Fond funciar. Sentința nr. 2411/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2411/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2764/193/2014
Dosar nr._ Obiect: Modificare titlu de proprietate
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05 MARTIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2411
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect – modificare titlu de proprietate formulată de reclamantul Ț. C. în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 A COMUNEI RĂUSENI, PRIN PRIMAR și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., PRIN PREFECT.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 13.02.2014 sub nr._ reclamantul Ț. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Răuseni și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. ca acestea să fie obligate să-i modifice titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003 întrucât în titlu sunt înregistrate date eronate.
În motivarea cererii, arată că pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de 2,30 ha teren aflat pe raza comunei Răuseni, județul B. iar C. L. de Fond Funciar Răuseni nu a întocmit procesul verbal de punere în posesie pe vechiul amplasament și în titlul de proprietate sunt înregistrate suprafețe de teren agricol pe care nu le-a avut în posesie inclusiv defunctul său tată.
Astfel, arată că în titlul de proprietate în p.c. 2/29 se află înregistrată suprafața de 0,34 ha teren pășune care nu a avut-o niciodată și suprafața de 0,07 ha teren neagricol, iar din suprafața de 1 ha împroprietărit împreună cu defuncta sa mamă este desproprietărit cu suprafața de 0,10 ha și în p.c. 138/18 a deținut suprafața de 0,90 ha așa cum dețin și frații defunctului său tată dar în titlul de proprietate s-a înregistrat suprafața de 0,54 ha în minus cu 0,36 ha cu această suprafață fiind împroprietărită ilegal o persoană pe care nu o cunoaște.
Menționează că întocmirea documentației pentru eliberarea titlului de proprietate s-a efectuat în lipsa sa fără să se întocmească procesul verbal de punere în posesie în prezența sa, fără știrea sa, nefiind anunțat.
Mai precizează, că suprafața de 1,5 ha teren care se află înregistrat în registrul agricol al Primăriei comunei Răuseni la partida 152, vol. II, fila 188 anii agricoli 1956/1958, i se cuvenea după tatăl său Ț. A. erou al României decedat în al doilea război mondial.
A solicitat judecata în lipsă.
În dovedirea cererii, a depus înscrisuri (f.7-14 ds.).
În procedura de regularizare a cererii C. L. de Fond Funciar Răuseni a depus întâmpinare (f.22 ds.), la care a atașat înscrisuri (f.23-55 ds.), prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată întrucât comisia l-a pus efectiv în posesie pe reclamant cu suprafața de 2,50 ha teren agricol din care 2,30 ha o deține din anul 1992 și 0,20 ha o deține din anul 2005.
În susținere arată că pentru suprafața de 0,20 ha teren primit la Legea nr. 247/2005 în baza cererii nr. 10 din 1 sept.2005 i s-a întocmit procesul verbal de identificare a terenului, schița parcelei, fișa suprafețelor primite și s-a emis H.C.L. nr. 61 din 2.03.2006, dar reclamantul a refuzat să semneze documentația întocmită, motiv pentru care comisia nu a înaintat dosarul la C. județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. pentru a-i fi întocmit titlul de proprietate.
Mai susține că la data punerii în posesie în anul 1992 dar și la emiterea titlului de proprietate în anul 2003 reclamantul nu a contestat amplasamentul terenului și nu a făcut dovada că amplasamentul ar fi diferit de cel înscris în titlul de proprietate și nu ține cont de faptul că din anul 1960 și până în prezent categoria de folosință a terenurilor s-a schimbat iar tarlalele „V. și Pogoroaia” sunt alunecate și actualmente au categoria de folosință pășune și neproductiv în loc de arabil.
Totodată arată, că reclamantul confundă suprafața deținută cu suprafața atribuită la împroprietărire iar C. locală ce a funcționat în perioada anilor 1992-1996 nu a întocmit procesul verbal de punere în posesie și că abia după 1996 noua comisie a identificat în teren situația deținătorilor de teren pe parcele și tarlale iar pe baza acestora s-a procedat la întocmirea fișelor suprafețelor atribuite în proprietate în vedere emiterii titlurilor.
Menționează că titlul de proprietate nu va fi modificat decât în cazul în care reclamanta va identifica terenul revendicat, terenul să fie liber din punct de vedere juridic și să prezinte documente care să ateste că amplasamentul i-a aparținut iar cât privește suprafața de 0,20 ha comisia nu va înainta documentația pentru emiterea titlului de proprietate până la semnarea procesului verbal și a fișei de către reclamant.
Referitor la afirmațiile reclamantului cu privire la falsuri și la intenția primarului și a consilierului de a vinde terenul reținut sunt simple răutăți.
Reclamantul Ț. C., a formulat precizări scrise (f.58 ds.), la care a atașat înscrisuri (64-77 ds.), prin care arată că prin întâmpinarea depusă C. L. de Fond Funciar Răuseni, i-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,5 ha teren pe raza comunei Răuseni, județul B. având ca suport legal cererea de înscriere în fostul C.A.P. N. B., ..
Mai arată că nu a semnat procesul verbal de punere în posesie la locul denumit popular „Ș. . că s-a întocmit în minus cu suprafața de 0,36 ha, suprafața totală fiind de 0,90 ha iar procesul verbal s-a întocmit pentru 0,54 ha, de asemenea la „Vulturul B.” s-a trecut cu 0,15 ha mai puțin respectiv 0,45 ha în loc de 0,60 ha.
Susține că prin procesul verbal de punere în posesie nr. 33 din 07.06.1999 rezultă că este pus în posesie cu suprafața de 1 ha cu care a fost împroprietărit.
Solicită reclamantul întocmirea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,5 ha teren arabil recunoscut de comisia locală și prin noul titlu proprietate să excludă suprafața de 0,34 ha pășune pe care nu o cunoaște și nu a deținut-o, să fie exclusă suprafața de 0,90 ha teren arabil cu care a fost împroprietărit să fie trecut 1 ha teren conform Certificatului de împroprietărire nr. 2789 din 10 nov.1997 să se excludă suprafața de 0,54 ha din p.c.138/18 și să fie trecută suprafața de 0,99 teren arabil, de asemenea suprafața de 0,07 ha teren neagricol din tarlaua 6/29 și 4/29.
În timpul judecății atât C. L. de Fond Funciar Răuseni cât și reclamantul Ț. C. au formulat numeroase precizări cu un conținut asemănător cerințelor și susținerilor inițiale.
Pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., nu a depus întâmpinare în procedura de regularizare, nu și-a trimis reprezentant legal în instanță și nici nu a formulat probe în apărare.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți și din oficiu a solicitat de la O.C.P.I. B. documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate în litigiu (relații comunicate (f.125-128 ds.).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul Ț. C. a beneficiat de prevederile Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 în sensul că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha și 3000 mp teren situat pe teritoriul satului Stolniceni, . și ca urmare i-a fost emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B. titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003 (f.126 ds).
Totodată, în baza Legii nr. 247/2005 reclamantul a obținut reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de 0,20 ha care nu a fost înscris în titlul de proprietate.
Cât privește categoria de folosință a terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003, instanța constată că suprafața de 3400 mp din p.c. 2/29 este teren pășune, suprafața de 300 mp din p.c. 6/29 și suprafața de 400 mp din p.c. 4/29 reprezintă alte terenuri neagricole iar diferența până la 2 ha și 3000 mp reprezintă teren arabil.
Verificând înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța reține că la reconstituirea terenului în suprafață totală de 2,50 ha arabil s-a avut în vedere cererea de înscriere în C.A.P. N. B. din Stolniceni, din ianuarie 1960 (f.24 ds.) a defunctului Ț. A. C.. .
Se observă așadar că Tenchiu A. C. a predat în C.A.P. suprafața totală de 2,50 ha teren arabil și nicidecum teren având categoria de folosință pășuni ori alte terenuri neagricole.
Chiar dacă C. L. de Fond Funciar Răuseni a susținut prin întâmpinare și prin răspunsurile comunicate instanței că din anul 1960 și până în prezent categoria de folosință a terenurilor s-a schimbat și că tarlalele V. și Pogoroaia sunt alunecate și actualmente au categoria de folosință pășune și teren neproductiv în loc de arabil acest aspect nu a fost dovedit cu înscrisuri și nici în alt mod care să ateste schimbarea categoriei de folosință.
În această situație instanța constată că reclamantul este persoană îndreptățită la reconstituirea și punerea în posesie cu suprafața de 2,50 ha teren cu categoria de folosință arabil urmând ca suprafața de 0,34 ha teren pășuni din p.c. 2/29, suprafața de 300 mp din p.c. 6/29 și 400 mp din p.c. 4/29 să fie înlocuite cu suprafețe de teren echivalente ca întindere având categoria de folosință arabil.
Conform Certificatului de împroprietărire nr. 2789 din 10 nov.1997 eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale B. (f.69 ds.) reiese că orfanii A. Ț. figurează în „Tabelul cu locuitorii din satul Răuseni, ., împroprietăriți def. în anul 1945 la nr. 171 cu suprafața atribuită la împroprietărire de 0,50 ha respectiv lotul nr. 152, iar la data împroprietăririi orfanii A. Ț. dețineau în proprietate suprafața de 1 ha rezultând un total de 1,50 ha teren după împroprietărire și care se regăsește înscris în registrul agricol al comunei Răuseni, vol. III nr. 188 (f.40 ds.) în satul Pogorăști.
Instanța constată că deși validarea s-a făcut pentru vechiul amplasament suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003 a fost descompusă în mai multe suprafețe cu toate că a fost împroprietărit cu suprafața totală de 1,50 ha într-un singur lot și nu corespunde nici categoria de folosință a terenului.
Ori, reconstituirea dreptului de proprietate se face în natură pe vechile amplasamente dacă acestea sunt libere și numai în cazul în care fostul amplasament nu este liber la data solicitării sau nu se poate atribui ca urmare a altor cazuri prevăzute de lege atunci reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alt amplasament dacă există terenuri la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar și există consimțământul fostului proprietar sau va acorda despăgubiri.
În speță, C. L. de Fond Funciar Răuseni, nu a verificat riguros îndeplinirea acestor condiții afectând dreptul deja recunoscut al reclamantului și nici nu a finalizat procedura de restituire a terenului reconstituit prin delimitări efective în teren.
Ori, potrivit disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 punerea în posesie trebuie să fie efectivă adică persoana îndreptățită să primească întreaga suprafață de teren pentru care s-a dispus reconstituirea.
Punerea în posesie efectivă se realizează potrivit disp. art. 34 alin. 4 din H.G. nr. 890/2005 în momentul în care s-a întocmit procesul verbal conform machetelor prev. în anexa 19 semnarea acestora de persoana îndreptățită și delimitarea terenului prin înțărușare și bornare.
Instanța constată că în situația dată persoana îndreptățită la punerea în posesie Ț. C. nu a beneficiat în realitate de o punere în posesie efectivă prin delimitările necesare în teren, prin înțărușare și bornare, ci doar una scriptică, aspect confirmat de cele două procese verbale de punere în posesie întocmite de către C. L. de Fond Funciar, nefiind în concordanță cu cerințele prevăzute de lege.
Cum în cauză a rezultat refuzul Comisiei Locale de Fond Funciar a comunei Răuseni de a clarifica problema posesiei terenului reconstituit cât și al efectuării demersurilor necesare pentru eliberarea titlului de proprietate și pentru diferența de 0,20 ha teren reconstituit, instanța constată că acțiunea reclamantului este întemeiată și potrivit disp. art. 58 din legea fondului funciar o va admite și va obliga cele două comisii să excludă din titlul de proprietate suprafața de 3400 mp teren pășuni din p.c. 2/29, suprafața de 300 mp din p.c. 6/29 și suprafața de 400 mp din p.c. 4/29, terenuri neagricole și să înscrie în titlu terenuri cu aceeași întindere, cu categoria de folosință arabil.
Totodată va obliga C. L. de Fond Funciar Răuseni să procedeze la punerea efectivă în posesie a reclamantului Ț. C. cu suprafețele de teren reconstituite prin delimitare, înțărușare și bornare în teren și de asemenea va obliga cele două comisii de fond funciar să excludă din titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003, suprafața de 3400 mp teren pășuni din p.c. 2/29, suprafața de 300 mp din p.c. 6/29 și suprafața de 400 mp din p.c. 4/29, terenuri neagricole și să înscrie terenuri cu aceeași întindere, cu categoria de folosință arabil.
De asemenea, va obliga C. L. de Fond Funciar Răuseni să întocmească deîndată documentația necesară și înaintarea la C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B. în vederea înscrierii în titlu de proprietate nr._ din 10.04.2003 în locul suprafețelor excluse a unor terenuri cu aceeași întindere și categoria de folosință arabil.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect – modificare titlu de proprietate formulată de reclamantul Ț. C., domiciliat în municipiul Iași ., ., ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 A COMUNEI RĂUSENI, PRIN PRIMAR, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., PRIN PREFECT, cu sediul în municipiul B., Piața Revoluției nr. 3-5, județul B..
Modifică titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003 în sensul excluderii suprafeței de 3400 mp teren cu categoria de folosință pășune din p.c. 2/29 și suprafața de 300 mp din p.c. 6/29 și 400 mp din p.c. 4/29 terenuri cu categoria de folosință „alte terenuri neagricole” și dispune obligarea Comisiei Locale Răuseni să procedeze la atribuirea în posesie a acelorași suprafețe de teren cu categoria de folosință „arabil”.
Obligă C. L. Răuseni să procedeze de îndată la întocmirea documentației și înaintarea la C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor B. în vederea înscrierii în titlul de proprietate nr._ din 10.04.2003 în locul suprafețelor excluse a unor terenuri cu aceeași întindere cu categoria de folosință arabil și a emiterii titlului de proprietate și pentru diferența de 0,20 ha teren obținut în baza Legii nr. 247/2005.
Obligă C. L. de Fond Funciar Răuseni să procedeze la punerea efectivă în posesie a reclamantului Ț. C. cu suprafețele de teren reconstituite, prin delimitare, înțărușare și bornare în teren.
Cu drept apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. M. V. M.
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex. 4/22.04.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 3041/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2613/2015.... → |
|---|








