Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 349/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 349/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 349/2015

Sentința civilă nr.349

Dosar nr._

P E R I M A R E

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 IANUARIE 2015

COMPLETUL COMPUS DIN

PREȘEDINTE – I. M.

GREFIER – V. M.

MINISTERUL PUBLIC - PRIN PROCUROR – P. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect - înregistrare tardivă naștere, formulată de reclamanții I. H. V. și I. H. M. în contradictoriu cu pârâta P. C. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile la ambele strigări ale cauzei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă instanței că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 19 mai 2014, pentru lipsa părților.

Instanța acordă cuvântul pe excepția de perimare.

Reprezentanta Ministerului Public procuror P. C. este de acord cu perimarea cererii.

În temeiul art. 394 C.pr.civ. se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și va reține cauza spre soluționare.

J U D E C A T A :

Asupra acțiunii civile de față,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19 mai 2014de când cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin. 1 pct. 2 N.C.pr.civ. pentru lipsa părților și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.

Văzând că în conformitate cu disp.art. 416 al. 1 N.C.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 alin. 2 N.C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Constată perimarea acțiunii civile având ca obiect, înregistrare tardivă naștere, formulată de reclamanții I. H. V. și I. H. M., ambii domiciliați în ., în contradictoriu cu pârâta P. C. T., având sediul în ..

Cu drept recurs, în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./I.M.

Tehnored./V.M.

Ex. 4/28.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 349/2015. Judecătoria BOTOŞANI