fila 3 dosar).
Organul constatator, legal citat nu și-a trimis reprezentant în instanță, dar a formulat întâmpinare (f.9 dosar), prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 24.04.2012, petentul C. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 40 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 38 alin. 1 din O.U.G. 97/2005, reținându-se că petentul locuiește efectiv în municipiul B. la imobilul nr. 67 din . a fi înscris în cartea de imobil.
Analizând procesul-verbal contestat, instanța reține că la încheierea lui s-au respectat dispozițiile prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, iar din materialul de verificare nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, iar procesul verbal a fost semnat de petent fără obiecțiuni.
Astfel, potrivit disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, iar sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.
Fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată personal de către agentul constatator aflat în exercițiul funcțiunii și însușită de petent la semnarea procesului verbal fără obiecțiuni.
Față de considerentele expuse, instanța având în vedere gradul de pericol social redus al faptei, în condițiile în care petentul a fost evacuat din locuința proprie, nu realizează venituri și nu are un loc de muncă circumstanțele personale ale contravenientului care nu a mai săvârșit asemenea fapte, se apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția contravenientului asupra obligațiilor pe care trebuie să le respecte în viitor.
Cum fapta contravențională descrisă a fost corect încadrată în drept, iar procesul verbal îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de legea generală, instanța urmează a da eficiență disp. art. 7 rap. la art. 21, alin. 3 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că, va admite, în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._ din 24.04.2012 cu sancțiunea „Avertisment”.
Văzând că plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul C. V., domiciliat în municipiul B. .. 67, județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., având sediul în municipiul B., .. 57, județul B..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._ din 24.04.2012 cu sancțiunea „Avertisment”.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M.
Tehnored./V.M.
Ex.5/08.05.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 05-11-2013,... | Pretenţii. Sentința nr. 6050/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








