Anulare act. Sentința nr. 6389/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6389/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 17701/193/2014

Dosar nr._ anulare act

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 17.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – C. C. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6389

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. N. APASERV S.A.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 03.06.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată în data de 12.12.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâta S.C. N. APASERV S.A., contestând Decizia nr._/02.12.2014 a Corpului de Control al S.C. N. Apaserv S.A. B..

În motivarea acțiunii, s-a arătat, că după instalarea centralei de apartament, respectiv instalatorul care a făcut legătura la apa caldă la baie, din greșeală a atins inelul metrologic de la apa rece. Instalația a fost făcută între 15-20 noiembrie iar pe data de 24 noiembrie s-a efectua citirea contoarelor de apă, iar după două zile a venit corpul de control, a verificat și a constatat că e din vina abonatului. Corpul de control l-a pus pe reclamant să cumpere alt apometru nou ce a fost instalat de un instalator al pârâtei.

În dovedire s-au depus înscrisuri.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/15.01.2015 ( fila 21).

Pârâta S.C. N. APASERV S.A. a depus întâmpinare ( filele 28-30) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâta arată că în urma efectuării unui control efectuat de pârâtă s-a constatat că inelul de sigilare metrologică al apometrului_ a fost rupt de către abonat, iar prin distrugerea acestui inel de sigilare, abonatul a putut demonta totalizatorul de pe corpul apometrului în vederea unui consum fraudulos de apă. Dată fiind această constatare a fost efectuată o analiză a fișei abonatului pentru perioada 27.12._14 rezultând un consum foarte mic de apă, respectiv o medie de 0,97 m.c./lună/persoană.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 31 alin. 5 din Legea nr. 241/2006, art. 42 alin. 8 din Legea nr. 51/2006.

Din oficiu, instanța a solicitat relații de la pârâtă ( filele 41-42) prin care se arată că, prin distrugerea inelului de sigilare metrologică al apometrului, reclamantul a încălcat prevederile art. 9.4 din contractul de prestări servicii nr. 01.01.2._/23.10.2012, respectiv art. 229 lit. m) din Regulamentul consolidat al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din jud. B., învederând că, în cazul în care sigiliul de montaj ar fi fost găsit într-o stare neconformă sau nu era intact, nu s-ar fi înregistrat deloc consum de apă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că între părți există încheiat contractul de prestări servicii înregistrat sub nr. 01.01.2._/23.10.2012 având ca obiect furnizarea de apă potabilă pentru consum menajer.

La data de 28.11.2014, Corpul de Control al Directorului General al pârâtei prin inspectorii T. F. C. și Spatariuc S. au efectuat un control inopinat, conform planului de muncă pentru luna noiembrie 2014 la reclamantul V. I., controlul desfășurându-se la domiciliul reclamantului din ., . din B..

În urma controlului, astfel cum este menționat în procesul verbal s-a constatat faptul că inelul metrologic al apometrului_ de la baie era rupt, prin distrugerea acestui inel de sigilare metrologică, reclamantul putând demonta totalizatorul de pe corpul apometrului, în vederea unui consum fraudulos de apă și că, din istoricul fișei de abonat reiese că reclamantul are un consum foarte mic de apă, respectiv 0,97 m.c./lună/persoană.

În urma constatărilor efectuate a fost dispusă facturarea reclamantului în sistem paușal și înlocuirea apometrului cu seria_ la care s-a constatat ruperea sigiliului.

La aceste constatări a fost prezentă numita Huțănașu N. în calitate de coproprietar cu abonatul.

În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. 5 din Legea nr. 241/2006 „ utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare sau prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv prevederile Regulamentului serviciului”, iar potrivit art. 8 „ nerespectarea de către utilizator a prevederilor contractului de furnizare, prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare sau ale Regulamentului serviciului atrage plata unor penalități de despăgubiri pentru daunele provocate, iar în anumite cazuri, chiar sistarea serviciului prestat în conformitate cu prevederile contractului”.

De asemenea, potrivit art. 42 alin. 8 din Legea nr. 51/2006 „ în cazul serviciilor pentru care nu există sisteme de măsurare înregistrare ori metoda măsurării directe nu se poate aplica, determinarea consumurilor/cantităților seviciilor furnizate/prestate se face în regim paușal sau prin metode indirecte bazate pe măsurători și calcule având la bază prescripțiile tehnice în vigoare”.

Conform art. 9.4 din contractul încheiat între părți, „ utilizatorul este obligat să nu influențeze în nici un fel indicațiile contorului de apă și să păstreze intactă integritatea acestuia, respectiv sigiliile”.

Raportat la situația de fapt și prevederile legale aplicabile în cauză, precum și la faptul că reclamantul nu a dovedit în nici un fel afirmațiile făcute conform cărora sigiliul contorului ar fi fost rupt din greșeală de un instalator care a făcut lucrări la instalația imobilului, instanța urmează să respingă cererea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect anulare act, formulată de reclamantul V. I., domiciliat în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B., .. 3, jud. B., CUI_, J_, ca neîntemeiată .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, data de 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.T./Tehnored.C.C../ex.4/16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 6389/2015. Judecătoria BOTOŞANI