Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3466/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3466/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3466/2015
Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 3466
Ședința camerei de consiliu din data de 02.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. SA B., în contradictoriu cu pârâta A. G..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificându-și competența în temeiul art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial potrivit art. 1027 alin. 1 raportat la art. 107 Noul Cod procedură civilă.
Instanța apreciază că în prezenta cauză procedura specială cu privire la cererile de valoare redusă este admisibilă față de dispozițiile art. 1025 și 1028 Noul Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța constată că nu s-a solicitat o dezbatere orală între părți și că pârâta nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la prezentul termen de judecată.
În temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2015, sub nr._, reclamanta S.C. M. C. SA B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtei A. G. la plata sumei de 1977,50 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei martie 2012 - februarie 2014, majorări de întârziere de 308,22 lei, precum și penalități în procent de 0,03% pe zi întârziere, de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
În fapt, reclamanta a arătat că în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu pârâta în calitate de consumator, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 15T/11 din data de 01.09.2011 care reprezintă anexa nr. 4 la contractul de furnizare a energiei termice nr. 15T din 01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 15 B..
În acest mod, potrivit art. 4 și art. 7 pct. 2 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008, H.C.L. nr. 19/2010 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, a procedat la preluarea consumatorilor persoane fizice în convenții de facturare individuală, iar convenția legal încheiată a dat naștere potrivit art. 2 alin. (1) la dreptul de a factura la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și de a încasa c/v serviciilor prestate.
În baza convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 15T/15/01.09.2011, a livrat agent termic pârâtei, inclusiv în perioada martie 2012 - februarie 2014.
Astfel, în perioada martie 2012 - februarie 2014, a fost facturat consumul de energie termică în sumă de 1977,50 lei pe care pârâta avea obligația să îl achite la data scadenței prevăzute pe fiecare factură de energie termică.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006, Ordinul nr. 483/2008 al ANRSC și art. 1.025 - 1.032 Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâtei A. G. fiindu-i comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, nu s-a conformat obligației de a depune sau trimite în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1.025 alin. (1) Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, în orice materie, cu excepția celor limitativ prevăzute de art. 1.025 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate menționate anterior, instanța va trece la analizarea pe fond a cererii reclamantului.
Între S.C. M. C. S.A., în calitate de furnizor de energie termică, și pârâta A. G., în calitate de consumator, s-a încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 15T/11/01.09.2011, care reprezintă anexa nr. 4 la contractul de furnizare a energiei termice nr. 15T/01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 15 B..
Obiectul convenției îl constituie reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumatorul individual privind condițiile de consum și plata contravalorii acestor consumuri, pe baza facturii emise de furnizor. Drepturile și obligațiile din convenția de facturare individuală se completează cu prevederile din contractul de furnizare a energiei termice încheiat cu asociația.
În schimbul energiei termice furnizate, potrivit art. 2 din convenție, S.C. M. C. S.A. are dreptul de a factura și încasa lunar contravaloarea serviciilor furnizate, precum și de a calcula și încasa penalitățile de întârziere în cazul neachitării facturilor la termen, conform prevederilor legale. Potrivit art. 7 lit. a) din convenție, consumatorul are obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise.
În baza convenției încheiate, pentru fiecare lună calendaristică, s-au emis facturi fiscale individuale către pârâtă, în care erau evidențiate cantitatea de energie termică consumată în luna respectivă, prețul gigacaloriei și valoarea totală de plată.
În temeiul dispozițiilor invocate, reclamanta a calculat și a facturat, aferent intervalului martie 2012-februarie 2014, un debit în valoare de 1867,50 lei, astfel cum a fost precizat la termenul din data de 02 aprilie 2015. Potrivit mențiunilor înscrise în facturile emise, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.
Neexecutarea acestei obligații atrage, potrivit prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 și ale art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006, perceperea de penalități de întârziere, după 30 de zile de la scadență, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv în procent de 0,04% pe zi de întârziere. Instanța mai reține că alin. (7) al art. 120 a fost modificat prin art. III pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, astfel că, începând cu data de 01 martie 2014, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
Față de aspectele de fapt și de drept astfel reținute, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 1867,50 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferentă perioadei martie 2012 – februarie 2014, penalități în cuantum de 263,49 lei aferent debitului principal, la care se vor adaugă penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 23.01.2015 și până la data achitării integrale a debitului, fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.
Fiind in culpă procesuala, pârâta va fi ținut și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A.,cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta A. G., cu domiciliul în mun. B., Al. Elie R. nr. 18, ., jud. B., astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 1867,50 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2012 – februarie 2014, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 263,49 lei aferente debitului principal, precum și penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 23.01.2015 și până la data achitării integrale a debitului, fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.04.2015.
Președinte,Grefier,
Red. P.S.
Tehnodact. M.M./Ex. 4/22.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3436/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4375/2015. Judecătoria... → |
|---|








