Plângere contravenţională. Sentința nr. 2354/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2354/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2354/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 2354
Ședința publică de la 04 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.-M.
Grefier: A. H.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petentul B. C. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că, prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, ținând cont de dispozițiile art. 248, alin. 1 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.09.2014, sub nr._, petentul B. C. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce urmează a o pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.09.2014 și a măsurilor luate prin acesta.
În motivare, petentul a arătat că la data de 03.09.2014, ora 10:30, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Dacia L., proprietate personală pe raza orașului Ștefănești, a fost oprit de un lucrător din cadrul Poliției Ștefănești, pe motiv că nu purta centura de siguranță.
A mai arătat petentul că, într-adevăr, nu purta centura de siguranță, întrucât, fiind taximetrist de profesie, cu puțin timp în urmă a oprit autoturismul pentru a coborî la destinație un client și nu a mai avut timp să își pună centura de siguranță.
În plus, a precizat că i-a fost solicitat să deschidă portbagajul mașinii și a fost întrebat dacă este asigurată mașina.
A adus la cunoștința agentului constatator că mașina este asigurată, dar nu are asupra sa polița de asigurare, motiv pentru care a lăsat toate actele autoturismului și s-a deplasat la B. pentru a-i prezenta agentului și polița de asigurare.
Când s-a întors, agentul constatator i-a restituit actele, mai puțin permisul de conducere, deoarece prin procesul-verbal de contravenție s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
În continuare, petentul a arptat că a semnat procesul-verbal de contravenție cu mențiunea că „nimic nu este adevărat”, iar procesul-verbal de contravenție a fost întocmit fără ca fapta să fie descrisă în conformitate cu prevederile art. 16, alin.1 din OG nr. 2/2001, prezentarea generală, lipsită de conținut a faptei echivalând cu lipsa acesteia și atrăgând nulitatea absolută a procesului-verbal, în conformitate cu art. 17 din Og nr. 2/2001.
Totodată, petentul a invocat dispozițiile art. 6 CEDO cu privire la prezumția de nevinovăție și dispozițiile art. 5 din OG nr. 2/2001 privind stabilirea sancțiunii proporțional cu gradul de pericol.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
În probațiune, a solicitat proba cu martori și a anexat procesul-verbal ..P. nr._ din data de 03.09.2014.
La data de 22.10.2014, petentul a depus la dosar precizări, prin care a solicitat instanței să încuviințeze proba cu martorul C. B.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
La data de 18.11.2014, petentul a anexat la dosar un set de înscrisuri în copie, respectiv: adeverință de venit pe anul 2014 și certificat de atestare fiscală, precizând că solicită în susbsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
La data de 08.12.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., având în vedere dispozițiile art. 32, alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea fiind judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în cazul de față- Judecătoria Săveni.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție, cu toate măsurile dispuse prin acesta.
În motivare, intimatul a arătat că în ziua de 03.09.2014, agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier pe raza orașului Ștefănești, iar la ora 10:20 a oprit pentru control autoturismul condus de petent, constatându-se că petentul nu purta centură de siguranță.
A mai învederat că agentul constatator i-a comunicat petentului motivul opririi și că urmează a fi sancționat contravențional, solicitându-i acestuia să aștepte la autoturismul său până i se va întocmi proces-verbal de contravenție, însă petentul nu a respectat indicațiile polițistului rutier, urcându-se în mașină și plecând spre municipiul B..
Având în vedere că petentul s-a întors abia după trei ore, acesta a fost sancționat contravențional conform art. 100, alin. 3, lit. f din OUG nr. 195/2002 cu amendă în valoare de 360 de lei, aplicâdndu-i-se totodată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice pentru o perioadă de 30 de zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002 și ale Codului de procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, intimatul a anexat la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal contestat, raportul agentului constatator, fișă privind istoricul contravențional.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de excepția necompetenței teritoriale, instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, încheiat de intimat, petentul B. C.- C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 180 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108, alin. 1, ,lit.a, pct.3 din Oug nr. 195/2002 și cu amendă în cuantum de 360 de lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 100, alin. 3, lit. f din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa că a condus autovehiculul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, pe DN 24 C, în localitatea Ștefănești fără a purta centura de siguranță.
Totodată, în actul constatator s-a reșinut că petentul nu a respectat indicațiile polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit art. 248, alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Totodată, instanța reține dispozițiile art. 130, alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora ”Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, dar și dispozițiile art. 132, alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora ”Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.
Instanța reține că excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură, întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond, prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente.
De asemenea, instanța reține că potrivit art.129 alin.2 pct.3 Cod procedură civilă, necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Potrivit art. 32 alin.1 OG 2/2001, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
Astfel, instanța reține că în materia plângerii contravenționale este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârșit fapta, ceea ce presupune că excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți, de către procuror sau de instanță din oficiu.
Prin urmare, având în vedere că din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 03.09.2014, depus la dosar (fila 5), rezultă că fapta a fost săvârșită în localitatea Ștefănești, județul B., instanța constată că locul săvârșirii contravenției se află în circumscripția Judecătoriei Săveni, conform HG 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, iar instanța competentă pentru a soluționa prezenta plângere contravențională îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 03.09.2014 este Judecătoria Săveni.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimat, prin întâmpinare, ca fiind întemeiată, motiv pentru care o va admite și în baza art. 132 alin. 3 C.pr.civ. va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Săveni, județul B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimat prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. C. C., cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în municipiul B., .. 57, jud. B., în favoarea Judecătoriei Săveni.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A.-M. H. A.
Red.C.M./tehnored. A.H.
4ex./24.04.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /193/2014
Judecătoria Săveni, jud. B.
Va înaintăm spre competentă soluționare dosarul cu nr. de mai sus, deoarece prin s.c. 2354 din 04.03.2015 s-a dispus declinarea competenței în favoarea dvs.
Dosarul conține …. file.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /193/2014
Judecătoria Săveni, jud. B.
Va înaintăm spre competentă soluționare dosarul cu nr. de mai sus, deoarece prin s.c. 2354 din 04.03.2015 s-a dispus declinarea competenței în favoarea dvs.
Dosarul conține …. file.
Președinte, Grefier,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2316/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2459/2015. Judecătoria... → |
|---|








