Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3307/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3307/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 13984/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 31.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3307
Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul Aciocănesei G. C..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, părțile nu se prezintă.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod pr. Civilă, instanța a procedat la verificarea competenței, constatând, că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94, pct.1 lit. j rap. la art. 107 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 255 raportat la art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiate cercetarea procesului și dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată în data de 29.09.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul Aciocănesei G. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 1774,54 lei, din care: 1134,83 lei - preț al serviciilor apă-canal furnizate în perioada 16.12._10, 559,71 lei – majorări de întârziere aferente debitului principal neachitat (16.12._10) și 80 lei – cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâtul nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată. Pârâtul nu a solicitat debranșarea de la rețeaua de furnizare a apei curente.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, începând cu data de 01.01.2007 s-au aplicat majorări de întârziere în procent de 0,1%, potrivit Legii 210/2005. Ulterior, respectiv din data de 01.07.2010, s-au calculat dobânzi de întârziere de 0,05%, conform art. 1 pct. 10 din OUG nr. 39/2010. În cele din urmă, anume din data de 04.04.2011, s-au aplicat dobânzi de întârziere de 0,04%, potrivit art. 120 alin. 7 CPF, modificat prin Legea nr. 46/2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1177, 1178, 1270, 1272, 1522, 1526, 1531, 1535 C.civ., ale C., ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări scrise.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar contract și facturi, notificările adresate pârâtului, procesul-verbal de conciliere, fișe ale abonatului și calculul penalităților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În perioada 16.12._10, . a furnizat pârâtului A. G. C., în mod constant, servicii de livrare a apei curente și de preluare a apei uzate. Reclamanta a executat aceste servicii în lipsa unui contract, beneficiarul fiind considerat un abonat de fapt al societății prestatoare.
Instanța reține, în acest context, că pârâtul este proprietarul unui apartament situat într-un condominiu și că în această situație reclamanta nici nu are posibilitatea tehnică de a furniza serviciile sale altfel decât tuturor deținătorilor de locuințe din imobil, cu excepția cazului când vreunul dintre aceștia ar solicita și ar permite debranșarea din interior. Or, în cauză, pârâtul nu a cerut sistarea serviciilor furnizate de către reclamantă. Mai mult, nu a contestat nici facturile emise pe numele său și distribuite lunar de către societatea prestatoare de servicii.
Odată ce a beneficiat de serviciile menționate, pârâtul are și obligația de a achita prestatorului contravaloarea acestora, nefiind posibil a se presupune că reclamanta, în calitatea sa de societate comercială, prestează servicii gratuite. De altfel, așa cum a arătat aceasta, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice prevede că furnizarea serviciilor de apă și canalizare atrage obligația achitării unui tarif. În același context, este de precizat că neîncheierea unui contract de servicii poate fi imputabilă însuși beneficiarului acestor servicii și că absența acestui contract nu este în măsură să împiedice stabilirea unor raporturi juridice comerciale și, în fine, recuperarea contravalorii serviciilor, inclusiv prin raportare la exigențele principiului îmbogățirii fără just temei.
Pârâtul nu a contestat facturile invocate dar nici nu a achitat, anterior promovării prezentei acțiuni sau pe parcursul judecății, debitul principal menționat.
Având în vedere elementele de fapt precizate precum și documentele doveditoare depuse la dosar, cu privire la contravaloarea serviciilor furnizate pârâtului, în temeiul art. 986 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite cererea principală a reclamantei și a obliga pârâtul la plata sumei de 1134,83 lei cu titlu de debit neachitat, aferent perioadei menționate.
În ceea ce privește majorările/dobânzile de întârziere, instanța reține că acestea au fost calculate de reclamantă în baza contractului dintre părți și a dispozițiilor art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006, dispoziții potrivit cărora neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează: - penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere, obligând pârâtul la plata sumei de 559,71 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal înregistrat în intervalul 16.12._10.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 80 lei reprezentând contravaloare invitație mediere, instanța urmează a o respinge întrucât nu s-a făcut dovada acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. prin lichidator judiciar C.II. D. C. L., cu sediul în mun. B. .. 3, jud. B., împotriva pârâtului A. G. C., domiciliat în B., ., ., jud. B..
Obligă pârâtul să achite părții adverse suma de 1134,83 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 16.13._10, cu penalități în cuantum de 559,71 lei.
Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/30.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2953/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2453/2015. Judecătoria... → |
|---|








