Obligaţie de a face. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1979/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 12566/193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 23.02.2015
Completul compus din :
PREȘEDINTE – C. L.
GREFIER – R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1979
Pe rol soluționarea sesizării din oficiu privind perimarea cererii de chemare în judecată, privind pe reclamanta Z. N. și pârâtul S. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 28.10.2013, în temeiul art. 155 ind. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecății.
La termenul de judecată de la 23.02.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 teza I C.pr.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Rezultă din dispozițiile legale menționate anterior că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina reclamantului, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare. În cazul suspendării judecății cauzei în condițiile art.1551 C.pr.civ., respectiv pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației stabilite în sarcina sa de instanța de judecată, termenul de perimare începe să curgă de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, deoarece din acest moment partea avea îndatorirea de a stărui în continuarea judecății ce a fost suspendată.
Împrejurarea că partea interesată poate ataca cu recurs încheierea de suspendare, acesta fiind, de altfel, singurul motiv pentru care i se comunică încheierea menționată, nu este de natură să înlăture culpa părților și să stabilească un alt moment de început al termenului de perimare.
Or, în prezenta cauză termenul de un an al perimării, care a început să curgă, conform celor arătate anterior, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ, s-a împlinit.
Astfel, în speța dedusă judecății a trecut mai mult de un an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea dosarului și nu au întreprins nici un demers după suspendarea cauzei pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 248 și urm. C.pr.civ., și având în vedere că nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, prevăzută de art. 249-250 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Z. N., cu domiciliul în com. Scobinți, ., în contradictoriu cu pârâtul S. D., cu domiciliul în ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 23.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R.
redCL/tehnored RR/2 ex/
02.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1646/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1729/2015.... → |
|---|








