Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3538/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3538/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 16560/193/2014

Dosar nr._ Cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din data de 03.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. F.

GREFIER - D. E.

SENTINȚA NR. 3538

Pe rol judecata cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.36 B., în contradictoriu cu pârâtul S. G..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având în vedere relațiile primite de la S.P.C.J.E.P.B., precum și actele aflate la dosar, instanța invocă din oficiu lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului rămânând în pronunțare asupra excepției susmenționate.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.11.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr.36 B., a solicitat obligarea pârâtului S. G. la plata sumei de 1028,86 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante și consumate în perioada iunie 2011- iunie 2014 și a dobânzii contractuale de 0,1 % calculată la suma restantă începând cu luna iulie 2011.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a beneficiat în perioada iunie 2011- iunie 2014 de serviciile prestate de societățile furnizoare de agent termic, gaze naturale, energie electrică (folosită pentru iluminatul spațiilor proprietate comună), apă rece și inclusiv de serviciile prestate de asociația de proprietari al cărui membru este.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.25, art. 32 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii 230/2007, Legea 114/1997.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar listele de cheltuieli aferente peroadei iunie 2011- iunie 2014.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea 85/2006.

Reclamanta a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului unității.

Reclamanta a depus prin serviciul registratură precizări, prin care a arătat că din eroare a fost menționat S. G., acțiunea fiind îndreptată de fapt împotriva pârâtului S. G..

În etapa scrisă, instanța a solicitat relații de la S.P.C.J.E.P.B.,cu privire la pârâtul S. G., ocazie cu care a rezultat că pârâtul este decedat, actul de deces având nr.705/13.09.2004.

Față de situația de fapt stabilită, la termenul de judecată din data de 03.04.2015, instanța a invocat din oficiu lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtului S. G., rămânând în pronunțare asupra excepției susmenționate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a debitorului, invocată din oficiu, instanța constată că aceasta este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacitații civile, o transpunere pe plan procesual a capacității de folosință.

Conform art. 34 din Codul civil, capacitatea de folosință este definită ca fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligații ,iar potrivit art. 35 din același act normativ, capacitatea de folosință a persoanei fizice începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Potrivit art. 56 alin. (1) C.pr.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar conform alin.(3) teza I a aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Așadar, din interpretarea ”per a contrario” a dispozițiilor art.56 alin.(1) C.pr.civilă, o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință nu poate fi parte în judecată, aspect ce poate fi invocat oricând, în cursul procesului.

Conform datelor comunicate de S.P.C.J.EP.B. ( fila 53), pârâtul S. G. este decedat din 13.09. 2004.

În lumina considerentelor expuse, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu și, în consecință, să respingă acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului S. G., invocată din oficiu, de instanță.

Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.36 B. cu sediul în mun. B., Calea Națională, nr.51, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. G. – decedat, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. B., ., ., jud. B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, din 03.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. FlorinDascălu E.

Redact. VF / Tehnored. DE / Ex. 4 /27.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3538/2015. Judecătoria BOTOŞANI