Acţiune în constatare. Sentința nr. 1334/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1334/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 16604/193/2014
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - B. P.
GREFIER - C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1334
La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamanții G. C. și G. L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA B., având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanții, prin avocat A. A., în substituire avocat G. G., în temeiul delegației de substituire care se depune în ședință publică și pârâtele, prin avocat P. L., în temeiul împuternicirii avocațiale care se depune în ședință publică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În ședință publică, reclamanții, prin avocat, depun la dosar precizări, care se comunică și pârâtelor, prin avocat.
Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.
Reclamanții, prin reprezentant, solicită instanței respingerea excepției, arătând că instanța competentă este judecătoria și doar în situația în care sesizarea instanței s-ar fi făcut de către ANPC, ar fi competent tribunalul.
Pârâtele, prin reprezentant, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției susmenționate.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 18.11.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții G. C. și G. L. au chemat in judecată pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. ȘI S.C. V. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a din convenția de credit nr._ din 02.11.2006 privind comisionul de risc, transformat prin Act adițional în comision de administrare și să oblige pârâtele să modifice convenția de credit, respectiv actul adițional, în sensul înlăturării acestei clauze abuzive, să oblige pârâtele la restituirea echivalentului în lei la data plății a sumei reprezentând comisionul de risc percepută în perioada noiembrie 2006 – iunie 2010, transformat în comision de administrare și percepută cu acest titlu în perioada iulie 2010 și până în prezent, precum și a contravalorii comisionului de administrare plătit pe perioada desfășurării procesului, sumă actualizată cu indicele de inflație și însoțită de dobânda legală, respectiv suma de 3325,95 euro, sumă ce reprezintă valoarea totală a comisionului de risc și administrare, actualizarea cu indicele inflației și dobânda legală, calculate conform expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei, sume calculate pentru perioada 27.11.2006 – 27.10.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că, prin convenția de credit nr._/02.11.2006, încheiată cu pârâta . – Sucursala B., le-a fost acordat un credit de 7500 euro pe o perioadă de 120 de luni, iar la pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, printre costurile creditului a fost inclus și un comision de risc, stabilit la 0,45 % din soldul creditului, ulterior acest comision fiind denumit „comision de administrare”, iar această clauză de la art. 5 are un caracter abuziv conform din Legii nr. 193/2000 în sensul că aceasta nu a fost negociată direct cu reclamanții, ci le-a fost impusă de către pârâte.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
În drept, reclamanții a invocat dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000 republicată, art. 274 C.pr.civ., art. 29 lit. f) din OUG 83/2013..
În temeiul art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. ȘI S.C. V. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA B., legal citate, s-au prezentat în instanță și au formulat întâmpinare la dosar prin care au invocat excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii și pe fond au solicitat respingerea acțiunii.
La termenul din data de 05.02.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Articolul 248 alin. (1) din codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu, instanța relevă că aceasta este o excepție de procedură, de ordine publică, dilatorie, ce poate fi invocată, conform prevederilor art. 130 alin.(2) C.pr. civilă, de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Mai reține instanța că, acțiunea reclamantului are două capete de cerere dintre care petitul privitor la constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției are caracter principal iar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute nelegal prezintă caracter accesoriu, potrivit dispozițiilor art. 30 C.pr.civ.
Având în vedere că, raportat la capătul principal de cerere se determină competența instanțelor de judecată, instanța reține că în materia privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Potrivit alin. 1 al art. 12 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control (…) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului”. De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile (…) îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1)”.
Același art. 12, prin intermediul alin. 4, stabilește că „Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii”.
Practic, prin intermediul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, legiuitorul a stabilit că în pricinile privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, pot avea calitate procesual activă organele de control, asociațiile pentru protecția consumatorului și consumatorii iar competența de soluționare a acestor cauze aparține tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.
Sintagma „în condițiile legii”,din finalul aliniatului 4 al art. 12, într-o interpretare riguroasă logico sistematică, subliniază că dispozițiile Legii nr. 193/2000 (inclusiv cu privire la competență) se aplică și în situația în care consumatorul este cel ce sesizează instanța.
Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 14, din aceeași lege, ce face referire directă la soluționarea pe cale principală a cererii privind despăgubirile în cazul constatării anterioare a caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale. Astfel, legiuitorul arată în mod clar și fără echivoc „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Practic, în situația în care deja a fost constatată nulitatea unei clauze contractuale, în condițiile Legii nr. 193/2000, iar persoana prejudiciată (consumatorul) dorește să fie despăgubit are la dispoziție acțiunea directă, competența stabilindu-se raportat la valoarea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Sub acest aspect, mai trebuie reținut că, în condițiile Legii nr. 193/2000, raportul juridic dedus judecății este unul pur comercial, prin esență fiind vizat un contract întocmit de un profesionist, neexistând niciun motiv pentru care aceeași instanță să nu judece aceeași acțiune atunci când legea prevede, cu titlu accesoriu, posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat sau când calitatea procesual activă aparține unor persoane diferite. Astfel, apare ca absurd ca aceeași cerere să fie judecată de instanțe diferite (din punct de vedere ierarhic) în funcție de persoana reclamantului.
Norma de competență dintr-o lege specială trebuie să fie unică și să asigure repartizarea cauzelor între mai multe instanțe, indiferent de calitatea titularului acțiunii și de capătul accesoriu.
Ori, nu se poate accepta ca acțiunile formulate de consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor aceleiași legi să sesizeze o instanță diferită (fie atât din perspectiva specializării cât și din punct de vedere ierarhic).
Se mai observă și că, atunci când se referă la cereri de modificare a contractelor bancare, prin eliminarea clauzelor abuzive, legea specială face trimitere la „tribunal” și folosește o terminologie specifică dreptului comercial, făcând referire la criteriul competenței teritoriale după sediul „profesionistului”. Prin urmare, competența de analiză a raportului juridic concret dedus judecății care se referă la examinarea unui contract de credit bancar încheiat cu un „profesionist” al domeniului bancar, aparține unei instanțe specializate în materia litigiilor cu profesioniști.
Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor sale reiese că scopul Legii nr. 193/2000 este asigurarea intrării în legalitate în cadrul unor raporturi juridice de drept privat, prin măsuri coercitive, apte de a fi puse în executare conform dreptului comun. Astfel, în principal, instanța, în caz de admitere a acțiunii, va obliga profesionistul să modifice contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.
Ca ultim argument, în susținerea că modificarea art. 12 din Legea 193/2000 (prin intermediul art. 38 L. 76/2012) înlătură criteriul valoric avut în vedere în reglementarea anterioară și stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, poate fi adus și contextul istorico social în care s-a produs modificarea. Astfel, prin intermediul legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă s-a urmărit creșterea eficienței justiției ori, riscul de generare a practicii neunitare este extrem de mare în condițiile în care același tip de acțiuni sunt judecate de secții diferite ale aceleiași instanțe sau de instanțe diferite din punct de vedere ierarhic ceea ce contrazice chiar scopul legii.
În concluzie, apare ca absurd ca acțiunea formulată de consumator să fie judecată de instanțe stabilite în funcție de criteriile generale stabilite de C.pr.civ., iar acțiunea formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, privind constatarea clauzelor abuzive într-un contract care îl privește pe același consumator, să fie judecată de tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.
Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 123 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei, în întregul său, în favoarea Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamanții G. C., CNP_ și G. L., CNP_, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat G. G. din mun. Suceava, .. 13, ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A, cu sediul în mun. București, ., ., sector 2, București și S.C. V. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA B., cu sediul în mun. B., .. 2, parter, jud. B., în favoarea Tribunalului B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.P./ Tehnored. C.A./ 6 ex./ 17.02.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1785/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
