Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3106/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3106/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 17855/193/2014

Dosar nr._ Sesizare O.G. nr. 2/2001

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI - SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 MARTIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE - I. M.

GREFIER - N. L.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3106

Pe rol judecata cauzei civile formulată de petenta P. C. TODIRENI, prin Primar în contradictoriu cu intimatul C. R., având ca obiect sesizare O.G. nr. 2/2001, înlocuire sancțiune contravențională cu ore de muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care în temeiul art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, pe care le consideră utile, concludente și pertinente.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, conform art. 394 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin sesizarea înregistrată la data de 17.12.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta P. C. TODIRENI, prin primar, a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul C. R. să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 14.07.2014 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, s-a arătat că intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei pentru contravenția prevăzută de art.49 al.1 din OUG 195/2002 și că acesta nu a achitat de bună voie amenda aplicată, astfel că s-a procedat la executarea silită, însă acesta nu deține bunuri în proprietate și nu realizează venituri, astfel că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității.

În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei copie după procesul verbal de contravenție și copie după dosarul de executare, privind imposibilitatea executării silite asupra intimatului.

În procedura prealabilă, intimatul a formulat întâmpinare (f.10 ds.) la care au fost atașate înscrisuri (dovada achitării amenzii, înștiințarea de plată și procesul-verbal de contravenție - f.11-13 ds.), prin care în apărarea sa a arătat că, amenda aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 14.07.2014 a fost achitată în data de 16.07.2014, în termenul legal de 48 ore, în cuantum de 180 lei, și că nu a știut că chitanța trebuia în termen de 15 zile să o trimită la primărie sau la agentul constatator.

A mai susținut că nu a primit înștiințarea de plată emisă de P. Todireni în data de 19.09.2014, iar pe înștiințare s-a menționat că nu locuiește în . din CI demonstrează contrariul.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului (f.18 ds), petenta P. . faptul că la data deplasării agentului fiscal pentru înmânarea înștiințării de plată pentru amenda sus-menționată, intimatul nu locuia la adresa de domiciliu, deși în CI are domiciliul pe .> În continuare, se arată că amenda a fost achitată în termen legal de către intimat, dar la Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Piatra N., fără a expedia chitanța la sediul unității lor.

În concluzie, solicită închiderea dosarului de judecată, motivat de faptul că intimatul a achitat c/v amenzii.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 14.07.2014 intimatul C. R. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei pentru contravenția prev. de art.49 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Procesul – verbal de constatare și sancționare, nedesființat în instanță, a fost trimis spre executare organelor administrației financiare ale localității de domiciliu a intimatului. Cum însă acesta nu deține bunuri executabile și nu realizează venituri, organul fiscal a constatat imposibilitatea efectuării executării silite, așa cum rezultă din adeverința nr.4963 din 19.11.2014 (f.4 ds.).

Ori, potrivit art. 391 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Având în vedere starea de fapt prezentată precum și dispozițiile legale invocate, instanța apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Intimatul a depus la dosar la data de 06.01.2015, întâmpinare însoțită de chitanța prin care face dovadă că la data de 16.07.2014 a achitat la Direcția de Taxe și Impozite Locale Piatra N., în 48 ore jumătate din amenda ce i-a fost aplicată, solicitând instanței să se constatate că acțiunea a rămas fără obiect.

Cum potrivit chitanței de la fila 11 dosar intimatul a făcut dovada achitării amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014, în cuantum de 180 lei, instanța va respinge sesizarea ca fiind rămasă fără obiect.

Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge sesizarea formulată de către petenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul C. R., domiciliat în ., ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M.

Tehnored. N.L.

Ex.4/17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3106/2015. Judecătoria BOTOŞANI