Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 394/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 394/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 13979/193/2014

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 394

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. R.-R.

GREFIER – chiriac alina

Pe rol se află judecata cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S.C. apa grup S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta A. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.

În baza art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, instanța a stabilit că este competentă general și material să soluționeze cererea, ce a fost introdusă la instanța de la domiciliul pârâtei, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.

Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru reclamant, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 29.09.2014 sub nr._, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta A. A., a solicitat instanței să oblige pârâta la plata sumei de 1.626,23 lei, din care:

- 1.227,93 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 19.08._10;

- 308,30 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru debitul restant din perioada 19.08._10.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 90 lei.

În fapt, reclamantul a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă în perioada sus amintită, fără a achita contravaloarea acestora. Pentru serviciul prestat societatea reclamantă a emis lunar facturi care nu au fost respinse la plată, ceea ce dovedește indirect că acestea au fost recunoscute și acceptate de către pârâtă. Facturile cuprind contravaloarea serviciului prestat, cât și penalitățile de întârziere pentru întregul debit restant existent în evidența contabilă la data facturării.

Faptul că pârâta este un utilizator al serviciilor prestate de către societate rezultă și din inexistența unei solicitări scrise de debranșare, a arătat reclamantul.

Întrucât pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciului prestat, în încercarea de a soluționa litigiul pe cale amiabilă, a fost încheiat un proces-verbal de conciliere în care a fost stabilit modul de achitare a debitului, dar care nu a fost respectat.

Reclamantul a învederat că penalitățile de întârziere legale au fost calculate în baza art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, după cum urmează: de 0,1% pe zi începând cu data de 01.01.2007, conform art. III din Legea nr. 210/2005, lege care a înlocuit termenul „dobândă” cu termenul „majorări de întârziere”; de 0,05% pe zi, începând cu data de 01.07.2010, conform art. l pct. 10 din O.U.G. nr. 39/2010, ordonanță care a înlocuit noțiunea „majorări de întârziere” cu noțiunea „dobânzi de întârziere la plată”; de 0,04% pe zi, începând cu data de 04.04.2011, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 46/2011.

În drept, au fost invocate: art. 1177, art. 1178, art. 1522 și art. 1526 din Codul civil, art. 43 Cod comercial, Ordinul ANRSC nr. 88/2007, Ordinul ANRSC nr. 90/2007, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Legea nr. 210/2005, Legea nr. 571/2003 și O.U.G. nr. 39/2010.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse copii după următoarele înscrisuri: certificatul constatator de grefă eliberat în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului B., procesul-verbal de conciliere nr. 135/19.10.2011, act de identitate pârâtă, fișa dosar, modul de calcul detaliat al penalităților și facturile fiscale a căror plată se pretinde.

Pârâta A. A. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare prin care să invoce excepții sau să propună probe în apărare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Deși reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, nu are încheiat un contract de furnizare cu pârâta A. A., acesteia i-au fost furnizate servicii de alimentare cu apă și de canalizare de către reclamant, în acest sens fiind istoricul facturilor fiscale emise de reclamant și a plăților efectuate de pârâtă.

În lipsa unor probe contrarii, rezultă că pârâta a beneficiat de aceste servicii, fără a contesta facturile emise și distribuite lunar, care cuprindeau atât suma aferentă lunii curente, cât și penalitățile de întârziere.

Potrivit facturilor fiscale emise în perioada 19.08._10, centralizate în fișa abonat, instanța reține existența în favoarea reclamantului a unei creanțe principale în cuantum de 1.227,93 lei, constând în contravaloarea serviciilor prestate, și a unei creanțe accesorii în valoare de 308,30 lei, constând în penalități de întârziere.

În privința creanței principale în sumă de 1.227,93 lei reprezentând preț servicii facturate în perioada 19.08._10, pârâta nu a făcut dovada stingerii sale prin plata sau prin alt mod de stingere prevăzut de lege.

Referitor la creanța accesorie în sumă de 308,30 lei, instanța constată că penalitățile de întârziere au fost calculate în baza art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare [devenit art. 31 alin. (7) după republicarea din anul 2013], procentul aplicat fiind egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, prevăzut de art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală astfel cum a fost modificat în mod succesiv. În cuantumul total al penalităților au fost incluse și penalitățile pentru întârzierea la plată a facturilor emise înainte de 19.08.2008, împrejurare rezultată din modul de calcul detaliat al penalităților, deoarece pârâta a achitat cu întârziere aceste facturi.

Pârâta a recunoscut întregul debit, atât cel principal, cât și cel accesoriu, prin semnarea procesului-verbal de conciliere nr. 135/19.10.2011, prin care s-a angajat să plătească debitul existent la data de 19.10.2011, în sumă de 1.724,82 lei, în 12 luni, prin rate lunare de minim 143,70 lei. Recunoașterea pârâtei a întrerupt și termenul de prescripție extinctivă, de la această dată începând să curgă un nou termen de prescripție extinctivă care nu s-a împlinit la data sesizării instanței.

Reclamantul a solicitat și plata cheltuielilor în sumă de 90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fără să facă dovada efectuării acestora.

Față de cele expuse, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt în parte întemeiate, astfel că va admite cererea cu privire la obligarea pârâtei A. A. să plătească reclamantului suma de 1.227,93 lei reprezentând preț servicii prestate și neachitate și suma de 308,30 lei reprezentând penalități de întârziere, ambele cuprinse în facturile emise în perioada 19.08._10, dar va respinge cererea cu privire la suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, CUI_, cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâta A. A., CNP_, cu domiciliul în mun. B., .. 2, ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.227,93 lei cu titlu de preț servicii și suma de 308,30 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele cuprinse în facturile emise în perioada 19.08._10.

Respinge cererea reclamantului cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 90 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

4 ex./21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 394/2015. Judecătoria BOTOŞANI