Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2982/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 31924/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2982
Ședința publică din data de 20 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - Z. A. A.
GREFIER – C. I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul A. L., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că, intimata a depus la dosar dovada comunicării procesului verbal de contravenție ., nr._/28.11.2011.
Totodată, instanța constată că, petentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar, iar intimata a solicitat, prin întâmpinare, încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 250-255 și a art. 258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că sunt admisibile și necesare soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 C.pr. civ., instanța declară terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 08.09.2014, sub numărul_, petentul A. L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ., nr._, din data de 28.11.2011, încheiat de intimată, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în cauză a operat prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, față de dispozițiile art. 13, alin. 1 din O.G. 2/2001 întrucât, contravenția a fost săvârșită la data de 30.05.2011, iar procesul verbal a fost comunicat după expirarea termenului de 6 luni, respectiv la data de 20.08.2014.
Mai mult, a menționat petentul că, procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, motivat de faptul că lipsește semnătura agentului constatator, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001.
În ceea ce privește tariful de despăgubire, acesta a arătat că, în conformitate cu prevederile art. II din Legea 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acestei legi, se anulează.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001, ale Legii 455/2001 și ale Codului de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 C.pr.civ., petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie: notificare (fila 5) și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat (fila 6).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 27.10.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat, ca fiind legal și temeinic.
În fapt, a arătat intimata că, la data de 30.05.2014 pe DN 28, km 62+100m, pe raza localității Valea L., vehiculul cu nr. înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins circulând fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 28.11.2013 a fost întocmit procesul verbal de contravenție ., nr._.
A menționat intimata că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale este aplicabil tuturor utilizatorilor români, pentru toate autoturismele folosite pe rețeaua de drumuri naționale. Intimata a învederat că, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Totodată, a susținut intimata că, procesul-verbal respectă exigențele prevăzute de O.G. nr. 15/2002 și de O.G. nr. 2/2001, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de agentul constatator R. V. C., cu certificatul calificat emis de Cert Sign SA.
Intimata a susținut că, petentul a interpretat în mod greșit prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002. Astfel, a precizat aceasta că, fapta a fost săvârșită în data de 30.05.2011 și constatată la data de 28.11.2011, adică în interiorul termenului de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001, fiind comunicat acestuia, cu respectarea dispozițiilor legale.
A mai arătat intimata că, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice. Mai mult, nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice. A precizat intimata că, semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, de către agentul constatator că, cele constatate în procesul verbal de contravenție corespund celor reținute.
De asemenea, intimata a arătat că, nu i se comunică contravenientului originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform dispozițiilor art.25 alin.1 din O.G. 2/2001. În plus, un înscris care are asociată o semnătură electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică, astfel că nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenție să existe și semnătura olografă a agentului constatator.
A susținut intimata că, și în situația în care semnătura electronică ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați-autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumarea celor consemnate în acesta.
Referitor la susținerea petentului privind anularea tarifului de despăgubire, a precizat intimata că, în cauză, nu este respectată condiția impusă de Legea 144/2012, întrucât procesul verbal i-a fost comunicat acestuia în 2011, iar plângerea contravențională a fost formulată la data de 08.09.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001, ale O.G. 15/2002, ale Legii 455/2001 și Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.
În dovedire, intimata a depus, la dosar, în copie: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR (fila 21-22) și certificatul calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator (fila 20).
În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 20.11.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, cele susținute în cuprinsul plângerii contravenționale.
Prin Sentința civilă nr._, din data de 10.12.2014, Judecătoria Iași, județul Iași, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei B..
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2015, sub numărul_ .
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . 11, nr._, din data de 28.11.2011 (fila 6), încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin CESTRIN București, petentul A. L., a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că, în data de 30.05.2011, ora 17:03, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 28 km 62+100m, pe raza localității Valea L., fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentului, motiv pentru care nu a fost semnat de acesta.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, instanța reține că procesul-verbal contestat a fost comunicat petentului prin afișare, la data de 14.12.2011.
Față de Decizia nr.10 din 10 iunie 2013 a I.C.C.J., pronunțată în recursul în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin care s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, iar procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, instanța constată că în prezenta cauză procesul verbal contestat a fost comunicat prin afișare, nefăcându-se dovada imposibilității comunicării prin poștă, cu aviz de primire, motiv pentru care, instanta apreciază că acesta nu a fost legal comunicat, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin 1 OG 2/2001 nu a început să curgă, petentul putând formula plângerea contravențională.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.
Instanța reține că, deși procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea,
acesta nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul–verbal de constatare a contravenției.
În situația acestor contravenții, constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, modificată și completată, procesul-verbal de constatare se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese- verbale de constatare a aceleiași contravenții.
Art. 10 din O.G. nr. 15/2002 conține o normă de trimitere la O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât această reglementare este aplicabilă, ca lege generală, și în privința contravențiilor prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.
Excepțiile de la aplicarea procedurii contravenționale de drept comun sunt indicate expres și limitativ în cuprinsul O.G. nr. 15/2002 și constau, pe de o parte, în posibilitatea încheierii procesului-verbal de constatare a contravențiilor în condiții derogatorii de la art. 19 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la semnarea procesului-verbal de contraveninent și prezența unui martor, atunci când procesul-verbal se încheie în lipsa contravenientului și pe de altă parte, în stabilirea unei competențe teritoriale speciale a instanței care soluționează plângerea contravențională (art. 101 din O.G. nr. 15/2002 derogator de la art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001).
Sub toate celelalte aspecte care nu au primit o soluție legislativă specială prin O.G. nr. 15/2002 prevederile O.G. nr. 2/2001 rămân pe deplin aplicabile.
Instața reține că, procesul-verbal de contravenție contestat în cauză nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, ci mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și Hotărârii de Guvern nr. 1259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.
Instanța apreciază că aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1259/2001 este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 2/2001.
Așadar, fără a exclude de plano utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor de drept public, atunci când această posibilitate este permisă printr-o dispoziție expresă a legii, pentru a asigura compatibilitatea cu modalitatea în care actul este cunoscut de către destinatarul său, prin raportare la suportul de transmitere a informației, se observă că, în procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 15/2002 (lege specială), care se completează sub aspectele nereglementate expres și distinct cu O.G. nr. 2/2001 (dreptul comun în materie contravențională), de lege lata, o atare posibilitate nu există.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, dispoziții aplicabile, cu titlu de normă generală, în lipsa unor norme speciale, derogatorii în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat de agentul constatator în lipsa persoanei sancționate, precum și înștiințarea de plată se comunică acesteia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Această modalitate de comunicare prin care conținutul informațional al actului emis ajunge la cunoștința destinatarului său presupune eo ipso utilizarea formei scrise clasice, pe suportul de hârtie.
În plus, sfera de aplicare a semnăturii electronice, indiferent de forma acesteia, simplă sau extinsă, rezultă cu evidență dintr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 4 pct. 1-4, art. 5, art. 7 din Legea nr. 455/2001.
Astfel, art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 definește înscrisul în formă electronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificația inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Prin urmare, pentru ca un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 trebuie ca manifestarea de voință a celui de la care actul emană să îmbrace forma electronică și, totodată, să ajungă la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.
Această specificitate distinge înscrisul electronic de înscrisurile pe suport de hârtie.
În caz contrar, atunci când manifestarea de voință a emitentului actului este expediată și ajunge la destinatarul său pe suport de hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Art. 4 pct. 3 din aceeași lege definește semnătura electronică ca reprezentând date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronic și care servesc ca metodă de identificare.
Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din aceeași lege ca reprezentând semnătura electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar, b) asigură identificarea semnatarului, c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar, d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează, în așa fel încât orice modificare ulterioară acestora este identificabilă.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că, logic și juridic semnătura electronică se atașează unor date în formă electronică, fiind improprie primirii, de către destinatar, a informațiilor pe suport de hârtie.
Pe baza acestor considerente, instanța arată că procesului-verbal imprimat pe suport de hârtie, comunicat persoanei sancționate în această formă, impusă de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, nu i se poate asocia, logic și juridic, o semnătură electronică extinsă.
Raportat la forma de emitere și comunicare a actului, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
Inserarea în cuprinsul procesului-verbal de contravenție transmis persoanei sancționate contravențional pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 a mențiunii că procesul-verbal a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare nu pot avea semnificația acoperirii nulității absolute care intervine în condițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, întrucât aceste nulități nu pot fi acoperite.
În același sens este și Decizia nr. 6/2015 a Î.C.C.J., prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, care statuează că:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Având în vedere starea de fapt expusă și dispozițiiile legale incidente, instanța va admite plângerea contravențională contravențională formulată de petentul A. L., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 28.11.2011, ca fiind nelegal întocmit.
Întrucât, în cauză s-a constatat existența unui motiv de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța apreciază că nu se mai impune și analizarea procesului-verbal contestat sub aspectul temeiniciei.
Ca o consecință a anulării procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și va anula obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (120,82 lei) stabilită prin procesul verbal . nr._/28.11.2011.
În baza art. 453 C.proc.civ., având în vedere și principiul disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. L., cu domiciliul în B., .. 14, ., județul Botooșani, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Bulevardul I. M., nr. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal ., nr._ din data de 28.11.2011, întocmit de intimată.
Exonereaza petentul de la plata amenzii contravenționale, în cuantum de 250 lei. prevăzută în procesul-verbal menționat anterior
Anuleaza obligația de plata a tarifului de despăgubire în valoare de 28, euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contraventiei ., nr._, din data de 28.11.2011.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Z. A.-A. C. I. V.
Red: Z.A.A/Tehnored: C.I.V./4 ex./20.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2960/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3062/2015. Judecătoria... → |
|---|








