Acţiune în constatare. Sentința nr. 1358/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1358/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1358/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05 FEBRUARIE 2015
PREȘEDINTE – B. A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1358
La ordine se află judecarea cauzei civile având ca obiect „ acțiune în constatare”, formulată de reclamanții C. G. C. C. și C. G. M. în contradictoriu cu pârâtele S.C. „V. R. S.A” – Sucursala B. și S.C. „V. R. S.A”.
Dezbaterile au avut loc au avut loc la data de 22 ianuarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi când:
J U D E C A T A,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 29.04.2014, reclamanții C. G. C. C. și C. G. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. „V. R. S.A” – Sucursala B. și S.C. „V. R. S.A”:
1. constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei din Actul adițional nr. 0396 din 03.09.2010 la Convenția de credit nr._ din 15.10.2007, pe care ei nu l-au semnat, prin care "comisionul de risc se redenumește în comision de administrare credit";
2. constatarea nulității absolute a Actului adițional nr. 0396 din 03.09.2010 la Convenția de credit nr._ din 15.10.2007;
3. restituirea sumelor de bani în franci elvețieni, plătite cu titlul de comision de administrare credit (redenumit din comisionul de risc) și plata dobânzii legale aferente fiecărei rate lunare pentru aceste sume achitate începând cu luna septembrie 2010 și până în prezent, calculată până la data restituirii;
4.plata dobânzii legale aferente în franci elvețieni, pentru sumele de bani
plătite lunar cu titlul de comision de risc în perioada noiembrie 2007 - august
2010, care au fost restituite de către bancă conform Sentinței Civile nr. 7787 din
05.07.2013 a Judecătoriei B., devenită definitivă;
5.obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții arată că la data de 15.10j2007 au încheiat cu pârâta S.C. V. R. S.A., prin S.C. V. R. S.A. - Sucursala B., Convenția de credit nr._ dîn 15.10.2007. La momentul încheierii convenției de credit, au fost atrași de procentele reduse ale dobânzilor curente, dar de fapt ei s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractele încheiate sunt preformulate, de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție. Precizează că, convenția este preformulată / standard, iar eventualele diferențe dintre aceasta și alte convenții nu se datorează negocierii cu împrumutații. Apreciază reclamanții că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți (profesioniști) și consumatori dar că toate riscurile sunt asumate numai de către client și nu de către bancă. Evenimentele viitoare și nesigure nu sunt cuantificate, nu sunt identificate, nu există nici un criteriu de evaluare în ce măsură aceste evenimente ar putea dauna băncii. In aceste condiții, consideră că, comisionul de risc se constituie într-o clauză abuzivă, fără un suport economic real și în detrimentul lor. Că impunerea acestuia creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților: împrumutații trebuie să le achite Băncii fără ca aceștia să beneficieze de posibilitatea de restituire la încetarea contractului! în cazul neproducerii situațiilor de risc. Precizează reclamanții că la . 50/2010, comisionul de risc, în loc să fie eliminat, a fost redenumit abuziv de către bancă în comision administrare credit prin actul adițional la convenția de credit, implementat tacit, în mod unilateral, fără acceptul și cu refuzul lor expres în acest sens. Actul normativ amintit nu permite ca anumite comisioane, menționate în contractele inițiale, să fie redenumite conform noilor prevederi legale și nici ca valoarea comisioanelor care nu se mai regăsesc în OUG 50/2010 să fie adăugată peste valoarea celor expres menționate în actul normativ și existente în contractele inițiale. Menționează reclamanții că la data de 10.09.2010, prin notificarea expresă nr. 2057, au comunicat băncii faptul că nu sunt de acord cu redenumirea comisionului de risc în comision de administrare credit, ulterior refuzând și semnarea actului adițional la convenția de credit, prin care banca urma sa aducă modificările cu care ei nu au fost de acord. Ca urmare, prin acest refuz expres de a accepta redenumirea acestui comision și încheierea actului adițional, au îndepărtat practic de la aplicare, prevederile Legii 288/2010 referitoare la acceptarea tacită și modificarea unilaterală a contractului de credit. Nici o lege nu poate stabili ca fiind acceptare tacită a unui act adițional la o convenție în condițiile în care acel act adițional conține clauze abuzive.. Mai mult, chiar dacă ar fi semnat acel act adițional (lucru pe care nu l-au făcut) oricum el, alături de clauzele abuzive ce le conține, tot lovit de nulitate absolută ar fi fost, întrucât nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, deci inclusiv prin semnătura lor. Menționează reclamanții că nu au fost de acord nici cu propunerea directă cu care a venit banca în luna iulie 2012 pentru semnarea unor acte adiționale la convenția de credit, înainte de deschiderea primei acțiuni în instanță, aceasta încercând doar la suprafață să se conformeze prevederilor OUG 50/2010, însă în realitate continuă să păstreze clauze abuzive și în aceste acte adiționale. Astfel, prin Sentința Civilă nr. 7787 din 05.07.2013 a Judecătoriei B., instanța a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 5) lit. a, din secțiunea "condiții speciale" a Convenției de credit nr._ din 15.10.2007, referitoare la comisionul de risc, hotărârea devenind definitivă și irevocabilă.
Mai arată reclamanții că și comisionul de administrare credit este lovit de nulitate absolută, acesta reprezentând de fapt fostul comision de risc, așa cum reiese și din înscrisurile băncii. Că la clauzele lovite de nulitate absolută nu există termen de prescripție și conform directivelor europene, o instanță poate constata și din oficiu alte clauze abuzive atunci când există solicitare și acest sens de către partea ce se află în pretenții. Modificarea fostului comision de risc în comision de administrare credit, din punct de vedere juridic păstrează natura, condițiile și regimul juridic al comisionului de risc, inclusiv prin denumire, „...pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta... dar și prin cuantum, comisionul corespunzător de 0,19%.... Consideră reclamanții că redenumirea comisionului de risc în comision de administrare credit este încă o practică abuzivă a băncii, având în vedere că suma pretinsă nu este percepută pentru administrare, ci pentru același scop ca și vechiul comision de risc. Or, susțin reclamanți, dacă acesta era perceput în mod ilegal anterior apariției OUG nr. 50/2010, chiar dacă în prezent ar purta o denumire permisă de lege, nu înseamnă că a intrat în legalitate. Fundamentul și definiția acestui comision arată că el este în continuare ilegal. Pe de altă parte, constatat fiind caracterul abuziv al acestui comision de risc anterior apariției OUG nr. 50/2010, nu se poate susține că odată redenumit conform modificării legislative, acesta intră în legalitate mai ales că el ar urma să fie prevăzut la pct.5 lit.. c, despre care instanța a hotărât definitiv și irevocabil că este o clauză abuzivă.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta S.C. „V. R. S.A” nu a formulat întâmpinare dosar a depus la dosar note de apărare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca netemeinică. Arată, în esență, că reclamanților le-au fost achitate voluntar sumele reprezentând atât comision de risc, cât și comision de administrare, cu toate că sentința precedentă obliga doar la plata comisionului de risc.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile Legii 193/2000, respectiv art. II din Legea 188/2010 de aprobare a OUG 50/2010, dispozițiile vechiului și noului Cod Civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Legiuitorul a definit creditul ca fiind "orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a unui alt drept la plata unei sume de bani". ( art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998, abrogată prin art.2 din Legea 443/2004, abrogată la rândul său de OUG 99/2006). În reglementarea actuală, art. 7 alin. 1 pct.1 din OUG 99/2006 conturează conceptul de activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu; Astfel, din interpretarea primei teze a textului evocat, se degajă concluzia că un credit reprezintă de fapt un contract prin care banca se obligă să avanseze clientului său o sumă de bani, iar acesta din urmă se obligă la rândul său să restituie bancherului suma și să plătească o dobândă sau alte cheltuieli în legătură cu această sumă.
Concluzia este întărită și de prevederile art. 117 din OUG 99/2006 potrivit cărora „instituțiile de credit pot derula tranzacții cu clienții doar pe baze contractuale, acționând într-o manieră prudentă și cu respectarea legislației specifice în domeniul protecției consumatorului.” Contractul fiind sinalagmatic, consensual și oneros, obligația esențială a băncii este aceea de a avansa suma de bani, ea având dreptul corelativ la rambursarea acesteia de către clientul debitor, și la primirea unei dobânzi ("prețul" împrumutului din punctul de vedere al băncii sau "costul" său din punctul de vedere al clientului împrumutat) precum și la acoperirea altor cheltuieli. La rândul său, clientul are dreptul, odată convenția încheiată, la primirea sumei de bani în condițiile stabilite în contract și obligația esențială de a rambursa creditul. Corelativ, el are obligația de a plăti dobânda și cheltuielile legate de transferul sumei de bani în conturile sale. În practică, părțile încheie contracte detaliate care stipulează toate condițiile privind realizarea operațiunii. Contractele mai prevăd și alte obligații esențiale ale debitorului, respectiv obligația de a folosi suma de bani avansată, respectiv de a face "trageri" ale sumelor cu care a fost creditat, obligația de a folosi sumele pentru destinații expres și limitativ prevăzute în contract și obligația de a constitui garanții pentru rambursarea creditului simultan sau succesiv încheierii contractului de credit.
În speță, instanța reține că la data de 15.10.2007, reclamanții au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 52.500 CHF pentru o perioadă de 300 luni de la data încheierii convenției (scadent la data de 20.09.2032). Prin adresa nr. 0396/03.09.2010 banca a propus reclamantului, oferta sa constând printre altele în modificarea fostului comision de risc în comision de administrare credit, dar care din punct de vedere juridic păstrează natura, condițiile și regimul juridic al comisionului de risc, inclusiv prin denumire, „…pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta…” dar și prin cuantum „… comisionul corespunzător de 0,19%...”. De altfel prin adresa nr. 0395/03.09.2010 (fila 37 ds._/193/2012), și adresa nr. 8610 (fila 47 ds._/193/2012) pârâta a adus la cunoștința reclamantului faptul că „în considerarea prevederilor OUG nr. 50/2010 comisionul de risc se va redenumi comision de administrare credit”
Prin sentința nr. 7787/05.07.2013 pronunțată în dosar_/193/2012, Judecătoria B. a admis acțiunea reclamanților în sensul că a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 3 lit. d, pct. 5 lit. a, (cu privire la comisionul de risc) din secțiunea „condiții speciale” ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007 și a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 8.1 lit. c, lit. d, lit. e și pct. 8.3 din secțiunea „scadența anticipată”, cuprinse în anexa condiții generale ale contractului de credit bancar nr._/15.10.2007, a obligat pârâta să modifice contractul de credit bancar nr._/15.10.2007 cu toate anexele sale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin prezentul dispozitiv.
Acțiunea reclamanților s-a întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, aceștia solicitând în instanței de judecată, să intervină în raportul juridic contractual respectiv să constate caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei din Actul adițional nr. 0396 din 03.09.2010 la Convenția de credit nr._ din 15.10.2007.
Mai întâi, este de notat că practic, în speță, se cere anularea mențiunilor dintr-o adresă, prin care pârâta aduce la cunoștința reclamanților redenumirea comisionului de risc. Or, dincolo de faptul că, o simpla adresă, cu valoare de corespondență, nu este aptă a produce efecte juridice, instanța apreciază că în speță, referitor la comisionul de risc prevăzut de art. 5.a din Condițiile Speciale ale convenției de credit nr._/15.10.2007, nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, pentru că Legea de aprobare nr. 288/28 decembrie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 30 decembrie 2010 care a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2011, conține în art. I pct.39 o modificare a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, în sensul că prevederile O.U.G. nr. 50/2010 nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței. Norma juridică cuprinsă în textul art. I pct. 39 din Legea 288/2010 deși este o normă tranzitorie, are și o componentă de drept substanțial, în sensul că reglementează situația acelor raporturi juridice născute din contractele de credit în curs de derulare, care rămân supuse vechii reglementări, fiind scoase din sfera de aplicare a O.U.G. nr. 50/2010. Or, convenția de credit între reclamanți și pârâta S.C. V. R. S.A. este încheiată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, fiind așadar contract în derulare, exclus din sfera de aplicare a O.U.G. nr. 50/2010.
Pe de altă parte, în ceea ce privește comisionul de risc perceput în baza art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/15.10.2007, instanța reține că prin sentința civilă nr. 7787/05.07.2013 pronunțată în dosar_/193/2012, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută, banca având obligația de a modifica convenția de credit în sensul înlăturării acestui comision. Din această perspectivă, instanța constată că acțiunea reclamanților apare ca lipsită de obiect.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța va pronunța o soluție de respingere, pentru că pârâta, în respectarea sentinței civile nr. 7787/05.07.2013 pronunțată în dosar_/193/2012, a restituit reclamanților suma de 3246,65 CHF reprezentând comision de risc (la data de 05.09.2013) și suma de 2762,48 CHF reprezentând comision de administrare (la data de 25.11.2013)
În dreptul privat, literatura juridică a definit dobânda ca reprezentând o "sumă de bani pe care debitorul împrumutat o plătește creditorului împrumutător pentru folosința temporară a sumei de bani împrumutate ..." sau ca "sumă de bani reprezentând daune-interese moratorii datorate de către debitor pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului prin simpla întârziere în executarea obligației sale, având ca obiect plata unei sume de bani". Noțiunea de "dobândă legală" se regăsește în art. 1088 alin. 1 din Codul civil de la 1864 ( "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate") în art. 1489 din Noul Cod Civil, în dispozițiile O.G. 9/2000, și ale OG 13/2011.
În primul rând, este de notat că dobânda legală este datorată dacă legea însăși prevede că obligația este purtătoare de dobânzi (remuneratorie și/sau penalizatoare, după caz). În al doilea rând, dobânda legală se va plăti în cazul obligațiilor purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale după caz, în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți. (art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011). Apoi, ca și dobânda convențională, dobânda legală este supusă Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, nivelul ratei lor fiind diferit, după cum dobânda este rodul voinței sau doar al incidenței legii, după caz. Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, dobânda are două componente: dobânda remuneratorie și dobânda penalizatoare.
Dobânda remuneratorie se calculează pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației de restituire a împrumutului [art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011]. Codul civil intitulează această componentă "echivalentul folosinței capitalului" (fruct civil), curgând, potrivit art. 2169, de la data remiterii sumei împrumutului. Dobânda remuneratorie nu este aplicabilă speței.
Dobânda penalizatoare este reglementată doar la art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, fiind datorată pentru neîndeplinirea obligației de restituire la scadență sau pentru întârziere în executarea acesteia. Întrucât solicitarea reclamanților se plasează în sfera despăgubirilor pentru întârzierea la executarea obligației, aceasta are ca temei, pe lângă legea specială, dispozițiile comune ale Codului civil, art. 1535, 1538 - 1543 C.civ, reglementând daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești și clauza penală. Reținând că pârâta a efectuat plățile dispuse de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 7787/05.07.2013 anterior formulării cererii, instanța apreciază că este lipsită de obiect și această solicitare.
Văzând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se putea constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei care privește comisionul de administrare din convenția de credit nr._/15.10.2007, constatând că nu sunt întrunite în cauză nici condițiile stabilite de legiuitor în art. 1 al.3 din OG 13/2011, instanța urmează a pronunța o soluție de respingere a acțiunii formulată de C. G. C. și C. G. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în constatare formulată de reclamanții C. G. C. C. – CNP:_ și C. G. M. – CNP:_, ambii cu domiciliul în mun. B., . A, jud. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. „V. R. S.A” – Sucursala B., cu sediul în mun. B., .. 2, .. B. și S.C. „V. R. S.A”, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., Sector 2.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B.., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.A.E./Tehnored. S.A./ /-6 ex.5/27.07.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1716/2015. Judecătoria... → |
|---|
