Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 228/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 228/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 228/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 12.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. C.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA NR.228
Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta R. C..
La apelul realizat în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei părțile nu se prezintă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța conform dispozițiilor art. 131 alin1 Noul Cod procedură civilă a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1), art. 107 alin.1 Cod procedură civilă și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
În temeiul art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, pe care le consideră utile, concludente și pertinente. De asemenea, în temeiul art. 351 C. instanța, din oficiu, încuviințează proba cu interogatoriul, pârâta fiind citat cu mențiunea de a se prezenta personal la interogator.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, conform art. 394 Cod procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin cererea înregistrată în data de 27.11.2013 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta R. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 2010,59 lei, din care: 1094,20 lei – contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 26.03._12 și 916,39 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 26.03._12.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâta a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura medierii, însă pârâta nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată. De asemenea, se subliniază că pârâta nu a solicitat debranșarea de la rețeaua de furnizare a apei curente.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, începând cu data de 01.01.2007 s-au aplicat majorări de întârziere în procent de 0,1%, potrivit Legii 210/2005. Ulterior, respectiv din data de 01.07.2010, s-au calculat dobânzi de întârziere de 0,05%, conform art. 1 pct. 10 din OUG nr. 39/2010.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 1073, 1079, 1082 C.civ., ale C., ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 14.11.2014, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că pretențiile reclamantei sunt din anul 2008 conform facturilor fiscale .
A mai solicitat pârâta respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar înscrisuri primind medierea, fișe ale abonatului și calculul penalităților, facturi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În perioada 26.03._12, . a furnizat către pârâtei R. C., în mod constant, servicii de livrare a apei curente și de preluare a apei uzate, pârâta fiind un abonat de fapt al societății reclamante.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debitele mai vechi de trei ani calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv debitele anterioare datei de 30.09.2010, invocată de pârâtă prin întâmpinare:
Reține instanța că în perioada 26.03._12, pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă prestate de către reclamantă, în acest sens fiind emise facturile menționate în fișa abonatului (f. 8), fără a achita contravaloarea acestora.
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Conform art. 3 din Decretul 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art. 18 instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Arată instanța că prescripțiile extinctive începute si împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, respectiv Codului civil din 2009, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.
Mai mult, art. 6 alin. (4) C.civ. si art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că prescripțiile extinctive începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.
De asemenea, orice alte prevederi înscrise în Codul civil din 2009, (inclusiv prevederea cuprinsă în art. 2506 conform căreia prescripția nu operează de plin drept, cât și cea din art. 2512 al. 2 conform căreia prescripția nu poate fi aplicată din oficiu) indiferent că sunt de drept material sau vizează aspecte procesuale, se aplică numai prescripțiilor extinctive care încep după . acestui act normative.
Cum Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziție specială în acest sens înseamnă că în speță se aplică regula stabilită de art. 6 alin. (4) Cod civil, care nu face vreo distincție între dispozițiile de drept material si cele procesuale în materia prescripției.
În speță, reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la data de 29.09.2014, dată de la care se va calcula termenul de prescripție de 3 ani. Cum reclamanta nu a făcut dovadă unei eventuale suspendări sau întreruperi a termenului de prescripție, instanța constată prescris dreptul la acțiune pentru debitele scadente anterioare datei de 30.09.2010 (ținând cont că termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor), și, în baza art. 1 al. 2 din decretul mai sus arătat, și dreptul la a pretinde accesoriile dreptului (penalitățile de întârziere).
Cu privire la pretențiile solicitate de reclamantă:
Instanța reține, în acest context, că pârâta deține în proprietate un apartament situat într-un condominiu și că în această situație reclamanta nici nu are posibilitatea tehnică de a furniza serviciile sale altfel decât tuturor deținătorilor de locuințe din imobil, cu excepția cazului când vreunul dintre aceștia ar solicita și ar permite debranșarea din interior. Or, în cauză, pârâta nu a cerut sistarea serviciilor furnizate de către reclamantă. Mai mult, nu a contestat nici facturile emise pe numele său și distribuite lunar de către societatea prestatoare de servicii.
Odată ce a beneficiat de serviciile menționate, pârâta are și obligația de a achita prestatorului contravaloarea acestora, nefiind posibil a se presupune că reclamanta, în calitatea sa de societate comercială, prestează servicii gratuite. De altfel, așa cum a arătat aceasta, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice prevede că furnizarea serviciilor de apă și canalizare atrage obligația achitării unui tarif. În același context, este de precizat că neîncheierea unui contract de servicii poate fi imputabilă însuși beneficiarului acestor servicii și că absența acestui contract nu este în măsură să împiedice stabilirea unor raporturi juridice comerciale și, în fine, recuperarea contravalorii serviciilor, inclusiv prin raportare la exigențele principiului îmbogățirii fără just temei.
În acest context, instanța reține și că pârâta nu a contestat facturile în discuție dar nici nu a achitat debitul principal menționat.
Având în vedere elementele de fapt prezentate precum și documentele doveditoare depuse la dosar, cu privire la contravaloarea serviciilor furnizate către pârâta, în temeiul art. 986 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite în parte cererea principală a reclamantei și a obliga pârâta la plata sumei de 284,88 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 22.09._12.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 26.03._10.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . B., reprezentată prin lichidator judiciar D. C., cu sediul în mun. B. ..3, jud. B., în contradictoriu cu pârâta R. C., cu domiciliul în B., .. 8, ., ..
Constată prescrisă obligația de plată a pârâtei pentru perioada 26.03._10.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 284,88 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 22.09._12.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. C. R. R.
Red. C.L/Tehnored RR 4ex, 19.01.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 224/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 230/2015.... → |
|---|
