Plângere contravenţională. Sentința nr. 5053/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5053/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 16302/193/2014

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

Instanța constituita din :

Președinte N. M. A.

Grefier A. M.

Ședința publica din data de 19.05.2015

Sentința civila nr. 5053

La ordine judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. I. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă cons., jur. G. G. pentru intimat, lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatului arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea plângerii si menținerea procesului verbal ca legal si temeinic întocmit.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față :

Prin plângerea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul B. I. A. a formulat plângere împotriva procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 07.11.2014 de Inspectoratul de Poliție Județean B..

În motivare a arătat ca este adevarat ca a consumat bere în autoturism, insa nu a pornit masina, ci doar stateau in ea impreuna cu alte dopuă persoane deoarece afara era frig, iar motorul era pornit pentru a se încălzi in autoturism. Astfel, au fost surprinsi de un echipaj de politie, care i-a legitimat, l-a testat cu aparatul alcotest, rezultând o imbibatie de alcool in aerul expirat de 0,25 mg/l, motiv pentru care i s-a întocmit procesul verbal fiindu-i suspendat dreptul de conduce pentru o perioada de 90 de zile.

Arata petentul că procesul verbal este ilegal, iar cei de la politie au făcut un abuz prin retinerea permisului, întrucât nu a savarsit nici o contraventie, că lucrează în străinătate și are nevoie de permisul de conducere, intrucât cu aceesta isi castiga existenta.

În drept au fost invocate disp. art. 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedire a depus la dosar copia cărții de identitate si copia procesului verbal contestat.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și mentinerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivare a arătat că la data și ora menționată în procesul verbal petentul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a fost oprit in trafic, in timp ce conducea autoturismul cu numar de inmatriculare_, la intersectia strazii Grivita cu . testat cu aparatul alcotest, a rezultat o valoare de 0,28 mg/l alcool pur in aerul expirat. Astfel a fost intocmit procesul verbal contestat de petent, pe care acesta l-a semnat fără a avea obiectiuni, cu mentiunea că a consumat 500 ml bere alcoolizată și nu doreste recoltarea de probe biologice de sange pentru stabilirea alcoolemiei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept :

Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.11.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru săvârșirea a contravenției prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 și sancționata de art. 102 alin. 3 lit. a din aceloași act normativ, reținându-se în sarcina sa că la data de 07.11.2014, ora 0004, a condus autoturismul marca VW cu numar de înmatriculare_ pe . cu . emana halena alcoolica a fost testat cu aparatul alcotest Drager 8510 . nr. 0490, rezultând o valoare de 0,28 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției petentul a formulat la data de 10.11.2014, in termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal, prezenta plângere.

Examinând procesul - verbal de contravenție prin prisma exigentelor de forma prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată ca acesta îndeplinește rigorile legii sub aspect formal.

Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 si temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat, instanța apreciază ca situația de fapt așa cum a fost reținuta prin procesul – verbal de contravenție corespunde realității. Astfel, petentul recunoaște faptul că se afla sub influenta băuturilor alcoolice în momentul in care a fost oprit de echipajul de poliție, contestând faptul că se afla in deplasare, pretinzând că mașina staționa, însă nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Instanța apreciază ca fapta, in materialitatea ei exista, așa cum a fost reținuta in procesul – verbal. In același timp, instanța retine că fapta are conținut contravențional, este prevăzuta de legea contravenționala. Rezulta astfel, caracterul cert al faptei săvârșite de petent, caracterul contravențional al faptei, precum si conduita culpabila a petentului, care a acționat cu vinovăție la neîndeplinirea obligațiilor legale care ii reveneau

In ce privește sancțiunea contravențională aplicata, instanța apreciază ca agentul constatator a făcut o justa apreciere a gradului de pericol contravențional al faptei săvârșite, aplicând ca sancțiune principala amenda in cuantum prevăzut de lege. Instanța nu poate retine motive pentru înlocuirea sancțiunii cu avertisment, întrucât nu au fost invocate împrejurări în acest sens, si cu atat mai puțin nu au fost dovedite.

Pentru aceste motive, instanța, apreciind ca exista fapta contravenționala si ca aceasta a fost corect sancționată, iar procesul – verbal legal întocmit, urmează ca, in temeiul art. 34 din O.G. 2/2001 sa respingă plângerea formulata de petent ca neîntemeiata si sa mențină procesul – verbal de constatare a contravenției ca legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARAȘTE :

Respinge plângerea formulata de petentul B. I. A., domiciliat in ., jud. B., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 07.11.2014 de Inspectoratul de Poliție Județean B..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată in ședința publică azi, 19.05.2015.

P., GREFIER,

N. M. A. A. M.

Red/tehnored. NMA

4ex./02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5053/2015. Judecătoria BOTOŞANI