Întoarcere executare. Sentința nr. 6958/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6958/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 10285/193/2014

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 08.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. I.

GREFIER – P. M. - E.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6958

Pe rol judecata cauzei civile privind pe contestatoarea P. A., în contradictoriu cu intimatele G. A. S.A. și C. B. S.A., având ca obiect contestație la executare.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 24.06.2015, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea succesiv pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 16.07.2014, contestatoarea P. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele G. A. S.A. și C. B. S.A, să se dispună anularea, pe cale de excepție, ca prescrise, iar pe fond, ca nefondate și netemeinice, formelor de executare demarate în dosarul de executare nr. 318/2014 din data de 25.06.2014, emis de B. T. I., urmare a cererii de executare silită formulate de creditoarea G. A. SA.

A arătat contestatoarea, în fapt, că, în data de 28.03.2006 a încheiat cu C. B. SA contractul de credit cont 2061._ nr._, prin care a încasat suma de 19.900 lei, cu scadență în data de 27.03.2011. Pentru garantarea creditului s-a încheiat un contract de asigurare între G. A. SA și defunctul P. C.. În data de 07.07.2014 a primit o înștiințare privind măsura popririi și somația din data de 25.06.2014, din partea executorului judecătoresc T. I., prin care a fost somată să achite suma de 8710,05 lei reprezentând debit, la care s-au adăugat sumele avansate de creditoare cu titlu de onorariu executare și cheltuieli ocazionate cu executarea.

A invocat contestatoarea excepția prescripției dreptului de a solicita executarea. În temeiul disp. art. 2523 NCC, termenul de prescripție s-a împlinit în data de 27.03.2014.

Susține contestatoarea că, în anul 2009, când a solicitat lămuriri cu privire la suma rămasă de plată la C. B. SA, i s-a comunicat că nu mai are nici un debit restant. În perioada 2009-iulie 2014, nici C. B., nici Grupama nu i s-a adus la cunoștință că ar datora vreo sumă de bani.

În drept, s-au invocat prevederile art. 714 și urm. NCPC.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

La solicitarea instanței, contestatoarea a formulat precizări, prin care a învederat că înțelege să conteste Somația și înștiințarea din dosarul de executare nr. 318/2014 din data de 25.06.2014.

Intimata C. B. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației și excepția lipsei calității procesuale pasive a C. B. SA, și a solicitat, în consecință, respingerea contestație ca tardiv formulată, respectiv ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.

A arăta intimata că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 NCPC, raportat la data emiterii somației.

A învederat intimata, în fapt, că, în data de 28.03.2008, s-a încheiat între C. B. SA Agenția Rădăuți, în calitate de creditor, și contestatoarea P. A., în calitate de client, contractul de credit nr._/28.03.2006, prin care i s-a acordat un credit în valoare de_ lei. Întrucât împrumutatul nu și-a achitat la timp ratele, C. B. SA a solicitat asiguratorului avizarea de daună. În baza contractului de asigurare a riscului de neplată a ratelor la un credit bancar RF 423/02.011.2004 încheiat între Asiban SA (G. A. SA) și bancă, asiguratorul s-a subrogat în drepturile C. B. SA prin plata creditului restant. Astfel C. B. nu mai are calitatea de a sta în judecată în cauză.

Intimata G. A. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și a tardivității contestației la executare, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației. Cu cheltuieli de judecată. A arătat că somația a fost primită în data de 25.06.2014, iar contestația a fost înregistrată în data de 16.07.2014, fiind tardiv formulată. Încheierea de încuviințare a executării silite a fost primită cu mult timp înainte chiar și de comunicarea somației, având în vedere că pronunțarea a avut loc în data de 27 mai 2014.

Intimata a solicitat respingerea ca nefondată a excepției prescripției dreptului de a solicita executarea, având în vedere tardivitatea formulării contestației și faptul că ar fi putut privi doar actul de înștiințare cu privire la poprire, și nu întreaga executare silită pornită împotriva contestatoarei. Această excepție putea fi invocată în termen de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de executarea silită.

Pe fond, a arătat intimata că nu este reală susținerea contestatoarei că în anul 2009 C. SA i-a comunicat că nu mai are nici un debit restant, având în vedere că avea cunoștință de valoarea împrumutului, de suma rambursată și de restul de plată. În vederea plății despăgubirii, contestatoarea a fost contactată și de către societatea de recuperare Coface Intercredit România SRL. O dovadă în acest sens este fișa contului, potrivit căreia contestatoarea a efectuat plăți către G. A., fie direct în contul acesteia, fie prin intermediul societății de recuperare Coface Intercredit România SRL, în urma somațiilor trimise.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

În data de 23.10.2014, contestatoarea a formulat cerere de suspendare a executării silite, prin care a solicitat suspendarea executării silite demarate în dosarul de executare nr. 318/2014 al B. T. I., până la soluționarea contestației la executare care face obiect al dosarului nr._

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a arătat că își menține acțiunea așa cum a fost formulată, reiterând susținerile din acțiune. A solicitat respingerea ca nefondate a excepțiilor netimbrării și a tardivității contestației la executare, invocate de intimata G. A. SA, prin întâmpinare, întrucât a depus la data de 03.09.2014 chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 540,50 lei, conform dispozițiilor instanței. Totodată, a solicitat respingerea excepției tardivității contestației la executare ca nefondată. În data de 07.07.2014 a primit actele de executare, a formulat contestația în data de 09.07.2014, a trimis-o prin poștă în data de 11.07.2014, și a fost înregistrată la instanță în data de 16.07.2014.

A mai solicitat contestatoarea respingerea ca nefondată a excepției a lipsei calității procesuale pasive, invocate de intimata G. A. SA, prin întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 09.12.2014, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării acțiunii, a tardivității introducerii contestației la executare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. B. S.A. Totodată, a admis cererea de suspendare a executării silite și a dispus suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 318/2014 al B. T. I., până la soluționarea contestației la executare.

În data de 13.02.2015, contestatoarea a formulat note scrise, prin care a solicitat admiterea acțiunii și întoarcerea executării, întrucât până la acest moment în urma executării silite intimata a încasat suma de 2.218,20 lei. Cu cheltuieli de judecată în valoare de 1481 lei, reprezentând taxă de timbru, cauțiunea aferentă cererii de suspendare și procura de reprezentare.

La solicitarea instanței, intimata C. B. SA a comunicat că data ultimei plăți făcute în derularea contactului de credit a fost 10.10.2008. La data de 28.10.2008 creditul a fost lichidat prin încasarea sumei cu drept de despăgubire de la G. A. SA. C. B. SA nu a declarat scadența anticipată a creditului.

În data de 03.04.2015, intimata C. B. SA a comunicat că subrogarea nu a fost comunicată debitorului, deoarece nu există o astfel de obligație contractuală în sarcina băncii. Conform art. 5.7.1 din contractul de asigurare încheiat între societatea de asigurare și bancă, obligația asiguratului era de a solicita asiguratorului avizarea de daună, ceea ce banca a realizat, potrivit adresei nr. 7674/07.10.2008. Potrivit art. 6.4 din contractul de credit, de la data efectuării plății asiguratorul se subrogă în toate drepturile, acțiunile și garanțiile asiguratului, conform reglementărilor în vigoare.

În data de 06.04.2015 intimata G. A. SA a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, menținerea actelor de executare, precum și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

A învederat intimata, în fapt, că a încheiat cu C. B. contractul de asigurare pentru neplata ratelor la un credit bancar nr. 423/02.11.2004, în baza căruia asiguratorul s-a obligat ca în schimbul unei prime să preia riscul de neplată a creditelor bancare acordate de bancă. Întrucât contestatoarea nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de credit nr._/28.03.2006 încheiat cu C. B., G. în baza contractului de asigurare menționat a achitat suma de 13.125,50 lei prin ordinul de plată nr._/28.10.2008. Urmare a faptului că, la data de 07.05.2014, a fost transmis de către C. B. SA originalul titlului executoriu, a solicitat punerea în executare a acestuia. Având în vedere că cererea de executare silită a fost înregistrată la B. T. I. în data de 20.05.2014, înăuntrul termenului de prescripție, dreptul de a cere executarea silită nu este prescris.

Totodată, a solicitat intimata să se constate că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita completarea contestației cu capătul de cerere cu privire la întoarcerea executării silite, întrucât nu a fost formulat prin cererea de chemare în judecată și nici până la primul termen de judecată, conform disp. art. 204 alin. 1 C., și, în consecință, să se respingă acest capăt de cerere. De asemenea, a mai arătat că, potrivit disp. art. 10 alin. 4 din OUG 80/2013, contestatoarea avea obligația de a timbra cererea de întoarcere a executării silite raportat la valoarea obiectului cererii.

Susține intimata că în mod eronat contestatoarea susține că ar fi plătit suma de 2218,20 lei, în condițiile în care în evidențele sale sunt înregistrate trei plăți a câte 330 lei fiecare, în total 990 lei. Încercările de recuperare amiabilă s-au făcut prin intermediul societăților de recuperare Coface Intercredit România SRL.

Prin punctul de vedere formulat în data de 06.04.2015, contestatoarea a învederat că a efectuat ultima plată efectuată în anul 2009. C. B. SA a cesionat contractul de credit, fără a-i comunica aceasta și fără motive temeinice. Nu a luat la cunoștință niciodată despre documentele depuse de G. A.. În anul 2009 C. B. i-a comunicat că nu mai are nimic de plată. În perioada 2009-2014 nu a primit nicio adresă sau vreo notificare prin care să-i fie adusă la cunoștință vreo datorie sau transferuri de drepturi sau cesiuni de creanță.

La termenul din data de 11 mai 2015, contestatoarea a formulat precizări, prin care a arătat că este de acord cu excepția lipsei calității procesuale pasive a C. B. SA, întrucât s-a realizat cesiunea de contract, motiv pentru care toate drepturile și obligațiile îi revin G. A. SA. A mai solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Totodată, a solicitat contestatoarea admiterea excepției prescripției dreptului de cere executarea, întrucât intimata nu a răspuns în fapt și în drept la această excepție, nu a arătat cum a fost întreruptă prescripția și ce documente a trimis către contestatoare. Intimata interpretează eronat disp. art. 204 NCPC, întrucât nu este vorba de o mărire sau modificare a pretențiilor anterioare prin cererea de întoarcere a executării. Obiectul acțiunii este contestația la executare, iar cererea de întoarcere a executării este accesorie principalului.

La solicitarea instanței, intimata G. A. SA a precizat că sumele plătite de contestatoare, în perioada noiembrie 2008-iulie 2009, în cuantum de 5480 lei, au fost alocate pe dosarul de daună nr. ARF/118/2008/BT/LC. Din notificările transmise de C. B. rezultă că reclamanta înregistra întârzieri la plata creditului. Subrogația a fost făcută în același timp cu plata, nefiind necesar consimțământul debitorului. Este vorba de o subrogație consimțită de creditor, conform art. 1594 Cod civil, ce rezultă din contractul de asigurare încheiat între C. SA și G. A. SA (fostă Asiban SA). Contestatoarea avea cunoștință de subrogația intervenită, având în vedere plata efectuată în data de 03.11.2008 către G. A. SA, cât și plățile pe care le-a efectuat prin intermediul Coface Intercredit România SRL.

Prin notele de ședință depuse la dosar în data de 29 mai 2015, intimata G. A. SA a arătat că, din adresele depuse la dosar, rezultă că reclamanta a fost înștiințată cu privire la întârzierile la plata ratelor pe care le înregistra. A mai solicitat să se constate că, potrivit doctrinei recente, în categoria cererilor adiționale sunt incluse orice cereri prin care una dintre părți modifică o cerere cu care a sesizat anterior instanța, indiferent că era o cerere principală, accesorie sau incidentală. Astfel, cererea de întoarcere a executării reprezintă o nouă pretenție, o modificare a cererii inițiale, care a fost tardiv formulată.

Prin încheierea de ședință din data de 02.06.2015, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului de a solicita executarea silită, invocată de contestatoare.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata G. A. SA a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației și a cererii de întoarcere a executării silite, reiterând susținerile din întâmpinare și din precizările ulterioare. A mai arătat că, după plata despăgubirii, dosarul de risc financiar nr. ARF/_/2008/BT/LC a fost transmis societăților de recuperare și a reintrat în gestiunea G. A. SA în administrare proprie, începând cu data de 06.09.2011. Până la această dată, dosarul a fost în servisare la societățile de recuperare Coface România și Kruk International (cu excepția perioadei 02.11._10, necesară pentru retransmiterea dosarului la un alt recuperator).

La rândul său, contestatoarea a formulat note scrise, prin care a reiterat susținerile inițiale. A mai arătat că, din documentele depuse la dosar, intimata confirmă că nu a efectuat nici un demers în ultimii 5 ani, în vederea recuperării unor presupuse debite.

La solicitarea instanței, B. T. I. a înaintat dosarul de executare nr. 318/2014.

Analizând actele dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 28.03.2006 contestatoarea P. A. a încheiat cu C. B. SA contractul de credit cont 2061._ nr._/ 28.03.2006, prin care a încasat suma de 19.900 lei, cu scadență în data de 27.03.2011.

Data ultimei plăți făcute în derularea contactului de credit a fost 10.10.2008(fila 156). C. B. SA nu a declarat scadența anticipată a creditului.

La data de 28.10.2008 creditul a fost lichidat prin încasarea sumei cu drept de despăgubire de la G. A. SA(filele 135,156).

Potrivit art. 6.4 din Contractul de asigurare RF 423(fila 152) de la data efectuării plății asiguratorul se subrogă în toate drepturile, acțiunile și garanțiile asiguratului.

Cererea de executare silită de la fila 95 are data 20.05.2014. S-a formulat contestație la executare în termenul legal. Excepția tardivității contestației a fost respinsă prin încheierea din data de 09.12.2014.

S-a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită. Prin încheierea de ședință din data de 02.06.2015, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului de a solicita executarea silită, invocată de contestatoare.

Art. 6 alin. (4) C.civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că și prescripțiile extinctive (precum și decăderile și uzucapiunile) începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte), este Decretul 167/1957.

Susținerea intimatei G. A. SA că termenul de prescripție a executării silite începe să curgă la data de 07.05.2014 este neîntemeiată(fila 175).

Data de 28.10.2008 este începutul termenului de prescripție stabilit de art. 6 și art. 7 din Decretul 167/1957 deoarece începând cu acest moment G. A. SA avea dreptul legal de a obține executarea silită. Împrejurarea că i s-a comunicat titlul executoriu în original abia la data de 07.05.2014 nu este relevantă.

Din extrasul din baza de date de la filele 50 și 182 și fișa de încasare de la fila 194 rezultă că debitoarea contestatoare a efectuat o ultimă plată la data de 06.07.2009. Efectuarea acestor plăți constituie o recunoaștere a debitului aptă să întrerupă prescripția executării silite conform dispozițiilor art. 16 din Decretul 167/1958. De la data de 06.07.2009 începe să curgă un nou termen de prescripție conform dispozițiilor art. 17 din același act normativ. Termenul de prescripție s-a împlinit pe data de 06.07.2012. Intimata G. A. SA nu a făcut dovada intervenirii altor cauze de suspendare sau întrerupere a prescripției dreptului de a cere executarea silită. Prin urmare, contractul de credit cont 2061._ nr._/ 28.03.2006 este lipsit de putere executorie ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Instanța califică excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită drept o apărare de fond întrucât nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 245 din codul de procedură civilă pentru excepția procesuală.

Pentru aceste considerente instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea executării silite înseși conform dispozițiilor art. 719, alin. 1) din Codul de procedura civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 09.12.2014, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. B. S.A. Pentru motivele arătate în această încheiere instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. A. în contradictoriu cu intimata ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Contestatoarea a modificat cererea de chemare în judecată la termenul din data de 13.02.2015 când a solicitat întoarcerea executării silite. Cererea de întoarcere a executării s-a comunicat itimatelor. G. A. SA a arătat că se opune modificării cererii la al treilea termen de judecată. Instanța va constata în temeiul dispozițiilor art. 204 din Codul de procedură civilă decăderea contestatoarei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată după primul termen de judecată. Contestatoarea are posibilitatea de a formula cerere de întoarcere a executării silite conform dispozițiilor art. 723 din Codul de procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de procedură civilă G. A. SA va fi obligată să plătească contestatoarei cheltuielile de judecată în sumă de 660,50 lei reprezentând taxa de timbru și cheltuieli cu autentificarea procurii judiciare.

Cererea de a fi obligată G. A. SA la plata sumei de 871 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cauțiune achitată pentru suspendarea executării. Contestatoarea are posibilitatea de a formula cerere de restituire a cauțiunii potrivit dispozițiilor art. 1063 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. A., CNP_, cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 13, sector 3, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO361897, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea P. A. în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 45, sector 1/cu sediul ales în mun. B., .. 24C, jud. B., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.

Anulează executarea silită înseși.

Constată decăderea contestatoarei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată în ce privește capătul de cerere privitor la întoarcerea executării silite introdus la termenul din data de 13.02.2015.

Obligă intimatul să plătească contestatoarei cheltuielile de judecată în sumă de 660,50 lei reprezentând taxa de timbru și cheltuieli cu autentificarea procurii judiciare.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 871 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cauțiune achitată pentru suspendarea executării.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 08.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Jud. BI/tehnored. BI/PME

5 ex., 17.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 6958/2015. Judecătoria BOTOŞANI