Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 109/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 109/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 12844/193/2014
Dosar nr._ Sesizare O.G. nr. 2/2001
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 109
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. I. V.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de petentul ., în contradictoriu cu intimatul F. M., având ca obiect sesizare în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
Față de dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze sesizarea, contravenientul având domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei B..
Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru petent, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 07.10.2014 sub nr._, petentul ., în contradictoriu cu intimatul F. M., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.08.2009, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În fapt, s-a arătat că nu există posibilitatea executării silite a debitului provenit din amenzi contravenționale în cuantum de 240 lei, deoarece intimatul nu are venituri și nici bunuri urmăribile.
În drept, au fost invocate art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă, petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
În susținerea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._/09.08.2009 și dosarul de executare silită.
Intimatul F. M. nu s-a prezentat la dezbateri și nu a formulat întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de către petent.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.08.2009, intimatul F. M. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 240 lei.
Întrucât amenda nu a fost achitată de către intimat, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost trimis spre executare organului de specialitate al comunei Bălușeni, de care aparține localitatea de domiciliu a intimatului, satul Draxini. Organul de specialitate a demarat procedura executării silite împotriva intimatului, emițându-se somația nr. 2253/09.07.2013.
D. fiind că intimatul nu deține bunuri urmăribile și nici nu realizează venituri, potrivit notei de constatare a insolvabilității din 01.09.2014, organul de specialitate a constatat imposibilitatea efectuării executării silite.
Ca urmare, a fost sesizată instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, în baza art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, conform căruia în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ teritoriale va sesiza instanța judecătorească, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, respectiv intimatul nu a achitat amenda în termenul stabilit de lege și nu există posibilitatea achitării amenzii prin executare silită.
Față de cele expuse, instanța va admite cererea petentului și va proceda la înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului F. M. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe raza comunei Bălușeni din jud. B..
Instanța apreciază că 18 ore sunt suficiente, ținându-se seama de cuantumul amenzii aplicate și de dispozițiile similare ale art. 39ind. 1 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora atunci când înlocuirea sancțiunii amenzii are loc la cererea chiar a contravenientului durata maximă a activității în folosul comunității nu poate depăși 50 de ore.
Sancțiunea va fi executată prin serviciul specializat al primăriei . serviciilor publice stabilite de către primar, iar urmărirea punerii în executare a sentinței se va realiza de către serviciul de executări civile al prezentei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale formulată de petentul ., cu sediul în ., împotriva intimatului F. M., CNP_, cu domiciliul în ., jud. B..
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 240 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._/09.08.2009, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 18 ore, pe raza comunei Bălușeni, jud. B..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data 08 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
Ex. 4/14.01.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Pretenţii. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








