Contestaţie la executare. Sentința nr. 3058/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3058/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 8253/193/2014
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. P.
GREFIER – C. A.
Sentinta civila nr. 3058
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul I. A., în contradictoriu cu intimata U. Ț. Bank S.A...
La apelul nominal realizat în ședința publică la prima strigare a cauzei, se prezintă av. D. C. L. pentru contestator și av. C. V. pentru intimată, lipsă fiind părțile.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 19.03.2015, încheierea de ședință de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de fata :
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.05.2014, sub nr._, contestatorul I. A. a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimata U. Ț. Bank S.A., anularea executării silite pornite în cadrul dosarului de executare nr. 905/2013 al B.E.J. C. C. M. înainte de comunicarea somației cambiale, conform prevederilor art. 62 din Legea nr. 58/1934, precum și stingerea obligației cambiale a avalistului ca urmare a decăderii creditoarei U. Ț. Bank S.A. din dreptul de a-și valorifica creanța în cadrul procedurii de insolvență deschisă împotriva emitentului biletului la ordin, ...
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în data de 23.05.2014 i-a fost comunicată de către B.E.J. C. C. M. o înștiințare privind înființarea măsurii popririi dispusă asupra conturilor pe care le deține, aducându-i-se la cunoștință faptul că a fost pornită executarea silită împotriva sa pentru suma de 81.201,71 euro, în baza titlului executoriu reprezentat de B.O. . nr._ emis de către .. și avalizat de către contestator.
Învederează contestorul că singurul act de executare emis de executorul judecătoresc în dosarul nr. 905/2013 este adresa de înființare a popririi, comunicată acestuia la data de 23.05.2014, iar potrivit pct. 320 litera g din Norma BNR 6/1994, executarea silită a biletului la ordin trebuie precedată de emitertea unei somații cambiale, care trebuie să cuprindă ”transcrierea exactă a cambiei, precum și a celorlalte acte din care rezultă suma datorată” și trebuia comunicată debitorului conform normelor de procedură, neîndeplinirea acestor cerințe atrăgând nulitatea tuturor actelor de executare pornite împotriva sa.
De asemenea, mai arată contestatorul că biletul la ordin ce stă la baza executării silite pornite împotriva sa a fost emis de societatea Mapamond S.R.L. pentru garantarea unui credit contractat la U. Ț. Bank S.A., fiind avalizat de acesta în nume propriu. La deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului său, creditoarea U. Ț. Bank a omis să își valorifice dreptul de creanță izvorât din contractele de credit, precum și din biletele la ordin emise de societate, motiv pentru care nu a fost înscrisă la masa credală a societății. Cum contestația formulată de pârâtă cu privire la aceste aspecte a fost respinsă irevocabil în dosarul nr._ al Tribunalului B., creditoarea este decăzută în prezent din dreptul de a-și realiza creanța împotriva debitorului în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar potrivit art. 137 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului de reorganizare și cea prevăzută în plan.
Mai arată contestatorul că, pe cale de consecință dosarul execuțional nr. 905/2013 al B.E.J. C. C. M. nu are ca obiect o creanță certă, lichidă și exegibilă, ci cuprinde o . creanțe stinse prin chiar efectul legii, astfel încât executarea silită însăși este făcută contrar prevederilor legale, anularea tuturor formelor de executare fiind unica modalitate de reparare a vătămării produse.
Cu cheltuieli de judecată și restituirea taxei de timbru.
În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv adresa de înființare a popririi, cererea de înscriere a creditoarei la masa credală, sentința de respingere a contestației formulate de acesta și contractul de credit nr. 78/21.12.2006.
În drept au fost invocate disp. art. 711 C.pr.civ și art. 7, 9, 106 și 94 din Legea nr. 58/1934.
Potrivit dispozițiilor art. 583 cod procedură civilă, contestaorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat tardivitatea formulării contestației la executare, pe fondul cauzei solicitând respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Pe fondul intimata a arătat că între Banca Comercială HVB Ț. SA(succesoarea U. Ț. Bank SA) și societatea Mapamond a fost încheiat contractul de credit nr. 78/21.12.2006, prin care banca a pus la dispoziția împrumutatului o facilitate de tip linie de credit în cuantum de 74.000 euro, cu scadența inițială la data de 19.12.2007, iar potrivit art 7.3 din contract, asociatul unic al societății împrumutate a emis o garanție reprezentată de Biletul la Ordin ”în alb” stipulat ”fără protest”, avalizat de către contestator. Contractul de credit a fost modificat ulterior prin actele adiționale nr. 1 – 6, iar la data de 13.07.2010 societatea împrmutată a emis, iar garantul avalist a semnat Biletul la ordin . nr._, emis în alb, potrivit înțelegerii contractuale.
Mai arată intimata că, întrucât societatea debitoare nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de credit a procedat la executarea silită direct împotriva avalistului, în mod legal, procedând la investirea cu formulă executorie a biletului la ordin remis cu titlu de garanție. Astel a solicitat Judecătoriei B. învestirea cu formulă executorie, prin Încheierea din data de 16.01.2013 investit cu formulă executorie biletul la ordin, ulterior la data de 25.04.2013 adresându-se cu cerere de executare silită către B.E.J. C. C. M. a fost înregistrat dosarul de executare nr. 905/2013, la data de 17.05.2013 Judecătoria B. a încuviințat executarea silită împotriva debitorului I. A..
În motivarea excepției s-a arătat că la data de 18.11.2013 B. C. C. M. a emis Somația de executare nr. 905/2013 comunicată debitorului la data de 19.11.2013, potrivit procesului verbal de înmânare, prin depunerea actului procedural și a anexelor sale la cutia poștală, iar împrejurarea că debitorul nu și-a verificat cutia poștală pentru a lua cunoștință de emiterea Somației nu este de natură a afecta valabilitatea actelor de executare întocmite subsecvent acestuia, astfel raportat la data comunicării somației, respectiv 19.11.2013, orice demers în a contesta conținutul și forma acestuia este tardiv, în condițiile în care termenul de 5 zile prevăzut de legea specială s-a împlinit la data de 25.11.2013.
La data de 12.09.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare reiterând faptul că nu i-a fost comunicată a somație cambială, aceasta nefiind întocmită înainte de începerea executării silite, singurul act despre care a luat cunoștință fiind adresa de înființare a popririi, comunicată în data de 23.05.2014. Apreciază contestaorul că creditoarea a cunoscut necesitatea emiterii somației, aspect dovedit de susținerile privind emiterea unei somații anterioare și expirarea termenului de 5 zile prevăzut de legea specială, pe care nu ar fi primit-o, fiind ”înmânată” în cutia poștală, pe care menționează că nu a primit-o, de altfel primul act de executare comunicat fiind înștiințarea, mai menționează că primirea corespondenței o face regulat, întrucât cu intimata mai are o . litigii pe rolul instanței.
Totodată arată că tocmai neînscrierea la masa credală a societății emitente a biletului la ordin împiedică executarea subsemnatului în calitate de avalist, deoarece acel aspect sancționat de lege duce la stingerea creanței, care nemaiexistând nu mai poate fi pusă în executare împotriva avalistului. De asemenea arată că pe cale de consecință dosarul execuțional nr. 905/2013 al B. C. C. M. nu are ca obiect o creanță certă, lichidă și exeigibilă, ci cuprinde o . creanțe stinse prin chiar efectul legii, astfel încât executarea silită însăși este făcută contrar prevederilor legale, astfel încât anularea tuturor formelor de executare fiind unica modalitate de reparare a vătămării produse.
Analizând actele si lucrările dosarului, asupra excepției tardivității, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :
Contestatorul I. A. este urmărit silit pentru suma de_,71 euro și_ lei, de către intimata U. T. Banck S.A..
Asupra excepției tardivității contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 62 din Legea 58/1934 în termen de 5 zile de la primirea somațiunii, debitorul poate face opoziție la executare conform Codului de procedură civilă iar potrivit art. 711 din acest cod, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați în drepturile lor, iar
În cauză, contestatorului i-a fost comunicată somația de executare, emisă la data de 18.11.2013, de către B.E.J. C. C. M. la data de 19.11.2013, conform procesului verbal de înmânare (fila 129 ds), de la aceasta dată având posibilitatea de a se adresa instanței de judecată cu contestația la executare în termenul legal de 5 zile.
Contestatorul însă, s-a adresat instanței cu prezenta contestație la executare la data de 30.05.2014, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, reținând că în cauză formularea contestației s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de lege, instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executare și pe cale de consecință, va respinge contestația ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. A., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu intimata U. T. Banck S.A., cu sediul în București, . și cu sediul procedural ales la SPRL „Bostina și Asociații” din București, . nr. 70, sector 2, ca tardivă.
Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la pronunțare. Cererea de apel, însoțită de motivele sale, se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 23.03.2015..
P.,GREFIER,
Red. B.P./tehnored PIM
4ex/25.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2976/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2907/2015. Judecătoria... → |
|---|








