Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4375/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4375/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4375/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința camerei de consiliu din data de 04.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4375
Pe rol judecata pricinii având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A. E..
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 28.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera ,a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.05.2015, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin cererea înregistrată în data de 19.12.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta A. E. solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 1454,07 lei, reprezentând energie termică aferentă perioadei aprilie 2012-aprilie 2013; 331,56 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data înregistrării acțiunii și până la data achitării integrale a debitului; 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a furnizat către Asociația de proprietari nr. 57 B., asociație din care face parte și pârâtul, servicii și utilități cu privire la care se încheiase contractul de furnizare nr. 57T/01.10.2010, în temeiul dispozițiilor Ordinului ANRSC nr. 91/2007 și ale Legii nr. 51/2006. Ulterior, s-a semnat actul adițional nr. 1 la contractul de furnizare menționat, act prin care părțile au convenit ca reclamanta să repartizeze, să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate, în mod individual, pentru toți proprietarii din condominiu.
Învederează reclamanta că, dată fiind calitatea pârâtului de membru al Asociației de proprietari nr. 57 toate actele juridice încheiate de respectiva asociație îi sunt opozabile, inclusiv prevederea că S.C. M. C. SA B. facturează și încasează în mod individual contravaloarea serviciilor prestate. În executarea contractului menționat, societatea petentă a furnizat serviciile convenite, facturând individual, pe numele pârâtului suma de 1454,07 lei aferentă perioadei indicate în petit..
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale Ordinului nr. 343/2010 și ale Codului de procedură civilă.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar, în copie, contractul de cesiune de creanță invocat, fișa analitică, liste de cheltuieli, notificare prin executor judecătoresc, calculul dobânzii legale, proces verbal stabilire penalități
Reclamanta a solicitat ca judecata să se realizeze fără înfățișarea părților și fără dezbatere orală, instanța constatând, față de motivele acțiunii și față de documentele aflate la dosar, că în speță este aplicabilă pe deplin regula caracterului exclusiv scris al procedurii. Ca atare, nu au fost citate părțile, sens în care s-au reținut dispozițiile art. 1029 alin. 2 coroborat cu art. 1029 alin.10 NCPC.
Pârâtului, fiindu-i comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, nu s-a conformat obligației de a depune sau trimite în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns ori prin orice alt mijloc adecvat, care să cuprindă apărări și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, în conformitate cu dispozițiile art.1029 alin.4 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Pârâta A. E. este membru al Asociației de proprietari nr. 57 B.. În această calitate, a beneficiat de serviciile de termoficare furnizate de . baza contractului nr. 57T/01.10.2010, semnat cu respectiva asociație. Prin contractul în discuție, asociația de proprietari se obligase să calculeze consumul de energie înregistrat la beneficiarii finali și să achite contravaloarea acestuia.
Părțile contractului sus-menționat au încheiat și un act adițional la convenție, act prin care societatea reclamantă a procedat la preluarea atribuției de repartizare, facturare și încasare a contravalorii energiei termice furnizate, în mod individual, proprietarilor de apartamente.
În baza contractului de furnizare astfel modificat, reclamanta a livrat serviciile aferente intervalului aprilie 2012-aprilie 2013, emițând în mod direct facturile fiscale indicate în situația centralizatoare, pentru o valoare de 1454,07 lei. Potrivit mențiunilor înscrise în respectivele facturi, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.
În cauză nu s-a făcut dovada achitării acestei sume, deși, potrivit principiului general în materia probațiunii, debitoarea avea posibilitatea și chiar obligația de a acționa în sensul arătat.
În ce privește creanța accesorie celei principale, privind penalități de întârziere la executarea obligației principale, instanța reține că instituirea unei asemenea obligații își găsește temei și în conținutul art. 42 alin.10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere care se datorează începând cu prima zi după data scadenței; penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii.
Neexecutarea obligației principale atrage, potrivit prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 și ale art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006, perceperea de penalități de întârziere, după 30 de zile de la scadență, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv în procent de 0,04% pe zi de întârziere, pana la 28.02.2014, si de 0,03 % după 1.03.2014.
Față de aspectele de fapt astfel reținute, în temeiul art. 969 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pârâtul la plata sumei de 1454,07 lei reprezentând contravaloarea servicii termoficare aferente perioadei aprilie 2013-aprilie 2013, 331,56 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și penalități în continuare de 0,03% pe zi de întârziere, de la data sesizării instanței – 19.12.2014 și până la plata efectivă.
Având în vedere culpa procesuală a pârâtului căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta . B., C.U.I._, J_, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta A. E., cu domiciliul în mun. B., ., sc. B, ., jud. B..
Obligă pârâta A. E. la plata către reclamanta S.C. M. C. S.A. B. a sumei de 1454,07 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei aprilie 2012-aprilie 2013, a sumei de 331,59 lei cu titlu de majorări de întârziere, precum și a penalităților în cuantum de 0,03 % pe zi de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii respectiv 19.12.2014 și până la data achitării integrale a debitului, fără a depăși cuantumul debitului datorat.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.T/Tehnored. C.C
4ex./23.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3466/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3422/2015. Judecătoria... → |
|---|








