Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3977/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3977/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3977/2015

Dosar nr._ cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu din data de 21.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. S.

GREFIER – M. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3977

Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. M. C. SA B., în contradictoriu cu paratul S. G..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu au răspuns părțile, cererea fiind soluționată fără citarea acestora.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța conform dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, constatând că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză dedusă judecății, în temeiul prevederilor art. 1027 NCPC raportat la art. 94 pct. 1 lit. j și 107 NCPC.

In temeiul art.258 raportat la art.255 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.

În temeiul disp. art.394 Noul Cod de procedură civilă instanța se socotește lămurită, declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015, sub nr._, reclamanta S.C. M. C. SA B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtuluiS. G. la plata sumei de 140,52 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferente perioadei octombrie 2012 - aprilie 2014, suma de 64,64 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate conform clauzei penale din contract, penalități în procent de 0,03% pe zi întârziere, de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a furnizat către Asociația de proprietari nr.64 B., asociație din care face parte și paratul, servicii și utilități cu privire la care se încheiase contractul de furnizare nr.64T/01.10.2010, în temeiul dispozițiilor Ordinului ANRSC nr. 91/2007 și ale Legii nr. 51/2006. Ulterior, s-a semnat actul adițional nr. 1 la contractul de furnizare menționat, act prin care părțile au convenit ca reclamanta să repartizeze, să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate, în mod individual, pentru toți proprietarii din condominiu.

Învederează reclamanta că, dat fiind calitatea de membru al asociației de proprietari a lui S. G., toate actele juridice încheiate de respectiva asociație îi sunt opozabile, inclusiv prevederea că S.C. M. C. SA B. facturează și încasează în mod individual contravaloarea serviciilor prestate. Întrucât apare deconectat de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, în sarcina sa a fost calculată doar valoarea energiei termice utilizate pentru încălzirea spațiilor comune, în temeiul dispozițiilor HG nr. 1588/2007 (art. 52 alin. 1 și art. 32 alin. 3), ale Legii nr. 325/2006 – art. 38 alin. 2, ale Legii nr. 230/2007 – art. 48 alin. 1 și ale Ordinului ANRSC nr. 343/2010 – art. 9.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale Ordinului nr. 343/2010.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar, în copie, contractul de furnizare și actul adițional invocate, facturi fiscale, situație debit restant.

Pârâtului, S. G. fiindu-i comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, nu s-a conformat obligației de a depune sau trimite în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns.

Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul, S. G. este membru a Asociației de proprietari nr.64 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, și ale art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.

Se mai reține, în același context, că potrivit prevederilor art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, hotărârile asociațiilor de proprietari sunt obligatorii inclusiv pentru proprietarii din condominiu care nu sunt membri ai asociației, astfel încât, chiar dacă pârâtul nu ar fi aderat expres la asociație, nu se poate sustrage îndatoririlor care îi revin în calitate de deținător de imobil. Pe de altă parte, este de observat că prevederile art. 2 alin. 1 din Normele de aplicare ale Legii nr. 230/2007 acordă asociațiilor de proprietari calitatea de reprezentant al membrilor săi (asociațiile se înființează în scopul reprezentării și susținerii intereselor comune ale proprietarilor…). Față de aceste din urmă dispoziții, este de admis că asociațiile în discuție acționează în numele și pe seama proprietarilor, cărora le revine îndatorirea de a onora obligațiile însușite prin reprezentant.

Reține instanța că, în speță, Asociația de proprietari nr.64 B. a încheiat cu societatea reclamantă contractul de furnizare nr. 64T/01.10.2010, contract prin care (art. 11, art. 9 – fila 50 și urm.) s-a obligat să calculeze consumul de energie înregistrat la beneficiarii finali și să achite contravaloarea acestuia. Prin art. 12 alin. 2 lit. b, s-a mai convenit ca, pentru situația în care nu sunt montate repartitoare de costuri ori sunt deconectări de la instalația interioară de distribuție a energiei termice, cantitatea de energie termică pentru încălzire consumată în spațiile comune se calculează proporțional cu raportul dintre suprafața echivalentă termică a corpurilor de încălzire montate în spațiile comune, luată împreună cu cea a conductelor rețelei interioare de distribuție și încălzire ce traversează spațiile comune și suprafața echivalentă termic totală din condominiu.

Părțile contractante au încheiat și un act adițional la convenție, act prin care societatea reclamantă a procedat la preluarea atribuției de repartizare, facturare și încasare a contravalorii energiei termice furnizate, în mod individual, proprietarilor de apartamente.

Față de dovada stabilirii relațiilor contractuale între S.C M. C. SA și asociația din care face parte paratul, este de prezumat că reclamanta a furnizat/furnizează servicii specifice și către imobilul în care își are locuința partea adversă, situație în care se actualizează regulile speciale reglementate de dispozițiile HG nr. 1588/2007 (art. 52 alin. 1 – cheltuielile cu consumurile comune de energie termică din spațiile aflate în proprietate comună, anume casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, subsol, holuri și alte asemenea, se repartizează proporțional cu cota parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar…) și ale Ordinului ANRSC nr. 343/2010 (art. 9 – cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice).

Se reține, în privința acestui din urmă act normativ, că a fost supus deja verificării, din perspectiva legalității sale, și că prin Decizia nr. 2789 din 05.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, hotărârea atacată (Sentința nr. 216 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Suceava) fiind modificată în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii.

Este de observat, prin urmare, că legiuitorul a instituit obligația de participare la cheltuielile aferente spațiilor comune și în ceea ce privește serviciile de furnizare a energiei termice. În concret, chiar dată un proprietar de apartament (parte a unui condominiu) nu este racordat la sistemul centralizat de încălzire, calitatea de coindivizar asupra spațiilor comune îl obligă a suporta, proporțional cotei sale indivize, serviciile de termoficare de care au „beneficiat” aceste spații.

În temeiul dispozițiilor invocate, reclamanta a calculat și a facturat, aferent intervalului octombrie 2012-aprilie 2014, un debit în valoare de 140,52 lei. Potrivit mențiunilor înscrise în facturile emise, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.

Neexecutarea acestei obligații atrage, potrivit prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 și ale art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006, perceperea de penalități de întârziere, după 30 de zile de la scadență, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv în procent de 0,04% pe zi de întârziere. Instanța mai reține că alin. (7) al art. 120 a fost modificat prin art. III pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, astfel că, începând cu data de 01 martie 2014, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.

Față de aspectele de fapt astfel reținute, în temeiul art. 969 și 1073 Cod civil, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâtul la plata sumei 140,52 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică furnizată și neachitată în perioada octombrie 2012-aprilie 2014, a sumei de 64,64 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată, la care se adaugă penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 27.02.2015 și până la data achitării integrale a debitului fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.

Fiind în culpă procesuală, pârâtul va fi ținut și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. G., domiciliat în B., .. 14, .), ..

Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei 140,52 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică furnizată și neachitată în perioada octombrie 2012-aprilie 2014, a sumei de 64,64 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată, la care se adaugă penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 27.02.2015 și până la data achitării integrale a debitului fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. S.P.

Tehnodact. MM.-Ex. 4/22.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3977/2015. Judecătoria BOTOŞANI