Pretenţii. Sentința nr. 2225/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Comentarii

0

Sentința nr. 2225/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 8234/193/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Instanța constituită din:

Președinte N. M. A.

Grefier A. M.

Ședința publică din data de 02.03.2015

Sentința civilă nr. 2225

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune in constatare, formulată de reclamanții Amateiesă D. și Amateiesă Constanția, în contradictoriu cu pârâții . si . – Sucursala B..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecata din data de 16.02.2015, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.05.2014, sub nr._, reclamanții Amateiesă D. și Amateiesă Constanția, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții . si . – Sucursala B., obligarea pârâtelor la:

1) restituirea sumei de 6.825,48 CHF (1.289,89 CHF pentru Convenția de Credit nr._/13.06.2007 și 5.535,59 CHF pentru Convenția de credit nr._/13.06.2007) percepută cu titlu de comision de risc începând cu data încheierii convențiilor și până la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 6000/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 73/27.01.2014 a Tribunalului B.), ca urmare a constatării clauzelor inserate la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convențiilor ca fiind abuzive în accepțiunea Legii nr. 193/2000;

2) obligarea si la restituirea sumelor percepute cu acelasi titlu - comision de risc după data rămânerii definitive a Sentinței civile nr. 6000/21.05.2013 și până la data eliminării efective a clauzei prev. de art. 5 lit. a) din Convenții, ca o consecință a nerespectării obligației instituite prin hotărârea susmenționată;

3) obligarea pârâtelor la modificarea Convențiilor de credit nr._/13.06.2007 si nr._/13.06.2007, în sensul înlăturării clauzelor constatate prin hotărârile judecatoresti ca fiind abuzive, astfel: clauza inserată la pct. 3 lit. d) din Condițiile; speciale; clauza inserată la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale; clauzele inserate la Secțiunea 8 lit. c) și d) din Condițiile generale; clauza inserată la Secțiunea 10 pct. 1 și pct. 2 din Condițiile generale;

4) obligarea pârâtelor de a respecta contractele de credit susmenționate si graficele de rambursare anexate, după modificarea acestora conform hotărârilor susmenționate, fără a aplica acte adiționale întocmite în mod discreționar de către Bancă și neînsușite de părțile împrumutate;

5) obligarea pârâtelor de a menține caracterul fix al dobânzii pe tot parcursul derulării convențiilor de credit conform condițiilor de creditare care confirmă caracterul fix al dobânzii, având în vedere că prin Sentința civilă susmenționată instanța a constatat ca fiind abuzivă clauza inserată la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale;

6) obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate cu titlu de comision de risc calculată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că prin Sentința civilă nr. 6000/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 73/27.01.2014 a Tribunalului B.), instanța a constatat existența clauzelor abuzive inserate la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale, pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale, Secțiunea 8 lit. c) și d) din Condițiile generale, Secțiunea 10 pct. 1 și pct. 2 din Condițiile generale ale Convențiilor de credit nr._/13.06.2007 și nr._/13.06.2007 încheiate de reclamanți (persoanele la care se face referire în procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/21.05.2012 întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B.) și a obligat S.C. V. România S.A. la modificarea contractelor menționate în hotărâre în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive. Că pârâtele nu au respectat în mod legal sentința civilă nr. 6000/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. (nici măcar nu au precedat la eliminarea comisionului de risc din ansamblul elementelor constitutive ale ratei lunare de credit ca în alte cazuri) și nu au întocmit contracte și grafice de rambursare noi în forma dispusă de instanță, nesocotind, astfel, obligațiile impuse de autoritatea judecătorească în raport de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte. Pârâta S.C. V. România SA. (prin intermediul Sucursalei B.) are obligația de a proceda la modificarea contractelor în sensul stabilit de instanța de judecată, întrucât păstrarea lor în forma inițiala, eliminând clauzele constatate ca fiind abuzive este posibilă și se impune întocmirea convențiilor în forma lor actualizată, pentru a oferi siguranță consumatorului că acele clauze abuzive nu continuă să-și producă efectele. Arată reclamanții că au notificat pârâtele imediat după pronunțarea hotărârii instanței de recurs în cauza sus-menționată aflată pe rolul Tribunalului B., însă acestea nu au oferit nici un răspuns, iar în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 162/2006, deși banca și-a exprimat opțiunea de a merge în fața unui mediator, aceasta nu a dat curs

invitației, dovedind rea-credință și dezinteres în soluționarea litigiului ivit între părți.

Deși procedura medierii este forma prevăzută de lege pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor, în scopul evitării unei acțiuni judecătorești, cele două pârâte au ignorat caracterul acestei proceduri și au respins orice formă de negociere deși li s-a adus la cunoștința acestora problemele semnalate în derularea relațiilor contractuale ale clienților V. și modalitatea de soluționare. În urma constatării de către Judecătoria B. a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, este evident că Banca trebuie să restituie sumele încasate abuziv cu acest titlu, pentru perioada cuprinsă între data încheierii convențiilor și data rămânerii definitive a Sentinței civile nr. 6000/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. și în continuare până la eliminarea efectivă a clauzei prev. la pct. 5 lit. a) din contracte, întrucât clauza constatata a fi abuzivă a avut acest caracter încă de la inserarea ei în convențiile încheiate, iar sumele percepute cu acest titlu au fost și sunt în continuare plătite nejustificat de către reclamanți. Astfel, nu se pune problema unei prescrieri a dreptului la acțiune, atât timp cât clauza negociată între părți a fost anulată de instanța de judecată care a constatat că inserarea ei în contract s-a făcut într-un mod abuziv, de natură să creeze dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Chiar dacă nu ar exista soluția pronunțată de Judecătoria B., orice convenție de credit reprezintă un contract cu prestație succesivă în care modalitatea de calcul a dobânzilor și comisionului de risc se raportează mereu la sumele rămase, din debit sau la debitul inițial; astfel, sancțiunea anulării clauzelor abuzive implică automat restabilirea situației anterioare inserării lor, respectiv repararea efectelor produse de clauza abuzivă.

Nulitatea clauzei privind comisionul de risc nu este relativă, ci absolută, care a avut ca efect eliminarea acesteia din convențiile de credit încheiate; convențiile de credit trebuiau încă de la început să nu cuprindă o astfel de clauză abuzivă, în urma căreia Banca a perceput sume de bani nelegal; nulitatea absolută a unui act determină în mod direct restabilirea situației anterioare încheierii actului, situație aplicabilă în speță, și care nu constituie nici un fel de excepție de la principiul restitutio in integrum.

In privința obligației de a menține caracterul fix al dobânzii pe tot parcursul derulării convențiilor de credit unde nu este specificată sintagma „dobândă fixă", se arată că în urma constatării de către instanța de judecată a caracterului abuziv al clauzei inserate la pct. 3 lit. d) din Condițiile generale ale convențiilor de credit, Banca nu are dreptul „de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, astfel încât Banca nu are dreptul de a revizui rata dobânzii în funcție de variațiile periodice ale indicilor valutari. Așadar, clauza prevăzută la pct. 3 lit. a) din convențiile de credit trebuie interpretată în sensul că aceasta instituie un caracter fix al dobânzii stabilite de bancă, cu atât mai mult cu cât este specificată sintagma „dobândă fixă", de unde și denumirea „rata dobânzii curante", dobânda fiind calculată conform pct. 3.1.2. b) din „Condițiile generale", adică în anuități, anuitatea fiind stabilită conform pct. 6 lit. b) din „Condițiile speciale" ale Convențiilor de credit.

Mai arată reclamanții că, așa cum se poate observa din graficul de rambursare anexat la convențiile de credit, sumele stabilite de plată lunar la data contractării creditelor au rămas aceleași până în prezent, chiar dacă în anul 2010 Banca a încercat să impună semnarea unor acte adiționale prin care schimba condițiile de creditare, nesemnate de reclamanti si neînsușite. Acest aspect a ieșit în evidență după . O.U.G. nr. 50/2010, clauza inserată la pct. 3 lit. d) din contracte nefiind clară și fără echivoc cum cere Legea nr. 193/2000, ci reprezintă un abuz din partea Băncii care și-a creat posibilitatea să poată schimba unilateral clauza cuprinsă la pct. 3 lit. a) din contracte. Conform art. 1 al. (l) din Legea nr. 193/2000, „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, rară echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate". In același sens, al. (2) stabilește că „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului". In situația lor, din analiza tuturor condițiilor în care au fost încheiate contractele de credit reiese că dobânda stabilită este una fixă, fără putere de

tăgadă. Că, pentru motivele invocate, clauza de la punctul pct. 3 lit. a) din Convenții trebuie interpretată în sensul existentei unei dobânzi fixe, pe toată durata creditului, luând în considerare eliminarea din contracte a clauzei prev. la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale.

În drept au fost invocate disp. art. 30 C.pr.civ., ale Legii nr. 193/2000, art. 1516 și urm. art. 1510 și urm. C.civil.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri: sentința civilă nr. 6000/21.05.2013 a Judecătoriei B., convenția de credit nr._/13.06.2007, convenția de credit nr._/13.06.2007, grafic rambursare, proces verbal de informare pentru mediere nr. 1/25.03.2014, copii acte stare civilă.

Prin modificările și completările la acțiune (f. 117 – 125 ds.), reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând:

1) constatarea nulității absolute a Actului adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/14.06.2007 și a Actului adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/14.06.2007,

2)iar in cazul în care instanța va considera valabile actele adiționale enumerate anterior, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1 pct. 3 pct. d și e din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/13.06.2007, art. 3 pct. 5 – 5.1 lit b din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/13.06.2007, art. 7 pct. 11 – pct. 3 din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 la Convenția de credit nr._/13.06.2007, art. 1 pct. 3 lit d și e din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/13.06.2007, art. 3 pct. 5 – 5.1 lit. b din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/13.06.2007, art. 7 pct. 11 – pct. 3 din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/13.06.2007;

3) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de administrare începând cu data de 30.08.2010 – data implementării actelor adiționale anterior menționate;

4) obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate cu titlu de comision de administrare calculată până la data plății efective

5) obligarea . să încaseze ratele creditului la cursul valutar CHF – RON din data încheierii convențiilor .

În ce privește constatarea nulității absolute a actelor adiționale nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/14.06.2007 și a Actului adițional nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/14.06.2007, se arată că acestea sunt încheiate pentru alte contracte de împrumut decât convențiile încheiate cu reclamanții, fiind diferențe majore intre datele încheierii lor. Astfel, reclamanții arată că nu au încheiat nici un contract de împrumut în data de 14.06.2007 și nici in data de 30.08.2010, situația in care actele adiționale încheiate de pârâtă nu pot fi valabile. De asemenea, deși se invocă încheierea și implementarea actelor adiționale la data de 30.08.2010, acestea au fost emise și semnate de către reprezentanții pârâtelor abia în data de 17.07.2014, după rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 6000/21.05.2013 și după ce reclamanții au trimis notificările privind nerespectarea acestei hotărâri judecătorești în sensul eliminării comisionului de risc încă plătit în mod nejustificat. În această situație, nu poate avea aplicabilitate retroactivă un act juridic nesemnat de părți, cu atât mai mult cu cât nu le-a fost niciodată adus la cunoștință.

În ce privește caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1 pct. 3 lit. d si e din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la convențiile de credit nr._/14.06.2007 și nr._/14.06.2007 se arată că sub pretextul ralierii Convențiilor de credit la disp. O.U.G. nr. 50/2010, Banca le-a solicitat semnarea unor acte adiționale pentru modificarea anumitor clauze contractuale „impuse de lege", însă între acestea a inserat și clauze fără nici o legătură cu noile reglementari legale. Astfel, profitând de poziția sa și de faptul că reclamanții nu puteau efectua verificări amănunțite asupra documentelor întocmite, Banca a schimbat atât procentul D. (din 5,65 în 5,59 pentru Convenția de credit nr._/13.06.2007 și din 5,66 în 5,59 pentru Convenția de credit nr._/13.06.2007) cât și suma totală de rambursat la finalul perioadei de creditare: 31.999,45 CHF în loc de 32.221,18 CHF în cazul Convenției de credit nr._/13.06.2007 și 137.372,05 CHF în loc de 138.112,40 CHF în cazul Convenției de credit nr._/13.06.2007, situație care nu ar fi dezavantajoasă pentru reclamanți, ba dimpotrivă, dacă nu ar ascunde în fapt aplicarea unei dobânzi variabile deși creditele au fost contractate cu dobândă fixă. De aceea, consideră că dacă costurile creditelor nu s-au modificat în nici un mod, nici produsul final sau D. nu ar trebui să fie diferite de cele menționate în contractele inițiale.

Cu privire la clauzele prevăzute la art. 3 pct. 5 – 5.1 lit. b din Actele adiționale nr. 1/30.08.2010 la Convențiile de credit nr._/13.06.2007 și nr._/13.06.2007, care se referă la perceperea unui comision de administrare, se arată că aceasta conține prevederi care exced reglementărilor legale, având in vedere definiția, scopul și natura comisionului de risc inserat, prin transformarea comisionului de risc perceput nelegal, că acesta este identic cu cel stabilit prin Convențiile de credit inițiale la pct. 5 lit. a), iar în Actele adiționale Banca a urmărit menținerea comisionului declarat nelegal de către instanță și exclus de O.U.G. nr. 50/2010 din lista comisioanelor agreate; într-o manieră inedită, Banca a transformat comisionul de risc în comision de administrare, formal, pentru a se încadra sub aspectul denumirii acestuia în norma legală,păstrând scopul și destinația acestuia.

Astfel, definiția dată ce Convenții în secțiunea 3 pct. 3 - 3.5. din „Condițiile Speciale" comisionului de risc - „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată durata creditului...", este aceeași cu definiția dată de Bancă prin Actele adiționale încheiate - „pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului". Mai mult, în răspunsul la una dintre notificările transmise Băncii, aceasta menționează că denumirea anterioară a comisionului de administrare a fost „comision de risc" până la data implementării O.U.G. nr. 50/2010. Arată reclamanții că scopul reglementări OUG nr. 50/2010 a fost de a impune unităților de creditare eliminarea comisioanelor abuzive inserate in convențiile de credit încheiate cu consumatorii, ceea ce exclude posibilitatea redenumirii lor dacă la data modificării clauzelor contractuale modificării clauzelor contractuale acestea erau percepute fără suport legal. În această situație, comisionul de administrare inserat în actele adiționale are caracter abuziv, atât timp cât are la bază comisionul de risc redenumit, fiind în mod clar perceput cu același scop de a acoperi niște riscuri pe care Banca nu le va înregistra niciodată, fără a se prevedea posibilitatea compensației în cazul în care riscurile nu se vor produce.

Referitor la clauza prev. de art. 7 pct. 11 – pct. 3 din Actele adiționale nr.1/30.08.2010 la Convențiile de credit nr._/13.06.2007 și nr._/13.06.2007 se arată că această clauză este abuzivă întrucât nu dă posibilitatea clientului să negocieze modificările aduse contractului încheiat (care în mod evident aduc schimbări ale costurilor acestuia după cum menționează Banca), dând dreptul Băncii de a impune clienților modificări la nivelul Convențiilor încheiate în funcție de anumite situații existente la nivel de acte normative noi sau reglementări europene, fără ca acestea să poată fi în vreun mod negociate - „nesemnarea de către împrumutat a actului adițional anterior menționat este considerată acceptare tacită". Din punct de vedere egal, este evident că aceste prevederi sunt abuzive, atât timp cât clientul nu va putea să interpreteze modificările legislative sau de altă natură, nefiind specialist în domeniu, Banca având libertatea de a impune orice clauze va dori sub pretextul apariției unor schimbări pe piața monetară, financiară etc. (cum s-a întâmplat în cazul actelor adiționale criticate sub aspectul legalității în prezenta cauză).

În cazul în care instanța va considera valabile actele adiționale încheiate de pârâte la Convențiile de credit, ca o consecință a constatării drept abuzivă a clauzei privind comisionul de administrare, reclamanții solicită restituirea sumelor percepute cu acest titlu până la rămânerea definitivă a cauzei și a dobânzii legale până la data plății efective.

În ceea ce privește obligarea pârâtelor la încasarea ratelor creditelor la cursul valutar din data încheierii Convențiilor, reclamanții arată că această obligație este firească atât timp cât în contractele încheiate nu există clauze care să îi oblige la plata ratelor lunare la cursul valutar din data scadenței sau la suportarea costurilor suplimentare cauzate de variațiunile monedei în care a fost obținut împrumutul. Că recent, Curtea Europeană de Justiție a stabilit în cauza C-26/13 că diferența de curs valutar nu este o parte a prețului stabilit în contract, că nu este o remunerație a creditorului, acesta trebuind să fíe cel care își asumă acest risc, nu debitorul. Astfel, instanțele naționale, inclusiv din România, pot constata că această clauză inserată în contractele de credit este abuzivă, cu atât mai mult cu cât o astfel de clauză nici nu se regăsește în contractele ce fac obiectul cauzei, Banca percepând diferența de curs ca pe un element firesc al costului creditului, pe care clientul nu a putut-o anticipa - mai ales că în cazul CHF sau EUR, diferența de curs între data/perioada încheierii convențiilor și data prezentă este semnificativă - 1,7 RON pentru CHF (de la valoarea de 1,9 RON în 2007 la valoarea de 3,6 RON în 2014) și 1,3 RON pentru EUR (de la valoarea de 3,14 RON în 2007 la valoarea de 4,44 RON în 2014) - fapt ce a condus chiar la dublarea costului creditelor contractate. În hotărârea menționată, Curtea arată că examinarea caracterului abuziv al clauzei în discuție nu poate fi exclusă pentru motivul că respectiva clauză s-ar referi la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte.

În al doilea rând, CJUE precizează că o clauză care definește obiectul principal al contractului nu este exceptată de la examinarea caracterului său abuziv decât dacă a fost redactata în mod clar și inteligibil. În această privință, Curtea subliniază că cerința respectivă nu se limitează la o claritate și la o inteligibilitate formale și pur gramaticale, dimpotrivă, contractul de împrumut trebuie să indice în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine. Astfel, revine instanței sarcina de a stabili dacă un consumator normal informat și suficient de atent putea, pe baza publicității și a informațiilor furnizate de împrumutător în cadrul negocierii contractului de împrumut, nu numai să cunoască existența unei diferențe de curs pentru o monedă străină, ci și să evalueze efectele aplicării celui din urmă curs cu privire la calcularea ratelor și la costul total al împrumutului său.

In ultimul rând, Curtea arată că, în ipoteza în care eliminarea unei clauze abuzive ar face ca, precum în speță, contractul să nu poată fi executat, directiva nu se opune ca instanța națională să înlocuiască clauza contestată cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv (instanța nu va putea să anuleze contractul în ansamblul său, ci doar clauza de denominare, întrucât altfel consumatorul ar fi grav prejudiciat, ceea ce ar însemna răsturnarea scopului directivei, scop prevăzut la art. 7 din Directiva 93/13 - sancționarea profesionistului și prevenirea abuzului de putere economică). Așadar, un asemenea demers permite atingerea obiectivului urmărit de directivă, care constă în special în restabilirea unui echilibru între părți, prin menținerea, în același timp, în măsura posibilului, a validității contractului in ansamblul său. Astfel, Decizia menționată poate fi interpretată în sensul că prevederea dintr-un contrat care stabilește denominarea plăților în moneda străină după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv.

Arată reclamanții instanța trebuie să aprecieze drept oportună și legală „înghețarea" cursului valutei în care se efectuează plata creditelor noastre - CHF și EUR - la nivelul existent în data încheierii fiecărei Convenții de credit în parte, având in vedere faptul că veniturile sunt încasate în moneda națională iar plata ratelor este efectuată în moneda străină, riscul valutar este imens, banca fiind cea care ar trebui să îl suporte, ei având obligația să achite creditul la termenele scadente la cursul valutar la care a fost contractat creditul. Că la deprecierea monedei naționale s-a ajuns atât datorită activității excesive necontrolate de creditare a băncilor in perioada 2006 – 2008, cât și datorită „ajutorului” acordat de BNR unităților de creditare care au exagerat în împrumutarea clienților cu sume maxime in valută. Rolul băncii centrale în evoluția cursului de schimb valutar a fost esențial. O absorbție de valută consistentă de pe piață motivată de a avea rezerve care să acopere minim 6-12 luni din importuri a determinat deprecierea valutei. Mai mult, deprecierea este de fapt inflație (o creștere a prețurilor valutelor similară creșterii oricărui preț). Multiplicarea sistematică a leilor în piață într-un ritm constant și sigur a dus la deprecierea monedei, multiplicare la care au contribuit din plin și băncile comerciale care au continuat expansiunea creditelor, având ulterior B.N.R. de partea lor prin politica monetară inflaționistă a ultimilor ani. În acest context, clienții băncilor sunt cei dezavantajați de aprecierea considerabilă a valutei, iar băncile avantajate de ajutorul acordat de B.N.R. în influențarea cursului de schimb valutar.

În ce privește legalitatea încheierii și implementării de către Bancă a actelor adiționale la Convenții, reclamanții arată că după apariția O.U.G. nr. 50/2010, prin Notificarea nr. 1796/16.08.2010 au solicitat pârâtelor ralierea Convențiilor de credit în funcție de reglementările actului normativ nou, primind răspunsul standard înregistrat sub nr. 333/16.08.2010. Că în data de 30.08.2010 au primit de la Bancă 2 „oferte" - simulări ale unor acte adiționale modificatoare, solicitându-se ca până la data de 17.09.2010 să ofere un răspuns privind varianta aleasă și semnarea actelor adiționale propuse, că au refuzat semnarea oricărui act adițional întrucât nu respectau condițiile impuse de O.U.G. nr. 50/2010 și mai mult, au notificat în mod expres Banca în sensul expunerii de motive ale refuzului lor.

Mai arată reclamanții că în anul 2012 au sesizat O.J.P.C. B., iar în urma procedurilor legale Judecătoria B. a pronunțat Sentința civilă nr. 6000/13.06.2013, pe care pârâtele au refuzat să o pună în executare. Că prin Notificarea nr._/03.02.2014 au solicitat Băncii punerea în aplicare a dispozițiilor instanței de judecată, fiind refuzați în mod repetat, iar prin Notificarea nr._/21.05.2014 au solicitat din nou respectarea hotărârii judecătorești susmenționate și eliminarea comisionului de risc din ansamblul clauzelor contractuale, iar pârâtele, prin adresa de răspuns nr._/19.06.2014 au justificat refuzul prin faptul că reclamanții nu mai au în contracte nici o clauză care să prevadă perceperea unui comision de risc, ci doar un comision de administrare introdus prin actele adiționale, nesemnate de ei. Prin Notificarea nr._/09.07.2014 reclamanții arată că au solicitat Băncii actele adiționale la care a făcut referire în adresa sa, pârâta comunicându-i aceleași formulare de acte adiționale trimise prin poștă în anul 2010, însă semnate de reprezentanții actuali ai băncii la data de 17.07.2014.

Având în vedere aceste aspecte, este evident că pârâtele au nesocotit în mod grav prevederile legale și i-au obligat la respectarea unor acte adiționale pe care nu și le-au însușit întrucât nu conțin doar clauzele prevăzute de O.U.G. nr. 50/2010 ci multe alte clauze abuzive pentru care nu există justificare. Deși au făcut demersuri ca ambele convenții de credit să rămână neschimbate, pârâtele, chiar si in condițiile existenței unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată în legătură cu contractele în cauză, au modificat actele juridice inițiale în sensul dorit, în afara legii.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 126 – 164 ds.).

Pârâta . a depus la dosar întâmpinare (f. 215-218) prin care, pe cale de excepție, a invocat prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii și lipsa de obiect al petitelor privind obligarea pârâtei la modificarea convențiilor de credit și menținerea caracterului fix al dobânzii pe tot parcursul derulării convențiilor de credit.

În motivarea excepției prescripției s-a arătat că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă în momentul când ia naștere dreptul la acțiune, termen ce in cauza de față este depășit, fata de împrejurarea că convențiile au fost încheiate la data de 13.06.2007 iar acțiunea a fost introdusă în anul 2014. Cu privire la obligarea pârâtei la modificarea convențiilor de credit și menținerea caracterului fix al dobânzii pe tot parcursul derulării convențiilor de credit, se arată că pârâta a dus la îndeplinire de bună voie hotărârile invocate de reclamanți în privința acestor capete de cerere care au fost admise, astfel că se impune respingerea acestora ca fiind lipsite de obiect.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani se întinde pe toată durata contractuală. Pe lângă folosința efectivă a sumelor de bani puse la dispoziție de către pârâte, reclamanții au beneficiat și de serviciile accesorii ale acestora, echitabil fiind ca și aceștia să restituie contravaloarea serviciilor primite de la pârâte. Acest lucru este imposibil în legătură cu serviciile menționate anterior din cauza faptului că prestațiile oferite reclamanților au un caracter abstract și prin urmare este imposibil să fie restituite în natură, motiv pentru care, obligarea pârâtelor să restituie unilateral contravaloarea acestor servicii este o inechitate, care tinde să adopte caracterul unei îmbogățiri fără justă cauză.

Cu privire la obligarea la plata dobânzilor aferente sumelor de bani care au fost plătite cu titlul de comision de risc și a diferențelor de dobândă se arată că aceasta solicitare contravine principiului efectului întreruptiv al cererii de chemare in judecată, urmând ca, în principiu, dobânzile legale să fie calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecată și nicidecum de la data plății, cu atât mai mult cu cât, în esență, ar fi obligate pârâtele să achite „prețul” pasivității reclamanților, care au decis să fie pasivi o perioadă îndelungată de timp, din momentul cunoașterii pretinsei lezări. Că în mod unitar, doctrina de specialitate și jurisprudența apreciază că pe lângă celelalte efecte ale sale, cererea de chemare în judecată produce și efectul punerii în întârziere a pârâtului, astfel încât, în cazul acțiunilor reale imobiliare și mixte, pârâtul va fi considerat posesor de rea-credință, și în caz de administrare a acțiunii va datora fructe din momentul introducerii cererii; dacă cererea are ca obiect obligația de a da un bun individual determinat, va suporta riscul pricinii forturi e a bunului; dacă reclamantul pretinde o sumă de bani care anterior nu era purtătoare de dobânzi, din momentul introducerii cererii de chemare în judecată vor curge dobânzile. Apreciază pârâta că din momentul în care cererea de chemare în judecată, are și efectul unei veritabile puneri în întârziere, iar după cum acest act juridic a fost îndeplinit după . Noului Cod Civil, prevederile acestei legi organice din urmă îi sunt aplicabile, în temeiul principiului activității legii civile consfințit de art. 6 alin. 1 NCC, care prevede că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă, și consolidat prin interpretarea per a contrario a textului de lege de la alin. 2 al aceluiași articol, care prevede că actele si faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii lor, de unde se deduce că efectele produse de cererea de chemare în judecată, ca act de punere în întârziere sunt cele prevăzute de NCC, după cum rezultă din prevederile art. 1522 alin. 1 N.C.civil care prevăd că „debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată”.

În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm. C.pr.civ., art. 969 și urm. Vechiul C.civil, art. 1522 alin.1 și art. 2542 coroborat cu art. 6 din N.C.civ.

Prin întâmpinarea la modificarea cererii introductive (f. 224 – 229), pârâta a invocat excepția lipsei de interes a primului petit din cererea de modificare a cererii introductive.

Apreciază pârâta că, din moment ce a fost atestată chiar și de reclamanți o scădere, cât de cât însemnată a D. (Dobânda Anuală Efectivă) dar și a costului total al creditului, această modificare a acțiunii este lipsită de interes, nefiind identificat vreun interes lezat din partea reclamanților, ba din contră, o bonificare oferită intereselor lor, fiind astfel incidente disp. art. 33 C.pr.civ. care prevăd că „interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, născut si actual", pe cale de consecință impunându-se respingerea acestei cereri ca fiind lipsită de interes.

Pe fondul cauzei, pârâta a mai arătat că reclamanții sunt consumatori avizați, cunosc foarte bine ce înseamnă creditele bancare și care sunt mecanismele juridice de funcționare ale lor, căpătând această experiență din executarea contractuală a trei credite anterioare (2 credite bancare de la Bancpost România și unul de la BCR), cele 2 credite de la Bancpost fiind refinanțate prin intermediul creditelor bancare luate de la V. România, de unde rezultă că reclamanții, în calitate de clienți avizați au comparat, după un studiu temeinic, ofertele de pe piață și într-un final au decis să aleagă serviciile V. deoarece erau mai favorabile pentru nevoile lor. Cu scopul de concretizare în privința comisionului de administrare, învederează pârâta că din moment ce comisionul de administrare era și este permis în continuare de către art. 36 din OUG 50/2010 rezultă că se poate considera vădit neîntemeiată pretenția reclamanților, dat fiind și faptul că este profund injust să se considere că profesionistul are și obligația de "tutelă" în raport cu reclamanți, fapt inadmisibil în ordinea juridică a convențiilor de la apariția lor, exprimat și prin adagiul latin "Non vigilantibus non curat praetor”. Însăși intenția pârâtei a fost de a regulariza cu bună-credință convenția de credit pe calea negocierilor.

Față de solicitarea reclamanților de restituire a sumelor plătite cu titlu de comision de administrare credit, se arată că pe lângă prescrierea dreptului la acțiune, acest demers mai întâlnește un impediment legat de inadmisibilitatea restituirii prestațiilor succesive. Astfel, contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani se întinde pe toată durata contractuală. Pe lângă folosința efectivă a sumelor de bani puse la dispoziție de către pârâtă, reclamanții au beneficiat și de serviciile accesorii ale acestora, echitabil fiind ca și aceștia să restituie contravaloarea serviciilor primite de la pârâtă. Acest lucru este imposibil în legătură cu serviciile menționate din cauza faptului că prestațiile oferite reclamanților au un caracter abstract și prin urmare, este imposibil să fie restituite în natură, astfel că obligarea pârâtei la restituirea contravalorii acestor servicii este o inechitate gravă care tinde să adopte caracterul unei îmbogățiri fără justă cauză.

În ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata dobânzilor aferente sumelor de bani care au fost plătite cu titlu de comision de risc și a diferențelor de dobânda, pe motiv că această solicitare contravine principiului efectului întreruptiv al cererii de chemare în judecată, urmând ca în principiu, dobânzile legale să fie calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și nicidecum de la data plății, cu atât mai mult, cu cât, în esență, pârâta ar fi obligată să achite „prețul" pasivității reclamanților care au decis să fie pasivi o perioadă îndelungată de timp din momentul cunoașterii pretinsei lezări.

În privința art. 7 pct. 11 - pct. 3 din Actele Adiționale la convențiile de credit_/13,06.2007 și_/13.06.2007, solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat fiindcă este vădit tendențios, reclamanții încercând o interpretare subiectivă a acestei clauze cât și ale altor clauze contractuale, arătând că o ipoteză recentă de incidență a acestei clauze a fost . OUG 50/2010 cu modificările ei ulterioare, care a pus toți profesioniștii din domeniul bancar să se conformeze din mers noilor rigori apărute în mod intempestiv m cadrul raporturilor contractuale preexistente, din moment ce în forma incipientă, această ordonanță de urgență avea caracter retroactiv. Pe cale de consecința, consideră judicioasă clauza dată, de prudență, prin care V. România își rezervă dreptul ca în cazul apariției unor noi imperative naționale sau comunitare să se poată conforma mai ușor acestora cu concursul consumatorilor creditați.

Față de cererea privind înghețarea cursului de schimb CHF – RON, se arată că din cuprinsul cererii de chemare in judecată nu se poate identifica nici un temei juridic pentru aplicarea cursului valutar in sensul solicitat de reclamanți se arată că, în principiu, în contractele de credit încheiate cu consumatorii se specifică în mod expres faptul că împrumutul a fost acordat în valută, respectiv într-o anumită monedă (suma principală se va trage în moneda creditului), iar rambursarea acestuia este firesc să fie tot în aceeași monedă. Faptul că împrumutații înțeleg să dispună în orice modalitate de suma acordată, inclusiv transformarea sumei acordate în CHF în echivalentul acesteia în RON, asumându-și astfel riscul valutar, nu poate fi imputat băncii, fiind un aspect care evident excede obligațiilor acesteia. Atât Codul civil din 1864, cât și noul cod civil consacra în mod expres în materia împrumutului principiul nominalismului, în consecință, în cazul creditelor acordate în valută nu se poate pune problema vreunui pretins dezechilibru contractual, având în vedere că regula nominalismului a fost instituită de legiuitorul însuși, iar nu de către instituția de credit. A aplica o teză contrară ar echivala cu încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale și reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.

Or, prin acțiunea prezentă se încearcă exclusiv eliminarea riscului valutar pe care-l suportă consumatorul, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, ceea ce echivalează, în esență, cu nesocotirea principiului legal al nominalismului și cu suportarea riscului valutar exclusiv de instituția de credit. În consecință, nu se poate pune în discuție problema caracterului abuziv al clauzelor, întrucât în Convenția de credit în ceea ce privește moneda creditului și riscul valutar, este vorba de aplicarea unei dispoziții legale. Din aceeași perspectivă nu poate fi reținută nici teza că riscul valutar ar fi fost preluat integral de client, afirmație care contrazice regulile elementare ale oricărei tranzacții în valută, din moment ce cursul poate și scădea, nu doar să crească. Este evident că, în cazul unor tranzacții comerciale cu plata în valută, la un interval de timp de la tranzacționare există un risc, însă acesta este suportat în mod egal de cei doi participanți, unul dintre ei preluând riscul în caz de creștere, iar celălalt în caz de scădere. Mai mult decât atât, chiar dacă, în speța, Convenția de credit conține un element de risc valutar (atât pentru instituția de credit, cât și pentru consumator), acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Practic, ceea ce solicită reclamanții, este ca instanța să oblige instituția de credit să vândă un produs care nici măcar nu făcea parte din oferta comerciala de atunci, și anume un produs hibrid - credit în iei cu costuri specifice creditului în CHF (care erau semnificativ mai mici), solicitare care nu are temei în Codul consumului sau în oricare alt act normativ.

Mai mult decât atât, contrar susținerilor reclamanților din acțiunea introductivă, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speță. Reclamanții consideră în mod nejustificat și fără nici un fundament juridic că s-ar impune revizuirea efectelor Convenției de credit, în sensul aplicării cursului valutar de la dorit de aceștia. Revizuirea efectelor actului juridic - rebus sic stantibus (aplicabilă contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros, comutativ și cu executare succesivă) presupune ca în cauză să intervină o rupere a echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți în momentul încheierii actului juridic, deoarece se ajunge la situația în care efectele actului juridic sunt altele decât cele pe care părțile, în momentul încheierii respectivului act, au înțeles să le stabilească și care să fie obligatorii pentru ele. În ceea ce privește aplicabilitate teoriei impreviziunii în practica judiciară, unica excepție acceptată constă doar în recunoașterea posibilității revizuirii clauzei referitoare la preț dintr-un contract de locațiune ce a fost încheiat pe o durată de 5 ani, respectiv revizuirea chiriei. În cazul de față, nu s-ar putea pune problema aplicabilității impreviziunii, în condițiile în care moneda creditului este aceeași ca la încheierea contractului (din această perspectivă, prestația contestatorului nu a crescut fiind întotdeauna alegerea împrumutatului în ceea ce privește moneda creditului), diminuarea veniturilor și situația personală financiară defavorabilă a contestatorului neputând constitui suficiente motive pentru a determina modificarea unilaterală a unui contract legai încheiat, conform voinței subiective a acestuia. Este un non-sens juridic să se susțină ca împrumutul în monedă străină (CHF) să fie restituit la valoarea monedei străine din 2007-2008 cu peste șase ani de la momentul acordării acestuia, când la baza raportului juridic dedus judecății se află o convenție de credit legal încheiată, cu putere de lege, potrivit art. 969 C. civ.., reclamanții trebuind să rămână obligați să achite sumele datorate în moneda străină și în continuare, fiind ilegală și netemeinică orice modificare a executării în natură a acestei obligații, din perspectiva principiului pacta sunt servanda.

La solicitarea instanței, reclamanții au depus la dosar precizări (fila 240) prin care au reiterat în principal cererile și apărările din acțiunea principală și din completarea la acțiune depusă la data de 14.10.2014, arătând că nu au semnat au semnat cu pârâtele nici un act adițional la convențiile de credit, că deși se invocă încheierea și implementarea actelor adiționale la 30.08.2010, acestea au fost emise si semnate de către reprezentanții pârâtei abia la data de 17.07.2014, după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 6000/21.05.2013 a Judecătoriei B., solicitând totodată respingerea excepției lipsei de interes invocată de pârâtă.

În ceea ce privește obligarea pârâtelor să încaseze ratele creditului la cursul valutar CHF - RON din data încheierii convențiilor, se arată că la data încheierii convențiilor de credit, Banca, deși lansase ofertele în moneda elvețiană și semnase contractele de credit, le-a acordat împrumutul în moneda naționala, respectiv în loc de CHF au primit RON, prin schimb valutar. De aceea, plata ratelor ar trebui să se efectueze la cursul valutar din data contractării împrumuturilor. Este evident că dacă există o clauză de risc valutar, aceasta trebuie să se încadreze în niște limite legale, iar procentul de risc trebuie să fie unul rezonabil; în cazul de față se poate observa că diferența de schimb valutar din anul 2014 raportat la anul 2007 este enormă, aproape de 100% - valoarea CHF în luna iunie 2007 era de aproximativ l,92 RON, iar în luna ianuarie 2015 s-a ridicat la aproximativ 3,72 RON. Ori, în aceste condiții, o eventuală clauză de risc valutar are caracter abuziv întrucât nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul ei, fiind imposibil de anticipat care ar fi putut fi în viitor riscul valutar pe care urma să și-l asume; în acest mod, Banca a obținut câștiguri injuste, contrar principiului bunei-credințe, împrejurările avute în vedere la momentul încheierii convențiilor de credit fiind schimbate semnificativ în detrimentul reclamanților. Că modalitatea de formulare a clauzelor contractului de credit, coroborată cu lipsa informațiilor asupra riscurilor valutare pe care le comportă moneda CHF echivalează cu un comportament abuziv din partea consumatorului care, deși cunoștea evoluția monedei, nu a înțeles să fie suficient de transparent în oferta sa, înșelând astfel vigilența consumatorului.

Prin aceleasi precizari (fila 243), reclamantii au aratat si ca suma totala de restituit pana la data de 30.01.2015, este de 7744,32 CHF pentru

Prin precizările depuse de pârâtă (f. 248, 249) pârâta a arătat că, în vederea implementării OUG nr. 50/2010, s-a implementat tacit pentru reclamanți actul adițional nr. 1, prin care s-a trecut la o dobândă variabilă și s-a renunțat la comisionul de risc, fiind perceput alături de dobândă un comision de administrare, până în luna octombrie 2012, că actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării in vigoare a OUG nr. 50/2012, își produc efecte în conformitate cu termenii in care a fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a legii. Cum reclamanții nu au uzat de posibilitatea conferită de lege, de a notifica denunțarea actului adițional, acțiunea este neîntemeiată pentru petitul vizând restituirea comisionului de administrare începând cu luna octombrie 2010.

Referitor la sumele percepute cu titlu de comision de risc, conform convenției inițiale și cele percepute cu titlu de comision de administrare, după implementarea actelor adiționale, se arată că pentru convenția de credit nr._/13.06.2007 s-a perceput un comision de risc de 2717,58 CHF, aferent perioadei 20.07.2007 – 30.07.2010 și comision de administrare de 2239,39 CHF aferent perioadei 30.08.2010 – 30.04.2013, iar pentru convenția de credit nr._/13.06.2007 s-a perceput un comision de risc de 633,06 CHF in perioada 20.07.2007 – 30.07.2010 și un comision de administrare de 758,19 CHF pentru perioada 30.08.2010 – 29.08.2014.

La solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar precizări prin care a arătat că sumele percepute cu titlu de comision de risc au fost de 2717,58 CHF pentru perioada 20.07.2007 – 30.07.2010 pentru convenția de credit nr._/13.06.2007 și 633,06 CHF pentru perioada 20.07.2007 – 30.07.2010 pentru convenția de credit nr._/13.06.2007; că din septembrie 2010, pentru ambele convenții s-a perceput un comision de administrare, ambele sume fiind aproape identice cu cele calculate de reclamanți, drept pentru care, în vederea evitării unei expertize contabile, recunoaște calculul aritmetic al sumelor solicitate de reclamanți.

Prin precizările depuse la data de 18.02.2015, reclamanții au arătat că, deși au câștigat in instanță înlăturarea comisionului de risc și a clauzelor abuzive, acesta este perceput in continuare, că introducerea celor două acte adiționale, prin care se transformă dobânda fixă în dobânda variabilă, este un abuz făcut de bancă. Reclamanții au arătat că doresc să plătească creditul la cursul din data încheierii convențiilor, plata ratelor la cursul actual al CHF ducând la incapacitatea de plată. Mai arată reclamantei că clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, deoarece nu a fost negociată, banca având obligația să ofere clienților o simulare cu evoluția ratei în cazul creșterii valutei.

Analizând actele și înscrisurile dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 13.06.2007 părțile au încheiat convențiile de credit nr._ și nr._, prin care reclamanții au beneficiat din partea paratei, de un împrumut de 76.000 și respectiv 17.700 franci elvețieni pe o perioadă de 300 luni.

Prin sentinta civila nr. 6000/21.05.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Botosani, s-a admis sesizarea formulata de petentul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, si s-a constatat existența clauzelor abuzive inserate la punctul 3 lit. d) și punctul 5 lit. a) - condiții speciale, precum și secțiunea 8 lit. c) și d) și secțiunea 10 pct. 1 și pct. 2 – condiții generale, clauze inserate în convențiile de credit nr._/13.06.2007 și nr._/13.06.2007 încheiate cu consumatorii Amateiesă D. și Amateiesă C., dispunandu-se totodata aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1.000 lei contravenientei . pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, a fost obligata contravenienta la modificarea contractelor menționate anterior în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.

S-a retinut in cuprinsul hotararii faptul ca: clauza prevăzută în art. 3 lit. d) dă dreptul băncii de a modifica această dobândă în condițiile unor schimbări semnificative pe piața monetară, lăsând la aprecierea băncii care modificări sunt semnificative pentru a determina modificarea ratei dobânzii ceea ce vine în contradicție cu prevederile alin. 1 lit. a) paragraf 2 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000; clauza contractuală inserată la pct. 5 lit. a) din convenție referitoare la comisionul de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zile de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit, de asemeni cade sub incidența prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, fiind creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților prin perceperea comisionului de risc atâta timp cât consumatorii au garantat riscurile creditelor contractate printr-o ipotecă de prim rang; clauza inserată în secțiunea 8 lit. c) și d) din condițiile generale, da dreptul bancii ca pe baza unei notificări trimise împrumutatului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, ceea ce contravine prevederilor legii menționate anterior și creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților; clauza inserată în secțiunea 10, pct. 10.2. din condițiile generale ale convențiilor de credit nr._/13.06.2007 și nr._/13.06.2007 prevede ca, costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti băncii în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor sau altor rambursări, si este de asemenea abuziva.

Potrivit sustinerilor bancii, la data de 30.08.2010 s-au incheiat acte aditionale la contractele initiale, respectiv nr. 1/30.08.2010 la conventia de credit nr._/14.06.2007, si act aditional nr. I/30.08.2010 la conventia de credit nr._/30.08.2010, potrivit carora, prin art. 3 pct. 5 – 5.1 lit. b), s-ar fi convenit plata unui comision de administrare in acelasi cuantum prevazut in conventiile initiale aplicat la soldul creditului, pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului. De asemenea, prin aceleasi acte aditionale, s-ar fi convenit trecerea la dobanda variabila.

Instanta retine ca aceste acte aditionale sunt lovite de nulitate absoluta, incheierea si punerea lor in aplicare, fiind una nerealizata in baza vreunui acord de vointa, si cu incalcarea dispozitiilor imperative ale OUG 50/2010.

Astfel, potrivit art. 50/2010, modificata prin Legea nr. 288/2010, actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Or, actele aditionale in cauza nu pot intrunesc conditiile nici uneia din ipotezele configurate de catre Legea nr. 288/2010. Asa cum se poate observa din parcurgerea continutului actelor aditionale (filele 133 – 146), acestea nu sunt insusite de parti prin semnatura, si ca atare nu se poate vorbi de existenta vreunui consimtamant expres, ca fundament al conventiei asa zis nou intervenite intre parti.

In al doilea rand, verificand cea de-a doua ipoteza reglementata de leguitor, este de observat in primul rand ca inscrisurile prezentate de catre parata cuprind prin ele insele dovezi care confirma faptul ca acestea nu au fost incheiate de catre banca in 2010, sunt antedate (ca fiind cu 4 ani inainte) si ca,desi au fost efectiv realizate in iunie 2014 (dupa ramanerea irevocabila a sentintei civile nr. 6000/21.05.2013 dupa pronuntarea recursului din 27.01.2014), sunt prezentate in mod neadevarat, ca fiind intocmite in 2010: dincolo de faptul ca in preambulul fiecarui act aditional se mentioneaza gresit data conventilor initiale (conventiile initiale ale partilor fiind ambele din 13.06.2007, iar nu din 14.06.2007, cum se mentioneaza in primul act aditional, sau din 30.08.2010, cum se mentioneaza in cel de-al doilea act aditional – greseli care ar fi ramas minore daca nu ar cuprinde si altele si mai flagrante), la finalul primului act aditional (fila 139) se face precizarea ca: prezentul act aditional face parte integranta din conventia de credit_/14.06.2014 (in loc de 2007, cand este data incheierii conventiei care ar fi trebuit sa apara la aceasta rubrica).

Or, este absolut neverosimil, cum in aceste acte aditionale se greseste si apare inscris tocmai anul 2014, la redactarea actelor care, potrivit paratei, ar fi avut loc in august 2010, gresindu-se prin inscrierea unei date care (daca ar fi sa acceptam ca incheirea lor a avut loc in 2010) urma sa aiba loc abia peste 4 ani. De observat in plus, daca mai era necesar, si mentiunea suplimentara a asa zisei confirmari a regularitatii actelor aditionale facuta la 17.07.2014, confirmare de regularitate nenecesara si care poate fi menita, in contextul dat, doar a incerca sa distraga atentia de la incheierea reala a actelor in iunie 2014 si nu 30.08.2010, si a acoperi tocmai lipsa de regularitate.

Si alte coincidente, la fel de neverosimile, converg spre aceeasi concluzie: respectiv comunicatul bancii nr._/19.06.2014 (fila 176) practic tot din iunie 2014, prin care banca ii aduce la cunostinta reclamantilor ca au intervenit aceste acte aditionale in conditiile Legii 288/2010, fara insa ca banca sa poata si sa faca efectiv dovada (cum ar fi trebuit, in situatia bunei credinte si realitatii incheierii in 2010 si nu 2014), a existentei unei atare instiintari in 2010, catre clientii sai, reclamantii, cum ca au intervenit aceste acte aditionale (exista doar o comunicare din 16.08.2010 a bancii catre reclamanti in care se vorbeste, de principiu, de OUG 50/2010). De altfel, din inscrisurile depuse de reclamanti, rezulta ca acest comunicat din 19.06.2014, este rezultatul solicitarii lor din 21.05.2014 (fila 227).

Dincolo de mentiunile formale ale inscrisurilor, astfel cum s-a aratat, si continutul actelor aditionale dovedeste intentia de acoperire, justificare, prin prezentele acte aditionale a conduitei bancii de pana in 2014, iar nu incheierea lor reala in 2010. Astfel, prin aceste acte aditionale s-ar fi convenit plata unui comision de administrare, care cu aceeasi coincidenta neverosimila, este in acelasi cuantum prevazut in conventiile initiale pentru comisionul de risc, si care este aplicat pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului.

In acest context, se mai retine si ca, asa cum rezulta din precizarile concordante ale partilor, atat inainte cat si dupa pronuntarea si ramanerea irevocabila a hotararii judecatoresti, parata a continuat sa perceapa reclamantilor sume cu titlu de comision in perioada de la inceput (20.07.2007) si pana la data curenta (30.01.2015) – aspect recunoscut de catre parata, doar ca cu titlu de risc pana la 30.07.2010, si cu titlu de comision de administrare, dupa asa –zisele acte aditionale.

De asemenea, prin aceleasi acte aditionale, s-ar fi convenit trecerea la dobanda variabila, de asemenea dispozitie din conventia initiala care tocmai fusese modificata prin sentinta civila pronuntata de instanta de judecata, in sensul inlaturarii posibilitatii de modificare unilaterala a dobanzii prevazuta initial in cuantum fix.

Acest continut al actelor aditionale intareste concluzia ca menirea reala a acestor acte aditionale a fost aceea de a institui . aceleasi obligatii care tocmai fusesera inlaturate prin sentinta judecatoreasca, si sa faca astfel ca sentinta sa ramana fara efecte (care dispunea cu privire la comision de risc, nu si de administrare, si care inlatura dispozitia privind dobanda variabila dar din conventie, prin actul aditional fiind introdusa o aceeasi dispizitie cu acelasi sens), si a justifica perceperea in continuare a sumelor nelegale de catre banca.

Pentru aceste motive, retinand ca asa numitele acte aditionale nu au fost insusite de parti sub semnatura, pe de o parte, iar, pe de alta parte, ca nu au fost nici implementate in conditiile Legii 288/2010, prin acceptare tacita, fiind intocmite mult ulterior, fiind destinate doar a acoperi perceperea in continuare a acelorasi sume si lipsirea de eficienta a hotararii judecatoresti, instanta va constata nulitatea absoluta a actelor aditionale pentru lipsa consimtamantului expres sau tacit.

In mod evident, si pe cale de consecinta, instanta va respinge exceptia lipsei de interes invocata de parata cu privire la acest capat de cerere.

Instanta va constata ca urmare, ca ramas fara obiect capatul de cerere avand ca obiect constatare caracter abuziv al dispozitiilor cuprinse in actele aditionale relativ la inscrierea comisionelor de administrare, actele aditionale fiind inlaturate in intregul lor. De altfel, acest capat a fost formulat in subsidiar, doar pentru ipoteza in care nu s-ar fi admis cererea in constatarea nulitatii in intregime a actelor aditionale.

Instanta va dispune obligarea paratei la restituirea sumelor percepute de catre parata, cu titlu de comision risc/ administrare de la data de 20.07.2010 si pana la data 30.01.2015, retinand ca acestea au fost percepute in baza unor prevederi conventionale din conventiile initiale care au fost inlaturate prin sentinta civila nr. 6000 din 21.05.2013, ce se bucura de autoritate de lucru judecat, sau care nu au existat niciodata – asa numitele actele aditionale care, prin solutia mai sus pronuntata au fost inlaturate din realitatea juridica, ca urmare a constatrii nulitatii lor. Asupra cuantumului acestor sume, partile au convenit intinderea lor ca fiind corect calculata la suma de 3350,64 CHF si 4306,68 CHF (fila 290, respectiv incheierea din 16.02.2015).

In mod evident, si pe cale de consecinta, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire invocata de parata cu privire la acest capat de cerere. Faptul ca, conventiile in cauza sunt cu executare succesiva, nu impiedica restituirea, confundandu-se de catre parata, in sustinerea exceptiei, principiile restituirii in functie de caracterul aleatoriu al unei conventii (ceea ce nu este cazul), iar nu de caracterul dat de momentului executarii.

Instanta va respinge si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ce priveste restituirea sumelor de bani mai vechi de 3 ani de la data introducerii actiunii. In acest sens, instanta retine că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Această dispoziție, ca de altfel cea mai mare parte a reglementărilor care alcătuiesc ordinea publică economică de protecție, aparține legislației protecției consumatorului, o legislație esențialmente imperativă și, prin natura sa, de ordine publică. Legea 193/2000, interzicând comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, instituie regimul nulității absolute al acestora, justificând astfel rolul judecătorului în restabilirea echilibrului contractual dintre consumator și comerciant. Prin interzicerea clauzelor abuzive s-a urmărit protejarea consumatorului, chiar dacă s-ar putea argumenta că astfel se aduce o limitare principiului clasic al autonomiei de voință, dar eliminarea dezechilibrelor semnificative dintre drepturile și obligațiile părților înseamnă revenirea la buna-credință contractuală.

Aceleași principii au fost enunțate și de Curtea Europeană de Justiție într-o . decizii precum: Oceano Grupo Editorial S.A. vs. Roció Murciano Quintero, Cofidis și Mostaza Claro vs. Centro Móvil Milenium SL.

De asemenea, acțiunea în constatarea nulității (constatarea caracterului abuziv al clauzelor menționate în cerere presupune, implicit, constatarea nulității acestora) nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul clauzelor al căror caracter abuziv, nulitate se invocă, termenul de prescripție pentru fiecare dintre cele două acțiuni curgând de la momente distincte, raportat la obiectul lor, acțiunea în restituirea prestațiilor depinzând de soluția din prima acțiune, astfel încât aceasta poate fi formulată concomitent (capăt accesoriu de cerere) sau ulterior acțiunii în constatarea nulității clauzelor.

Prescripția dreptului la acțiune al reclamanților privind restituirea sumelor încasate de la aceștia în baza comisionului de risc, raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, nu poate să înceapă să curgă decât de la momentul în care instanța constată caracterul abuziv, nulitatea clauzei privind comisionul de risc, ceea ce a avut loc in 2013, si fata de care termenul general de prescriptie nu este implinit.

Relativ la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata sumelor percepute in mod nelegal, instanta va dispune si obligarea paratei la plata dobanzii legale, de la data platii si pana la restituirea efectiva. Se retine ca, potrivit art. 1535 NCCiv., in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta si pana la momentul platii, in cuantumul convenit de parti, sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca un prejudiciu. Debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic. Asadar, legiuitorul insusi a prezumat, fara putinta de dovada contrara, ca lipsa de folosinta a unei sume de bani produce un prejudiciu pentru creditor, egal cel putin cu dobanda legala.

Tot in virtutea puterii de lucru judecat, decurgand din sentinta civila nr. 6000/21.05.2013, se mai retine ca, clauza prevăzută în art. 3 lit. d) dă dreptul băncii de a modifica dobânda convenita initial în condițiile unor schimbări semnificative pe piața monetară, lăsând la aprecierea băncii care modificări sunt semnificative pentru a determina modificarea ratei dobânzii ceea ce vine în contradicție cu prevederile alin. 1 lit. a) paragraf 2 din anexa 1 la Legea nr. 193/2000, a fost inlaturta ca fiind abuziva. Cercetand continutul conventiilor initiale, se mai retine ca, in conditiile speciale ale conventiei (fila 13), art. 3 a, rata dobanzii curente este una fixa de 4,25 % p.a. Nu exista in continutul conventiei, alte reglementari referitoare la dobanda, decat acestea doua, cea prin care se instituie dobanda fixa si cea prin care se prevede dreptul bancii de a revizui rata dobanzii curente – dispozitie care a fost insa inlaturata prin sentinta judecatoreasca.

Ca urmare, in contextul dat, rezulta ca singura dispozitie conventionala apta de a produce efecte juridice si sa de nastere la obligatia de plata a dobanzii in sarcina reclamantilor, este cea de la art. 3 a, si care instituie o dobanda fixa, sens in care instanta urmeaza a admite actiunea reclamantilor si a constata aceasta ca atare. Mai mentioneaza instanta ca dispozitia din actele aditionale in sensul instituirii unei dobanzi varibile nu are nici o valoare juridica, actele respective, fiind inlaturate, prin solutia anterioara, in intregul lor.

Instanta va respinge excepția lipsei de obiect invocata de către parata, relativ la acest capăt de cerere. Apreciază instanța ca acest capăt de cerere este unul admisibil si are un obiect juridic, întrucât, fata de dispoziția in dispozitivul hotărârii nr. 6000/21.05.2013 (doar de înlăturare a articolului ce prevede dobânda variabila la dispoziția băncii) nu exista o dispoziție care sa transeze si care sa poata fi pusa in executare privind dobânda de achitat.

Instanta va admite exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere avand ca obiect modificarea conventiilor prin inlaturarea efectiva a dispozitiilor din contract, si obligarea la respectarea conventiilor in forma de dupa hotararea judecatoreasca.lor.

Se retine ca problema in cauza, nu este data de modificarea efectiva a conventiilor, care au fost modificate, juridic, de insasi instanta de judecata atunci cand aceasta a constatat ca abuzive si, deci nule, a dispozitiilor respective; de altfel, instanta care a solutionat cauza in dosar nr._ a dispus si expres inlaturarea acelor dispozitii, printr-o mentiune in dispozitiv; conventiile partilor au asadar, de plano si de jure, doar puterea de a impune obligatii si a naste drepturi, numai in ce priveste celelalte dispozitii ce nu au fost inlaturate de instanta de judecata. Ca urmare, situatia problematica este doar una de executare din partea paratei – care a continuat sa perceapa (nelegal) comisioane inlaturate si dobanzi crescute (fata de dobanda fixa) si care trebuie restituite, astfel cum s-a dispus mai sus. In aceste conditii, cat timp actiunea in realizare exista si a fost exercitata (atat prin anularea si inlaturarea clauzelor, prin anularea actelor aditionale, sau prin restituirea a ceea ce s-a perceput nelegal), nu se poate exercita o actiune in constatare (cu obiect obligare la respectare, sau la executare) doar pentru a sanctiona conduita paratei in faza de executare a titlurilor judecatoresti, ci infrangerea fortei statului care decurge din puterea unei hotarari judecatoresti poate atrage in conditiile legii, consecinte pe planul raspunderii contraventionale, penale, etc.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptul material la actiune privind capatul de cerere avand ca obiect restituire sume, excepția lipsei de obiect în ce privește cererea privind constatarea cuantumului dobanzii, excepția inadmisibilității capatului de cerere avand ca obiect restituire sume percepute, si excepția lipsei de interes in capatul de cerere avand ca obiect anulare acte adiționale, invocate de pârâtă.

Admite excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect modificarea convențiilor și obligarea la respectarea convențiilor, invocate de parata, și respinge aceste capete de cerere ca atare.

Admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții Amateiesă D. și Amateiesă Constanția, cu domiciliul în B., .,nr. 28, ., ., în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., sector 2, si . – Sucursala B., cu sediul în B., ..2, parter, jud. B..

Constată că dobânda datorată de reclamanți, potrivit convențiilor, astfel cum au fost modificate prin eliminarea clauzelor abuzive, este fixă, potrivit art. 3 lit. a din condiții speciale la convențiile inițiale.

Constată că actele adiționale nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/14.06.2007 și nr. 1/30.08.2010 la convenția de credit nr._/30.08.2010 sunt nule absolut.

Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor de 3350,64 CHF reprezentând comision de risc și 4306,68 CHF reprezentând comision de administrare în baza actelor adiționale, cu dobândă legală până la plata efectivă.

Constată capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate clauze abuzive din actele adiționale, ca rămas fără obiect.

Disjunge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încasare rate credit la cursul valutar inițial și dispune formarea unui nou dosar, cu termen la 20.03.2015, pentru când se vor cita părțile.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 02.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red./ Tehnored NMA

6 ex./19.03.2015

← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3202/2015. Judecătoria...		Pretenţii. Sentința nr. 2720/2015. Judecătoria BOTOŞANI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2736/2015. Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2383/2015. Judecătoria BOTOŞANI Partaj judiciar. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3202/2015. Judecătoria BOTOŞANI Pretenţii. Sentința nr. 2720/2015. Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 04-03-2015, Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2266/2015. Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2705/2015. Judecătoria BOTOŞANI