Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3336/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3336/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3336/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 31 MARTIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN
PREȘEDINTE – B. A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 3336
Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 57 B. în contradictoriu cu pârâtul C. G., având ca obiect „ acțiune în răspundere contractuală”.
Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei.
Instanța constată că dosarul cauzei se află în etapa premergătoare, având dată recomandată în vederea verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia, conform art. 200 Noul Cod de procedură civilă, pentru data de 17.02.2015. De asemenea, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 din Noul Cod de Procedură Civilă, ulterior comunicării cererii către pârât.
Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 10.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Asociația de P. nr. 57 B. a chemat în judecată pe pârâtul C. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 843,93 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere și penalități aferente pentru perioada noiembrie 2012 – decembrie 2014.
La data de 17.03.2015 reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere prin care arată că, în temeiul art. 406 Cod Procedură Civilă, înțelege să renunțe la judecată, motivat de faptul că pârâtul a achitat integral suma datorată.
Având în vedere motivarea cererii și indicarea temeiului de drept ce trimite la renunțarea la judecată, instanța constată ca incidente dispozițiile art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Ținând cont de cererea scrisă formulată de reclamantă (fila 38 dosar) și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, care impun pronunțarea unei sentințe, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 57 B., cu sediul în mun. B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul C. G.,cu domiciliul în mun. B., Al. Amurgului, nr. 3, ., jud. B., având ca obiect „ acțiune în răspundere contractuală”.
Cu drept recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat AE. /Tehnoredactat SA //Ex. 4 / 08.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3328/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3197/2015. Judecătoria... → |
|---|








