Pretenţii. Sentința nr. 2538/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2538/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 8384/193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 09.03.2015
Completul compus din
Președinte – N. M. A.
Grefier – A. M.
Sentința civilă nr. 2538
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A. G., în contradictoriu cu pârâții L. C. și N. D..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din 16.02.2015, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea inițial pentru data de 02.03.2015 și ulterior, pentru astăzi, când
I N S T A N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.04.2013 sub nr._ reclamantul A. G. a chemat in judecată pe pârâții L. C. și N. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la repararea prejudiciului în sumă de 50.377 lei, reprezentând suma datorată către ANAF B., obligarea pârâtului L. C. la restituirea autoturismului marca Renault Megane Lux Privil 16, proprietatea reclamantului, sau restituirea contravalorii acestuia în sumă de 26.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâtul L. C., care este ginerele lui, împreună cu pârâta N. D. au avut societatea comercială ., iar in timpul desfășurării activității comerciale de mai multe ori a împrumutat pârâtului diverse sume de bani, aprox. 5000 euro, sume ce i-au fost restituite parțial, iar pentru completarea sumei, în anul 2009, pârâtul i-a vândut autoturismul Renault Megane cu număr de identificare VF1LMOCOh36816539, autoturismul rămânând in continuare să-l folosească pârâtul, spunând că îi trebuie pentru desfășurarea de activități comerciale. Arată reclamantul că la începutul anului 2010, la solicitarea pârâtului, a acceptat cu procura nr. 2398/27.04.2010 să administreze ., cu posibilitatea de a o înstrăina, pârâtul spunându-i că are datorii la ANAF, pe care el si asociata lui le vor acoperi. Se arată că la data vânzării autoturismului reclamantul nu știa că societatea era debitoare la ANAF, acest lucru fiindu-i comunicat la încheierea procurii, fără a i se comunica insă care este cuantumul datoriei. Conform înțelegerii dintre părți si de bună credință că prin vânzarea societății pârâtul va achita debitul la ANAF, societatea a fost înstrăinată numitului G. P. T.. Dată fiind existența procurii nr. 2398/27.04.2010, prin Decizia nr._/07.05.2010 DFFPJ și AMJOFP B. a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului și a ., pentru suma de 50.377 lei reprezentând debite neachitate de către pârâți, în calitate de coasociați ai societății. Urmare a emiterii acestei decizii reclamantului i s-a pus sechestru pe apartament și autoturism.
Prin precizările depuse la data de 30.12.2013, reclamantul a precizat că renunță la cel de al doilea capăt de cerere.
În drept au fost invocate disp. art. 1381 și urm. C.civil.
În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri, s-a solicitat administrarea probei testimoniale, a probei cu interogatoriul pârâților și efectuarea unei expertize contabile .
Pârâta N. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de ea, ca neîntemeiată. În motivare a arătat că Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 4550/13.12.2012 a dispus anularea Deciziei nr._/05.05.2010 și a Deciziei nr.23/05.05.2012 emise de AFP B., stabilindu-se că nu pârâta a provocat starea de insolvabilitate a . B., prin înstrăinarea unor active și nu datorează suma de_ lei către AFP B...
În fapt, în decembrie 2014, în asociere cu pârâtul L. C., au înființat ., pentru vânzarea cu amănuntul neefectuată prin magazine (automate de cafea), dar din motive independente de ea, contractul care permitea acest gen de activitate nu a mai fost semnat, in toată perioada, de la înființare pana la ., pârâtul având funcția de administrator al acesteia.. Astfel, în calitate de administrator, pârâtul L. C. a închiriat un spațiu in . a fost înființat acest cafe-bar. Arată pârâta că nu a participat si nu a semnat acte legate de închirierea spațiului și de deschidere a cafe-barului, nu a avut nici o implicare in activitatea firmei, nu a avut acces la nici un document contabil al societății, nu a semnat nici un act si nu a participat la nici o decizie luată în firmă, nu a cunoscut patrimoniul și nici creanțele firmei, pana in data de 23.02.2010, când a primit la domiciliu vizita unui inspector fiscal. Mai mult, în repetate rânduri, a solicitat pârâtului L. C. să coopereze pentru retragerea sa din firmă, fiind amânată de fiecare dată sub diferite pretexte.
Se mai arată că la data de 24.02.2010 s-a prezentat la AFP B., acesta fiind si momentul in care a aflat de existența autoturismului marca Renault Megane și faptul că acesta a fost vândut către A. G., ulterior aflând că pârâtul L. C. nu mai locuieste in B.. Mai arată pârâta că reclamantul, cunoscând că ea, în calitate de asociat, nu a avut nici o implicare in activitatea firmei, a contactat-o și, în consecință, la data de 28.04.2010 s-au prezentat împreună la ORC, unde a cesionat cele 10 părți sociale deținute de ea către administratorul societății, moment de la care nu a mai avut nici o calitate în societatea ..
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 34), prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârâta N. D. ca nefondate. Raportat la existența sentinței civile nr. 4550/13.12.2012 a Tribunalului B., se arată că aceasta este opozabilă față de AFP B. și nu are legătură cu obiectul prezentei cauze, iar in ce privește implicarea/neimplicarea pârâtei in activitatea de administrare a societății, se arată că potrivit OUG nr. 92/2003 și Legii nr. 31/1990, ambii asociați răspund atât pentru pasivul, cât și pentru activul societății. Astfel, la data înstrăinării autoturismului – 2009, pârâta era asociata . încă din anul 2004 și este puțin probabilă și credibilă susținerea pârâtei că nu ar fi avut nici o implicare în activitatea societății, câtă vreme pana la data de 28.04.2010 nu a demonstrat si nu a dovedit că a făcut demersuri să cesioneze sau să se retragă din societate. Abia după data de 23.02.2010, când a aluat la cunoștință de situația financiară a societății, de datoriile acesteia, aceasta a solicitat retragerea din societate, aspect ce s-a realizat abia la 28.02.2010. ca atare, orice act încheiat, chiar dacă este semnat de către un singur asociat în calitate de administrator, presupune, conform contractului de societate și statutului, că este înfăptuit cu acordul ambilor asociați.
Pârâtul L. C. a depus la dosar întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că societatea a fost înființată la solicitarea reclamantului, activitatea societății fiind condusă efectiv de către acesta, că urmare a imposibilității administrării societății, la data de 27.04.2010 reclamantul a acceptat să fie numit administrator al societății iar de la momentul încheierii procurii reclamantul s-a ocupat efectiv de activitatea comercială a societății, ajungând in final să o înstrăineze către numiții G. P. T. și P. R. V., aspect ce nu i-a fost adus la cunoștință niciodată și nu cunoaște data la care a fost înstrăinată societatea. Mai arată pârâtul că nu a avut cunoștință despre condițiile înstrăinării societății, întrucât nu i-a parvenit nici un act in acest sens și nu cunoaște suma ce a fost obținută cu titlu de preț, întrucât această sumă a fost folosită în mod exclusiv de către reclamant. Ca urmare a faptului că nu a avut cunoștință despre înstrăinarea firmei, precum și de suma încasată în urma vânzării acesteia de către reclamant, până în luna august 2013 a trimis lunar sume de bani prin Oficiul Postal nr. 3 Iași, cu destinația de a fi plătit impozit către ANAF B., aspect recunoscut de către reclamant în declarațiile date la P. de pe lângă Judecătoria B., in dosarul nr. 3279/P/2012. Arată pârâtul că a luat la cunoștință despre înstrăinarea societății la momentul la care a fost chemat la P. de pe lângă Judecătoriei B., ca urmare a plângerilor făcute de socrul său, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive se arată că la momentul înstrăinării societății de către reclamant, acesta era obligat să aducă la cunoștința ANAF despre schimbarea acționarilor societății, dat fiind că activul și pasivul societății este preluat de noul administrator, reclamantul trebuind să se îndrepte împotriva noilor asociați, G. P. T. și P. R. V..
În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei cu martori, cu interogatoriul reclamantului
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtului, arătând că nu a condus societatea și nu a efectuat acte de administrare a societății, așa cum afirmă pârâtul, iar procura de administrare a fost dată în 27.04.2010, numai pentru a se finaliza actele de înstrăinare, că societatea nu mai avea activitate încă din octombrie 2009, că nu a știut de datoriile și creanțele pe care aceasta le avea către stat și față de alte persoane, fiind indus in eroare de către ginerele său atunci când s-a întocmit procura, că prin mutarea lui la Iași împreună cu familia dorește să înstrăineze societatea și să se ocupe el de aceste acte și să semneze în locul lui.
Arată reclamantul că spațiul tip bar cu toate obiectele din el au fost vândute de ginerele său numitului V. R., pentru care a primit suma de 10.000 Euro, așa încât i-a creat convingerea clară că mandatul său viza numai înstrăinarea societății, că este de bună credință și că nu are nici un fel de datorii. Că susținerile pârâtului privind momentul la care a aflat de vânzarea societății nu sunt adevărate întrucât persoanele cărora le-a fost vândută societatea au fost contactate de pârât și de tatăl acestuia, iar la perfectarea vânzării, la notariatul din Iași, a fost chemat să semneze actele în calitate de mandatar, pârâtul motivând că este plecat la București în interesul altei firme pe care o avea la Iași
Reclamantul a solicitat instanței să constate că întâmpinarea a fost depusă cu depășirea termenului legal de 10 zile, iar împrejurarea că pârâtul este plecat in străinătate nu este relevantă, pentru că i-a fost indicată adresa corectă, a primit actele de procedură, care au fost semnate de tatăl său.
Pârâta a depus un Punct de vedere față de întâmpinare prin care a arătat că nu a avut nici o legătură cu activitatea societății, nu a semnat nici un act al firmei și nu s-a întâlnit cu pârâtul, că societatea a fost înființată în decembrie 2004, în vederea semnării unui contract pentru distribuția de cafea prin intermediul automatelor de băuturi calde, contract care insă nu s-a materializat, ulterior aflând că în anul 2005 pârâtul a schimbat domeniul de activitate al societății și a deschis un bar in . la un moment dat a încercat să ia legătura cu pârâtul pentru a-i cesiona părțile sale sociale, motivat tocmai de faptul că nu a avut nici o implicare în activitatea firmei, demersuri ce au rămas fără rezultat, în aprilie 2010 fiind contactată de reclamant care a informat-o că are procură prin care este împuternicit să preia in numele pârâtului cele 10 părți sociale ale sale, pârâtul L. C. devenind astfel asociat unic. Arată pârâta că din ceea ce i-a comunicat la acea dată reclamantul a făcut acest demers conștient fiind de faptul că ea nu a avut nici o implicare in activitatea firmei. Un argument in plus ar fi că, în calitatea nou obținută în data de 27.04.2010, reclamantul a semnat in ziua următoare (28.04.2010) Actul Adițional prin care preia in numele pârâtului L. C. părțile sociale deținute de ea
Prin notele de ședință depuse la data de 10.02.2015, reclamantul, prin apărător, a arătat că a achitat din datoria societății pârâtului suma de 9280 lei, la care se adaugă și contravaloarea autoturismului care a fost sechestrat si ulterior vândut de către ANAF.
Prin concluziile scrise depuse la data de 23.02.2015, pârâtul L. C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterând in principal susținerile și apărările din întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că reclamantul, în calitate de mandatar al său, a cesionat părțile sociale ale societății . către alte persoane, acestea preluând întregul activ și pasiv al societății la data de 03.05.2010. Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 198 – 203 din legea nr. 31/1990 prin care noii asociați erau obligați să depună la ORC, în termen de 15 zile, actul constitutiv modificat, nu atrage răspunderea personală a pârâtului, cu atât mai mult cu cât acestora li s-a adus la cunoștință de către reclamant întreaga situație economico – financiară a societății, declarând că nu au nici o pretenție materială trecută sau viitoare față de fostul asociat L. C.. Arată pârâtul că din întreg probatoriul administrat in cauză rezultă fără echivoc că reclamantul s-a ocupat de activitatea, administrarea și înstrăinarea societății, iar suma de bani primită în schimbul cesionării părților sociale a fost folosită în interes propriu. Reaua credință a reclamantului se poate observa si din răspunsurile la interogatoriu, in care afirmă că nu a primit niciodată sume de bani de la pârât, aspect contrazis de adresa emisă de Oficiul Poștal Județean Iași, care confirmă că au fost expediate sume de bani de către pârât si soția acestuia, pe numele reclamantului. Din răspunsul reclamantului la interogatoriu, în care afirmă că „a reușit să obțină procură de la L. C.” se poate deduce că reclamantul este cel care a dorit să se ocupe de conducerea si administrarea societății și tot el este cel care a decis înstrăinarea societății, urmărind in acest fel atingerea unui scop în vederea obținerii unui folos material pentru sine. Mai arată pârâtul că nu a avut cunoștință de cesionarea părților sociale și nici de suma obținută în urma cesionării de către reclamant, susținere recunoscută de către reclamant și in dosarul de urmărire penală.
Prin concluziile scrise depuse la data de 26.02.2015, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâților la repararea prejudiciului în sumă de_ lei, și a sumei de 26.000 lei reprezentând contravaloarea autoturismului marca Renault Megane Lux Privili 16, proprietatea reclamantului, ce a fost vândut in contul datoriei către ANAF, reiterând in principal susținerile din cererea de chemare in judecată..
Arată reclamantul că a contestat titlul executoriu la Tribunalul B., acțiunea fiindu-i respinsă, reținându-se existenta procurii nr. 2398/27.04.2010 de administrare a societății, care atrage răspunderea personală a mandatarului. Arată că a fost de bună credință la data la care a acceptat să primească procura, că nu a știut de datoriile anterioare ale societății, dorind să îl ajute pe ginere său în continuarea activității societății pe raza mun. B., întrucât acesta se mutase in Iași, că ulterior vânzării societății și in momentul in care a primit decizia de poprire a pensiei, pârâtul a recunoscut și acceptat să-i plătească lunar sumele reținute prin poprire, însă nu a respectat nici acest angajament, acceptând să predea autoturismul la ANAF în contul prejudiciului. În ce privește apărările pârâtei N. D., se arată că acestea nu au relevantă, întrucât la data cumpărării autoturismului de la societate, ambii L. C. și N. D. erau asociați, fapt ce atrage răspunderea materială a ambilor pârâți.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului (f. 115), interogatoriul pârâtului (f. 168, 169) și proba testimonială, fiind audiat martorul A. Alexuța (f.170), reclamantul renunțând la proba cu martori încuviințata in favoarea sa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Reclamantul A. G. si paratul L. C., sunt rude, respectiv socru si ginere. Paratul L. C. a avut calitatea de asociat si administrator la o societate comerciala ., din decembrie 2004 pana in aprilie 2010, cand societatea a fost instrainatata potrivit contractului de cesiune parti sociale si actului aditional din 3.05.2010, catre alte doua persoane, G. P. si P. R. (fila 128). De asemenea, la aceasta societate a avut calitatea de asociat si parata N. D., de la data infiintarii societatii si pana la 28.04.2010, când aceasta a cesionat partile sale sociale către celalalt asociat de la acea data, paratul L. C. (fila 22).
In ce priveste reclamantul A. G., acesta, prin actul de vanzare - cumparare din 23.07.2009, a preluat in patrimoniul sau, printr-o vanzare – cumparare, de la societatea administrata de ginere, autoturismul marca Renault Megane Lux Privil 16. De asemenea, reclamantul a acceptat la data de 27.04.2010 o procura (fila 8), de exercitarea a atributiilor de administrator la aceasta societate, si in acest context, cesionarea din 28.04.2010 a partilor sociale de la parata N. catre paratul L. C., a avut loc prin intermediul reclamantului, ca de altfel, si intrainarea ulterioara, de la 3.05.2010, a partilor sociale ale paratului L. C. catre cei doi actuali detinatori.
Se mai retine ca, inca de la momente mult anterioare actelor de instrainare si cesiune, societatea in cauza avea inregistrate debite semnificative fata de ANAF, context in care instrainarea masinii din patrimoniul societatii catre reclamant a fost apreciata ca frauduloasa, cu rea credinta si scop de a se realiza starea de insolvabilitate a firmei de catre autoritatile fiscale, sens in care prin decizia nr._/7.05.2010 s-a dispus de catre ANAF atragerea raspunderii solidare a reclamantului A. G. pentru datoriile societatii in suma de 52.377 lei. Decizia a fost contestata de catre reclamant pe cale administrativa si in instanta de contencios administrativ, in dosar nr._ al Tribunalului Botosani, prin decizia 23 din 4.01.2012 si decizia nr. 3495 din 18.06.2012 a Curtii de Apel Suceava, fiind mentinuta aceasta decizie ca legala si temeinica.
De asemenea, tot legat de instrainarea autoturismului, decizie de atragere a raspunderii solidare s-a emis si in ce priveste pe parata N. D., nr._/5.05.2010, aceasta din urma fiind insa desfiintata in instanta, prin sentinta civila nr. 4550 din 13.12.2012 pronuntata in dosar nr._, mentinuta prin decizia nr. 4416 din 22.05.2013 a Curtii de Apel Suceava.
In prezenta cauza, reclamantul solicita obligarea paratului la repararea prejudiciului ce i se cauzeaza constand in suma de 50.377 lei care i se imputa de catre ANAF, in baza deciziei de atragere a raspunderii solidare, anterior amintita, si pentru care efectueaza deja plati in cadrul executarii silite, motivand ca, a fost indus in eroare de catre paratul ginerele sau, ca nu a cunoscut nici un moment situatia financiara a firmei, si ca faptul ca acceptat procura de administrator pentru a ajuta pe parat nu poate fi folosit impotriva sa, actele pe care le-a facut in calitate de administrator fiind de fapt orchestrate tot de parat.
Subliniaza instanta de la inceput ca, acesta – reparare prejudiciu din decizia fiscala, este obiectul prezentei judecati si nu altul, reclamantul insusi precizand actiunea (fila 16), in acest sens, cand punandu-i-se in vedere sa timbreze capetele de cerere, a aratat ca intelege sa-si modifice actiunea si sa mentina doar primul capat de cerere, nu si pe cel de-al doilea (privind restituirea masinii), precizari pe care, de altfel, si reprezentanta reclamantului, interpelata in sedinta din 31.10.2014 (fila 117), le-a facut in acelasi sens – repararea prejudiciului in suma de 50.377 lei, nu si restituirea autoturismului, sens in care a si continuat judecata Se mai subliniaza ca nu poate fi primita spre analiza solicitarea reclamantului din concluziile scrise, prin care a adaugat, cu incalcarea normelor procedurale si a cadrului procesual mai sus aratat, sub aspectul obiectului, o suma noua, de 26.000 lei, contravaloare masina.
In analiza prezentei cerere, instanta retine in primul rand, faptul ca raspunderea reclamantului pentru debitul societatii a fost stabilita in mod definitiv si irevocabil, prin hotararea judecatoreasca a instantei de contencios administrativ. In mod irevocabil si cu autoritate de lucru judecat, s-a statuat astfel ca operatiunea juridica a instrainarii autoturismului de la societate catre reclamant a fost una frauduloasa, cu rea credinta, constand in intentia explicita a ambelor parti de a crea o stare de insolvabilitate pentru societate executarea creantelor catre ANAF. In acest context, nu se pot pune in discutie nici un fel de aspecte precum cele invocate de catre reclamant in sustinerea totalei lipse a sa de vinovatie, cum ca nu ar fi cunoscut datoriile societatii, nu ar fi intelesa ce dorea paratul sa faca prin acea instrainare.
De altfel, desi nu era necesar – data fiind puterea de lucru judecat anterior aminitita, in fata prezentei instante de judecata, reclamantul interogat fiind (fila 115), a aratat ca paratul ii spusese anterior vanzarii ca are datorii, ca intentiona sa vanda, ca se teme sa nu i se confiste bunurile, context in care reclamantul a acceptat sa preia pe numele sau autovehiculul, reclamantul aratand chiar ca nu trebuia sa accepte.
Ca urmare, nu se pot pune in discutie aspecte privind responsabilitatea reclamantului in raport cu ANAF, fata de care reclamantul este tinut sa raspunda.
In acelasi timp insa, operatiunea a fost una frauduloasa si savarsita cu intentie pentru crearea starii de insolvabilitate a firmei, nu numai in ce priveste reclamantul, ci si in ce priveste paratul L. C., semnatarul contractului de vanzare – cumparare, sens, in care, in raporturile dintre reclamant si parat, si acesta din urma este tinut sa raspunda. Se retine faptul ca la incheierea actului fraudulos, culpa partilor este una concurenta, ambii incheind acel act in deplina cunostinta de cauza, sens in care in raporturile dintre reclamantul (obligat sa plateasca catre ANAF pentru tot), si parat (fata de care nu s-au facut formalitati de imputare/executare), paratul trebuie sa fie obligat sa raspunda, proportional culpei concurente proprii.
De altfel, paratul insusi prin platile partiale pe care a aratat ca i le-a facut reclamantului in cursul anului 2013 (fila 99), admite implicit, daca mai era necesar, participarea sa la actul fraudulos, si asumarea raspunderii propii in ce priveste aceasta participare. Chiar daca ulterior paratul a inteles sa nu mai faca plati catre reclmant, aceasta nu inlatura cele mai sus aratate, platile anterioare neputand fi justificate decat ca si recunoastere a paratului ca a lasat sa plateasca o alta persoana pentru datoriile societatii create de el insusi.
Tot referitor la parat, este de retinut ca, cat timp s-a statuat cu putere de lucru judecat ca acel act de instrainarea a fost unul fraudulos, si in ce-l priveste, culpa este una certa, actul de instrainare neputand fi unul fraudulos decat prin implicarea si a vanzatorului (alaturi de cumparator, cum s-a argumentat deja), sau, si mai exact, mai ales prin implicarea vanzatorului – cel interesat de crearea starii de insolvabilitate. Astfel ca apararile paratului cum ca de fapt, reclamantul conducea societatea, ca de fapt, paratul nu are nici o vina, ca trimitea bani reclamantului si ca la un moment dat s-a oprit pentru ca reclamantul a efectuat actele de cesiune (la care paratul nu ar fi avut contributie), nu sunt pertinente – actul a fost deja stabilit ca fiind unul fraudulos, si nu sunt astfel relevante, de altfel, nici credibile, in prezenta acuza.
Referitor la reclamant, mai subliniaza instanta inca o data, ca, in conditiile in care participarea reclamantului la crearea starii de insolvabilitate a firmei este certa, nu se poate pune in discutie ca paratul sa raspunda pentru tot, iar reclamantul deloc; si reclamantul trebuie sa raspunda potrivit culpei sale proprii – si care consta in aceea ca a acceptat o intelegere ilicita care avea drept scop final fraudarea fiscului, culpa proprie si pentru care este tinut sa raspunda, asa cum s-a aratat mai sus, alaturi de celelalt autor al actului fraudulos, paratul. In raporturile dintre cei doi, raspunderea trebuie sa fie privita ca una derivand din fapta proprie a lor – incheierea unui act fraudulos pentru fraudarea fiscului.
Se atrage atentia, astfel, ca ceea ce sta la baza fundamentului raspunderii reclamantului, este propria sa fapta – acceptarea intelegerii ilicita, iar nu creanta insasi (datorii la fisc, care evident, nu sunt ale sale, nu au fost create de el, ci sunt ale societatii, create de parat).
De asemenea, se mai subliniaza ca, ceea ce fundamenteaza raspunderea reclamantului este acel act de instrainare a masinii – decizia de atragere a raspunderii sale nr._ din 7.05.2010 fiind una intemeiata pe art. 27 alin. 1 lit. a Cod de procedura fiscala potrivit caruia: pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, raspund solidar cu acesta: persoanele fizice sau juridice care in cei trei ani anteriori datei declararii insolvabilitatii, cu rea credinta dobandesc in orice mod active de la debitorii care isi provoaca astfel insolvabilitatea.
Nu au, asadar, nici o importanta, actele de administrare efectiva facute de reclamant in 2010, dupa acceptarea procurii de administrare din 27.04.2010 – cesionarea partilor sociale apartinand asociatei N. D. din 28.04.2010, sau instrainarea mai apoi la 3.05.2010 a societatii catre alte doua persoane – cum in mod insistent s-a aparat reclamantul invocand diverse aspecte relativ la acestea. De altfel, in interogatoriul din fata instantei (fila 115), reclamantul a recunoscut cunoasterea de catre el a scopului urmarit – insolvabilitatea firmei, si cu prilejul instrainarii societatii (aratand ca de fapt nu s-a platit nici un pret si de fapt au fost platiti cumparatorii ca sa faca acest act).
Ca urmare, instanta retine ca in raporturile dintre reclamant si parat - primul fiind urmarit si executat silit de catre ANAF pentru suma de 52.377 lei, paratul este de asemenea tinut sa raspunda, fapta delictuala – crearea starii de insolvabilitate a firmei, fiind, din momentul realizarii vanzarii frauduloase din 23.07.2010 a masinii firmei, una . reclamantului si paratului (si culpa reclamantului trerbuie sa fie recunoscuta ca una la fel de importanta, iar nu diminuata fata de cea a paratului, in contextul in care fapta in sine – instrainarea deliberata a activelor unei societatii pentru fraudarea fiscului, trebuie recunoscuta ca fiind o fapta delictuala importanta), context in care, paratul va fi obligat sa raspunda fata de reclamant pentru prejudiciul cauzat acestuia din urma, reprezentand jumatate din ceea ce s-a executat din patrimoniul reclamantului in contul creanteor fata de ANAF – respectiv jumatate din valoarea totala de 21.614 lei, din care 12.334 lei (fila 114), prin valorificarea bunului mobil constand in masina, si 9280 lei din poprirea veniturilor reclamantului (fila 177).
Instanta mai retine ca nu se poate la acest moment a se dispune obligarea paratului la plata intregii sume din datoria finala de peste 50.000 lei, catre reclamant, cat timp in patrimoniul reclamantului este cert doar prejudiciul actual – ceea ce acesta a platit, nu si cel viitor, si care depinde de executarea in continuare, din partea reclamantului catre ANAF. Nu se poate, in acelasi timp, nici a nu se dispune obligarea paratului la plata a jumatate din ceea ce reclamantul a achitat deja, cat timp nu este cert ca prejudiciul final va fi unul mai mare, respectiv cel dat de suma de peste 50.000 lei, (cat timp executarea nu este una finalizata la acest moment, putand exista, prin ipoteza, incidente juridice, practice, care sa faca, de exemplu, imposibila executarea in continuare), sens in care instanta retine ca justificata obligarea paratului la plata catre reclamant a sumei de 10.807 lei.
Din aceasta din urma se vor scadea sumele achitate de catre parat reclamantului in cursul anului 2013 (fila181), de 1320 lei, si cu privire la care ambele parti au fost concordante in a afirma ca s-au facut de catre parat cu acest titlu – pentru a achita din prejudiciu (fila 177 reclamantul, fila 100).
Mai subliniaza instanta ca, in ce priveste valoarea efectiva a masinii, reclamantul nu poate adauga la actiune o noua cerere, prin concluziile scrise, cadrul procesual sub aspectul obiectului fiind identificat si prezentat anterior. De altfel, masina insasi facand obiect al executarii silite si fiind adjudecata, valoarea acesteia a fost deja cuprinsa in suma totala considerata ca achitata de catre reclamant in cadrul executarii silite (asa cum s-a aratat deja).
Instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratul L. C., retinand ca raspunderea sa este una ce deriva din participarea la actul fraudulos, iar nu din calitatea de asociat, asa cum invoca paratul in mod gresit, aratand ca cei impotriva carora reclamantul ar trebui sa se indrepte sunt actualii asociati.
Instanta va respinge actiunea in ce priveste obligarea paratei N. D. la repararea prejudiciului, cat timp, fata de aceasta, cu putere de lucru judecat, prin sentinta civila nr. 4550 din 13.12.2012 pronuntata in dosar nr._, menținuta prin decizia nr. 4416 din 22.05.2013 a Curtii de Apel Suceava, s-a statuat ca nu are nici o răspundere relativ la actul fraudulos respectiv, nefiind implicata in nici o maniera in activitatea societății si încheierea actului.
Întrucât paratul este in culpa procesuala, instanța va dispune obligarea acestuia la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata, proporțional măsurii in care a fost admisa cererea reclamantului ( 21% fata de pretenția de 50.377 lei), respectiv suma de 561 lei reprezentând taxa de timbru, alte cheltuieli nefind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasiva invocata de parat prin întâmpinare.
Admite in parte cererea formulata de către reclamantul A. G., domiciliat în B., .. 10, ., ., în contradictoriu cu pârâții L. C., cu dom. în Iași, ., .. A, . și N. D., domiciliată în B., .. 2, ., ...
Obliga paratul L. C. la plata catre reclamant a sumei de 9487 lei reprezentând prejudiciu de recuperat.
Respinge acțiunea fata de parata N. D..
Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 561 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2015
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored. NMA
5ex./10.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2540/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2976/2015.... → |
|---|
