Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2266/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2266/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 16457/193/2014
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Camerei de Consiliu din data de 02.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2266
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta . B., în contradictoriu cu pârâtul L. V. A.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată în data de 13.11.2014 pe rolul Judecătoriei B., în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de Noul cod procedură civilă, reclamanta . B. a chemat în judecată pe pârâtul L. V. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceștia din urmă la plata sumei de 539,27 lei cu titlu de majorări de întârziere la plată aferente perioadei aprilie 2012 – mai 2014, calculate conform clauzei penale din contract, a prevederilor Legii nr. 51/2006 și a legii nr. 326/2001. Reclamanta a solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei și obligarea pârâților la plata penalităților de 0,03% pe zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta, în calitate de furnizor, a furnizat energie termică Asociației de proprietari nr. 56 B. – asociație din care face parte și apartamentul pârâtului, în baza contractului de furnizare energie termică nr. 56T/01.10.2010, semnat cu Asociația de proprietari nr. 56 B.. Ulterior, la contractul în cauză, reclamanta a încheiat cu asociația de proprietari (în virtutea calității de mandatar al proprietarilor în relațiile cu terții) actul Adițional nr. 1, prin care s-a stabilit ca reclamanta să repartizeze, să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate, în mod individual, pentru toți proprietarii din condominiu. Astfel, s-a livrat agent termic și s-a facturat valoarea acestuia.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale art. 1170, 1270, 1516, 1522, 1538, 1357 și Noul Cod de procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de furnizare și actul adițional invocate, facturi fiscale, calcul penalități, fișa analitică.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru de 50 lei.
Pârâtul nu s-a conformat obligației de a remite, în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns completat și eventuale înscrisuri doveditoare; pârâții nu au formulat apărări scrise prin orice alt mijloc adecvat (art. 1029 alin. 4 NCPC).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul L. V. A. este membru al Asociației de proprietari nr. 56 B.. În această calitate, a beneficiat de serviciile de termoficare furnizate de . în baza contractului nr. 56T/01.10.2010, semnat cu respectiva asociație. Prin contractul în discuție (art. 11, art. 9 – fila 26 și urm.), asociația de proprietari se obligase să calculeze consumul de energie înregistrat la beneficiarii finali și să achite contravaloarea acestuia.
În data de 01.10.2010, părțile din prezentul contract au încheiat actul adițional nr. 1, prin care părțile au convenit ca atribuțiile facturării și încasării individuale a contravalorii serviciilor astfel furnizate să revină direct ..
În privința aplicării legii civile în timp, în raport de data contractului, respectiv 01.10.2010, instanța reține că raporturile obligaționale din prezenta cauză sunt reglementate de vechiul cod civil din 1864, potrivit art. 6 alin.(1) din noul Cod Civil.
Ca atare, reclamanta a calculat și a emis facturi, iar potrivit mențiunilor înscrise în respectivele facturi, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.
În cauză nu s-a făcut dovada achitării acestei sume, deși, potrivit principiului general în materia probațiunii, consacrat prin art. 10 alin. 1 NCPC, debitorii aveau posibilitatea și chiar obligația de a acționa în sensul arătat.
Luând în considerare principiul forței obligatorii a convențiilor enunțat de art. 969 C. civ., instanța va obliga la plata către reclamantă a sumei de 539,27 lei, reprezentând contravaloare majorări de întârziere la plată aferente perioadei aprilie 2012-mai 2014.
În privința capătului de cerere accesoriu, anume plata penalităților aferente debitului, instanța reține potrivit dispozițiilor art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
În cauză, instanța reține că debitul de 539,27 lei, reprezintă contravaloare majorări de întârziere la plată aferente perioadei aprilie 2012-mai 2014.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii penalizatoare de 0,03% pe zi întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale aferente debitului principal și până la achitarea integrală a debitului, instanța îl va respinge ca nefondat.
Astfel, pentru capitalizarea dobânzilor mai vechi de un an și perceperea unor dobânzi penalizatoare la capitalul rezultat, este necesară o convenție de anatocism separată sau inclusă în contractul inițial în condițiile O.G. nr. 9/2000 sau O.G. nr. 13/2011. În lipsa unei astfel de convenții, instanța va respinge pretențiile privind dobânzii penalizatoare de 0,03% pe zi întârziere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale, dat fiind că pârâtul va fi obligat la plata majorărilor de întârziere precizate mai sus.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 C.proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare, în privința litigiilor deduse spre soluționare instanțelor judecătorești, partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile proprii, cât și cheltuielile efectuate de partea care a câștigat procesul, cheltuieli de judecată care includ, printre altele, și taxele judiciare de timbru.
În speță, reprezintă cheltuieli de judecată taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei.
Dovada cheltuielilor de judecată fiind făcută în termenul prev. de art. 452 C.proc.civ., instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. M. C. SA B., cu sediul în mun. B., ., jud. B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâtul L. V.-A., domiciliat în mun. B., . Nr. 5, ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 539,27 lei, reprezentând contravaloare majorări de întârziere la plată aferente perioadei aprilie 2012-mai 2014.
Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.
Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/16.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 04-03-2015,... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2705/2015. Judecătoria... → |
|---|








