Plângere contravenţională. Sentința nr. 1646/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1646/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 19851/193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1646
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Z. A. A.
GREFIER: C. I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.02.2015, respectiv la data de 12.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.09.2013, sub numărul_, petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 12.08.2013, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
În fapt și în drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale cu martorii A. C., Palimaru A. și T. A. și a probei cu înscrisuri, depunând, în acest sens, la dosar, în copie: procesul verbal de contravenție contestat (fila 5-6).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 07.04.2014, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, menținerea procesului-verbal contestat și a măsurilor dispuse prin acesta.
În fapt, intimatul a arătat că, la controlul efectuat în data de 12.08.2013, la sediul petentei, cât și la sediul ITM B., s-a constatat că aceasta nu respectă prevederile legale privind munca suplimentară, din verificarea documentelor din perioada mai-august 2013, rezultând abateri de la respectarea raporturilor de muncă privind timpul de muncă, munca suplimentară, respectarea repausului zilnic și săptămânal.
Astfel, a arătat intimatul că, potrivit evidențelor, a rezultat faptul că salariații A. C., P. A. și T. A., șoferi de autobuz, au beneficiat de repausul săptămânal de două zile consecutiv liber, în lunile Mai, Iunie și Iulie 2013, cu timp de muncă de 8 ore pe zi, însă, conform foilor de parcurs, s-a constatat că, zilnic la lucru pe cele 2 trasee sunt 2 șoferi din 3, din care un șofer 15 ore și celălalt 10 ore pe zi, fără ca angajatorul să evidențieze acest lucru în foile colective de evidență a orelor lucrate de fiecare salariat.
A mai susținut intimatul că, din confruntarea foilor de evidență a orelor de muncă, cu foile de parcurs și cu documentele de calcul a drepturilor salariale, se constată că salariații anterior menționați nu au beneficiat de drepturile salariale ce li se cuvin, privind munca suplimentară, prin neluarea în calcul a muncii suplimentare și necompensarea lor conform legii.
Intimatul a menționat că, sancțiunea aplicată este temeinică și legală, agentul constatator ținând cont de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și de amploarea de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei, precum și de gradul de pericol social, fiind aplicată sancțiunea amenzii minime.
Totodată, acesta a arătat că, petenta nu se află la prima abatere de încălcare a prevederilor Codului Muncii.
Privitor la cererea subsidiară, de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului, a susținut intimatul că aceasta nu se justifică, întrucât petenta a săvârșit faptele cu vinovăție, nefăcând dovada unei alte situații de fapt.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 și urm. C.pr.civ.
În dovedire, intimatul a depus, la dosar: proces verbal de contravenție (fila 28-29), procesul verbal de control și anexa(filele 30-32), fișa de identificare a lui A. C. (fila 34), înștiințare (fila 33), foaie colectivă de prezență din iulie 2013 (fila 35), foi de parcurs (filele 36-38) și evidența contractelor generată în data de 31.07.2013 (fila 39).
În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba testimonială cu martorii A. C. V., T. A. și P. A..
Analizând actele și lucările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 12.08.2013, s-a reținut că, la controlul inopinat efectuat în data de 12.08.2013, atât la sediul petentei, cât și la sediul ITM B., s-a constatat că petenta nu a respectat prevederile legale privind munca suplimentară. Potrivit evidențelor orelor de muncă prestate de fiecare salariat, salariații A. C., P. A. și T. A., șoferi de autobuz, au beneficiat de repausul săptămânal de două zile consecutiv liber, în lunile Mai, Iunie și Iulie 2013, cu timp de muncă de 8 ore pe zi, însă, conform foilor de parcurs, s-a constatat că, zilnic la lucru pe cele 2 trasee sunt 2 șoferi din 3, din care un șofer 15 ore și celălalt 10 ore pe zi, fără ca angajatorul să evidențieze acest lucru în foile colective de evidență a orelor lucrate de fiecare salariat. Timpul maxim constatat pentru un șofer este de 15 ore pe zi, și nu de 12 ore, iar pe săptămână depășește 48 de ore, inclusiv orele suplimentare (filele 28-29).
Petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121, art. 122, art. 123 din Legea 53/2003 și sancționate de art. 260, alin. 1, lit. i din Legea 53/2003.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost semnat de reprezentantul petentei, cu mențiunea „voi contesta în instanță; prea aspră sancțiunea”.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către societatea petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
Instanța reține că, petenta nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 12.08.2013, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.
Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 121, art. 122, ale art. 123 din Legea 53/2003 și ale art. 260, alin. 1, lit. i din Legea 53/2003.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 121 din Legea 53/2003: „(1) La solicitarea angajatorului salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz; (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident”, iar potrivit dispozițiilor art. 122 din Legea 53/2003: „ (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia; (2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru; (3) În perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 123 din Legea 53/2003: „ (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia; (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”.
Totodată, conform dispozițiilor art. 260, alin. 1, lit. i din Legea 53/2003: „(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (…) i) nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei”.
Reprezentantul petentei s-a prezentat în instanță și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei testimoniale cu martorii A. C., P. A. și T. A..
Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum de 1500 de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că, în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, precum și înscrisurile anexate, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei testimoniale cu martorii A. C., P. A. și T. A..
Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Analizând ansamblul probatoriul administrat, instanța constată că, în speță nu s-a probat o realitate contrară celei menționate în procesul-verbal contestat.
Astfel, din coroborarea procesului verbal de constatare a contravenției contestat aflat la fila 16 din dosar, cu procesul verbal de control (filele 30-32), cu fișa de identificare a numitului A. C. (fila 34), cu foaia colectivă de prezență din iulie 2013 (fila 35) și cu foile de parcurs (filele 36-38), reiese că, petenta nu a respectat prevederile legale privind munca suplimentară. Potrivit evidențelor orelor de muncă prestate de fiecare salariat, salariații A. C., P. A. și T. A., șoferi de autobuz, au beneficiat de repausul săptămânal de două zile consecutiv liber, în lunile Mai, Iunie și Iulie 2013, cu timp de muncă de 8 ore pe zi, însă, conform foilor de parcurs, s-a constatat că, zilnic la lucru pe cele 2 trasee sunt 2 șoferi din 3, din care un șofer 15 ore și celălalt 10 ore pe zi, fără ca acest aspect să fie evidențiat de petentă în foile colective de evidență, timpul maxim constatat pentru un șofer fiind de 15 ore pe zi, și nu de 12 ore, iar pe săptămână depășind 48 de ore, inclusiv orele suplimentare.
În ceea ce privește declarația martorului T. A., cu toate că acesta a arătat că, nu a fost niciodată angajat la ., instanța reține că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 35, 39), rezultă contrariul, respectiv faptul că, acesta a fost angajat ca șofer la societatea petentă, pe durată nedeterminată, conform contractului individual de muncă nr. 18 din data de 30.04.2013.
Referitor la declarațiile martorilor P. A. și A. C. V., care au arătat că, în pauzele dintre curse fie mergeau acasă, fie își rezolvau problemele personale în oraș, instanța apreciază că, este puțin credibil ca aceștia, în fiecare zi să facă acest lucru și să aibă timp suficent, având în vedere că, trebuiau să se întoarcă la locul de muncă, să pregătească mașina și să îmbarce călătorii pentru a pleca într-o nouă cursă. Mai mult, deși martorul P. A. a arătat că, ultima sa cursă era la ora 17:30, din foaia de parcurs aflată la fila 31, rezultă că, ultima cursă era de fapt la ora 21:00, programul începând la ora 05:45. De asemenea, cu toate că, martorul A. C. V. a arătat că lucra efectiv la volan în jur de 3 ore și jumătate, acest lucru nu poate duce la concluzia că, în restul timpului acesta nu s-a aflat la dispoziția angajatorului, având în vedere că potrivit foii colective de prezentă din luna iulie 2013 se menționează că timpul de muncă zilnic ar fi de 8 ore.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța urmează a înlătura aceste declarații, apreciind-le ca fiind nesincere, cu atât mai mult cu cât, aceștia sunt în continuare angajați ai societății petente, astfel că, depozițiile lor nu pot fi sustrase viciului subiectivității.
În concluzie, deși petenta a avut posibilitatea legală de a dovedi că nu este vinovată, solicitând să fie administrate probe, fapt pe care l-a realizat, prin administrarea probei testimoniale, aceasta nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agentul constatator și consemnate în procesul verbal.
Așadar, instanța apreciază că petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, aceasta neputând invoca în fața instanței o culpă proprie pentru a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal ., nr._, din data de 12.08.2013, a fost întocmit cu respectarea condiției temeiniciei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit și la urmarea produsă apreciază că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.
Mai mult, instanța reține că, petenta a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut și nu a regretat săvârșirea faptei, susținând în mod neîntemeiat că agentul constatator a săvârșit un abuz. În plus, instanța constată că, societatea petenta a fost sancționată cu amendă contravențională, în cuantum de 1500 lei, aceasta reprezentând minimul amenzii contravenționale prevăzute de actul normativ, iar aceasta nu se află la prima abatere. Mai reține instanța că, din înscrisurile depuse la dosar, pericolul social al faptei reținute în sarcina societății petente este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind relațiile de muncă, menite a asigura protecția salariaților de abuzurile angajatorilor.
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază ca fapta are o gravitate ridicată si ca nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Astfel, apreciază instanța că, scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială, dat fiind faptul că, petenta este o societate comercială ce ar trebui să se comporte ca un adevărat profesionist.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 12.08.2013, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B. și va menține procesul verbal contestat.
În baza art. 453 C.proc.civ., având în vedere și principiul disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul în B., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B., cu sediul în B., Bulevard M. E., nr. 57, județul B., ca neîntemeiată.
Menține ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 12.08.2014 întocmit de intimatul I. T. de Muncă B..
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Z. A. ALIOARACUȘNIR I. V.
Red. Z.A.A./tehnored. C.I.V./ex.4/18.05.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1909/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
