Plângere contravenţională. Sentința nr. 5070/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5070/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 5070/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

Instanța constituita din :

Președinte N. M. A.

Grefier A. M.

Ședința publica din data de 19.05.2015

Sentința civila nr. 5070

Pe rol judecarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul D. C. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.– prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, procedând la verificări, conform prevederilor art. 131 alin. 1 Noul C. proc. civ., constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 118 din OG nr. 195/2002.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând constată că:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.02.2015 sub nr._, petentul D. C. a solicitat anularea procesului – verbal . 14 nr._/17.11.2014 pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, care este obligatorie potrivit ultimelor reglementări.

În dovedire a depus la dosar procesul verbal contestat (f. 6).

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN a formulat întâmpinare (f.9-12) prin care a solicitat intimata respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal, pentru lipsa semnăturii, dat fiind că Decizia nr. 6/2015 a ICCJ nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar recursul in interesul legii nu este o lege, ci are doar menirea sa orienteze în aceeași direcție practica instanțelor de judecată.

Pe fondul cauzei s-a arătat că în data de 17.08.2014, pe DN 29B, km 3+800m, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a fost surprins circulând pe raza localității Cătămărăști Deal, jud. B., fără a deține rovigneta valabilă, situație în care, la data de 17.11.2014, a fost întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._. Arată intimata că procesul-verbal respectă exigențele prevăzute de OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, cu certificatul emis de Cert Sign SA.

A mai arătat intimata că la aplicarea sancțiunii s-a avut in vedere gradul de pericol social al faptei, aplicându-se minimul amenzii contravenționale.

În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri.

Prin precizările depuse la data de 20.03.2015, petentul a solicitat constatarea nulității absolute a procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, reiterând motivele de anulare a procesului verbal pentru lipsa de identitate intre persoana care se face vinovată de savarsirea contravenției și el, raportat la încheierea contractului de vânzare – cumpărare al autoturismului.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul – verbal de contravenție . 14, nr._/17.11.2014, întocmit de către reprezentanții CNADNR S.A. – CESTRIN, petentul a fost sancționat cu 250 lei amendă, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 al.1 din O.G. nr.15/2002 reținându-se că la data de 17.08.2014 ora 08:08 pe DN 29B Km 3+800m, Cătămărăști Deal, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Examinând procesul-verbal de contravenție prin prisma exigentelor de forma prevazute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată ca acesta nu indeplineste rigorile legii sub aspect formal, constantand nelegalitatea lui.

Astfel, potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Instața reține că procesul-verbal de contravenție contestat în cauză nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, ci mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și Hotărârii de Guvern nr. 1259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.

Insa, instanța apreciază că aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1259/2001 este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 2/2001. Fără a exclude de plano utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor de drept public, atunci când această posibilitate este permisă printr-o dispoziție expresă a legii, pentru a asigura compatibilitatea cu modalitatea în care actul este cunoscut de către destinatarul său, prin raportare la suportul de transmitere a informației, se observă că, în procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 15/2002 (lege specială), care se completează sub aspectele nereglementate expres și distinct cu O.G. nr. 2/2001 (dreptul comun în materie contravențională), de lege lata, o atare posibilitate nu există.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, dispoziții aplicabile, cu titlu de normă generală, în lipsa unor norme speciale, derogatorii în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat de agentul constatator în lipsa persoanei sancționate, precum și înștiințarea de plată se comunică acesteia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Această modalitate de comunicare prin care conținutul informațional al actului emis ajunge la cunoștința destinatarului său presupune eo ipso utilizarea formei scrise clasice, pe suportul de hârtie.

În plus, sfera de aplicare a semnăturii electronice, indiferent de forma acesteia, simplă sau extinsă, rezultă cu evidență dintr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 4 pct. 1-4, art. 5, art. 7 din Legea nr. 455/2001.Astfel, art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 definește înscrisul în formă electronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificația inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. Prin urmare, pentru ca un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 trebuie ca manifestarea de voință a celui de la care actul emană să îmbrace forma electronică și, totodată, să ajungă la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic. Această specificitate distinge înscrisul electronic de înscrisurile pe suport de hârtie.

Pe baza acestor considerente, instanța arată că procesului-verbal imprimat pe suport de hârtie, comunicat persoanei sancționate în această formă, impusă de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, nu i se poate asocia, logic și juridic, o semnătură electronică extinsă.

În același sens este și Decizia nr. 6/2015 a Î.C.C.J., prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, care statuează că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul D. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și va anula procesul verbal de constatare a contravenției, ca fiind nelegal întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. C. , cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu organul constatator C.N.A.D.N.R. S.A.– prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.

Anulează procesul – verbal de contravenție . 14, nr._/17.11.2014 și înlătură sancțiunile și măsurile dispuse prin acesta.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. NMA

Tehnored. .> 4 ex./02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5070/2015. Judecătoria BOTOŞANI