Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 12874/193/2014
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 114
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. I. V.
Pe rol se află judecata cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE P. NR. 5 B., în contradictoriu cu pârât C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin serviciul registratură al instanței, s-a depus de către reclamantă o cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate în acțiune.
Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
În baza art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, instanța a stabilit că este competentă general și material să soluționeze cererea, ce a fost introdusă la instanța de la domiciliul pârâtei, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamant, în detrimentul soluționării pe fond a cererii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 05.09.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 5 B., în contradictoriu cu pârâta C. M., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 716,27 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere și a sumei de 895,22 lei reprezentând penalități de întârziere.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietară a .. A, .. 20, B., nu a mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna iunie 2014 în cuantum total de 1.611,49 lei. În cotele de întreținere arătate au fost incluse penalitățile de întârziere aplicate și facturate către furnizorii de utilități, repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului și neachitate de către pârâtă.
În probațiune, au fost depuse copii după înscrisurile: fișa de cont pentru perioada 2010 - ianuarie 2010 și listele de plată din perioada ianuarie 2010 - iunie 2014.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 249/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pârâta C. M. nu a depus întâmpinare, prin care să invoce excepții sau să propună probe în apărare.
La data de 12.12.2014, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, întrucât pârâta C. M. a achitat debitul restant.
Analizând cererea de renunțare la judecată, reține următoarele:
Întrucât pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate în cererea de chemare în judecată, reclamanta Asociația de P. nr. 5 B. a solicitat instanței să ia act că renunță la judecată.
Potrivit art. 406 alin. (1) Cod procedură civilă, reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea a fost făcută prin cerere scrisă, după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta C. M., dar înainte de primul termen de judecată acordat în cauză, astfel că, potrivit art. 406 alin. (4) Cod procedură civilă, nu este necesar acordul expres sau tacit al pârâtei pentru renunțare.
Față de cele expuse, în baza art. 406 alin. (6) Cod procedură civilă, instanța va lua act că reclamanta Asociația de P. nr. 5 B. a renunțat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 5 B., CUI_, cu sediul în mun. B., .. 11, jud. B., în contradictoriu cu pârâta C. M., cu domiciliul în mun. B., .. 20, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 08 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R
Ex. 4/14.01.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 394/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 580/2015. Judecătoria... → |
|---|








