Plângere contravenţională. Sentința nr. 1727/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1727/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 12590/193/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1727

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Z. A. A.

GREFIER: C. I. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul H. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, a răspuns martorul A. V., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Față de prezența martorului A. V., instanța procedează la audierea acestuia sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art.311, ale art.318-319 și ale art. 321 C.pr.civ., susținerile acestuia fiind consemnate pe filă separată și atașată la dosar, după citire și semnare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 C.pr. civ., instanța declară terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare, pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.08.2014, sub numărul_, petentul H. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 22.08.2014, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, ce i-a fost comunicat la data de 26.08.2014, a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei, fiindu-i reținut totodată și certificatul de înmatriculare, reținându-se în sarcina sa faptul că autoturismul său, marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_, avea aplicate pe geamuri folii neomologate. A arătat petentul că recunoaște contravenția reținută în sarcina sa, precizând doar că nu a știut că nu ar avea voie cu folii pe geamuri. În plus, a mai menționat că la momentul la care a cumpărat autoturismul menționat, acesta avea deja foliile aplicate.

În motivarea cererii subsidiare, de înlocuire a sancțiuni contravenționale a amenzii, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, a învederat petentul veniturile reduse pe care le realizează.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea administrării probei cu martorul L. C., precum și a probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, la dosar, în copie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat (fila 8) și carte de identitate (fila 9).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 30.10.2014, intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, cu măsurile dispuse prin acesta.

În fapt, intimatul a arătat că, în ziua de 27.08.2014, în jurul orei 19:18, agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe . direct că, autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_, condus de petent, avea aplicate pe geamurile laterale față folie neomologată, în conformitate cu prevederile legale. A mai precizat intimatul că, petentul, la momentul controlului nu a prezentat un document valabil privind omologarea foliilor.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, la dosar: raportul agentului constatator (fila 17), originalul procesului verbal de contravenție (fila 14) și fișa DEPABD de evidență auto a petentului (filele 15-16), precum și încuviințarea administrării probei testimoniale cu martorul A. V..

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat și proba testimonială cu martorul A. V..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 22.08.2014, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 148, pct. 11 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102, alin. 1 pct. 35 din O.U.G. 195/2002.

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, s-a reținut că, la data de 27.08.2014, în jurul orelor 19:18, petentul a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_, pe . B., având aplicate pe geamurile laterale față folii neomologate în conformitate cu prevederile legale, estompând vizibilitatea atât din interior spre exterior, cât și din exterior spre interior (fila 14).

Procesul-verbal nu a fost semnat de petent, întrucât acesta a refuzat să semneze, fiind în schimb semnat de un martor asistent.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.

Instanța reține că petentul nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.

De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 22.08.2014 a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța consideră că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 pct. 11 din H.G.nr. 1391/2006 și ale art. 102 alin. 1 pct. 35 din OUG nr. 195/2002.

Astfel, potrivit art. 148 pct. 11 din H.G.nr.1391/2006, ”se interzice conducătorului să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale, care restrâng sau estompează vizibilitatea, atât din interior cât și din exterior, cu excepția celor omologate și certificate, prin marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă”.

Totodată, conform art. 102 alin.1 pct. 35 din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice (...) 35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale cu excepția celor omologate și /sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

Petentul s-a prezentat în instanță și a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Referitor la procesul verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, se bucura de prezumția de veridicitate în privința constatării stării de fapt și a încadrării juridice.

Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că, faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atât timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori acesta nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H. și alții c. României (cererea nr. 7034/07) că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materie de circulație rutieră, ce intră în competența poliției.

Totodată, în procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. pr. civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din O.G. nr. 2/2001.

În fapt, instanța reține că petentului i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Din tot ansamblul materialului probator reiese că, la data de 27.08.2014, în jurul orelor 19:18, agenții constatatori din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B., au depistat în trafic, pe .. B., autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_, condus de petent, care avea aplicate pe geamurile laterale față folii neomologate în conformitate cu prevederile legale, estompând vizibilitatea atât din interior spre exterior, cât și din exterior spre interior.

De altfel, instanța reține că, atât prin plângerea formulată, cât și în fața instanței petentul a recunoscut situația de fapt reținută în actul constatator, precizând doar faptul că nu a știut că foliile aplicate trebuiau omologate. Instanța apreciază că această apărăre a petentului este netemeiată, eroarea de drept nefiind prevăzută printre cazurile limitativ enumerate de art. 11 din O.G. nr.2/2001 și nu poate conduce, astfel, la înlăturarea caracterului contravențional al faptei.

Prin urmare, întrucât contravenția contestată de către petent a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situație în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie și cum petentul, prin probele administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, respectiv faptul că geamurile autoturismului său au aplicate folii omologate conform prevederilor legale, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.08.2014 a fost încheiat cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, potrivit art.21 alin. 3 O.G. nr.2/2001 instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, apreciază că aceasta a fost corect individualizată de agentul constatator, amenda contravențională în cuantum de 810 lei fiind aplicată în limitele prevăzute de lege, organul constatator orientându-se spre minimul instituit prin actul normativ, iar aplicarea foliilor pe geamurile laterale față fără omologare RAR prezintă un grad ridicat de pericol pentru participanții la trafic. Mai mult decât atât, instanța reține că petentul nu a făcut dovada faptului că a scos foliile existente și că, eventual, a montat altele în conformitate cu legislația în vigoare. De asemenea, acesta a avut posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii și de a limita, astfel, efectele pecuniare ale propriei fapte contravenționale. Totodată, instanța are în vedere și cazierul contravențional depus la dosar de către intimat filele 15-16, din care rezultă că, petentul nu este la prima abatere de la normele rutiere, acesta fiind sancționat de mai multe ori.

Pentru a permite petentului să înțeleagă dispozițiile legale în materie, necesitatea nu numai legală, dar si morală de a respecta aceste reguli, instanța va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 27.08.2014, așa cum a fost întocmit de organul constatator, reținând legalitatea și temeinicia sa în privința faptei contravenționale reținute.

În baza tuturor acestor considerente, instanța apreciază că se impune respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de petentul H. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

În baza art. 453 C.proc.civ., având în vedere și principiul disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul H. G., cu domiciliul în B., .. 10, ., județul Botosani, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Bulevard M.E., nr. 57, județul Botosani, ca neîntemeiată.

Menține ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 22.08.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Z. A.-ALIOARACUȘNIR I. V.

Red: Z.A.A/.Tehnored: C.I.V./4 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1727/2015. Judecătoria BOTOŞANI